Expoziţiile de pictură şi sculptură, exceptând Saloanele, au de cele mai multe ori o raţiune scenografică. Ritmarea parcursului cu opere tridimensionale evită senzaţia de monotonie a simezei de pictură şi invers.
Uneori, în cazurile fericite, cei doi expozanţi descoperă vizitatorului un numitor comun, fie prin tematică, fie prin viziunea estetică. Este cazul expoziţiei pictorului Corneliu Ionescu şi a sculptoriţei Elena Surdu Stănescu, deschisă la Galeria “Simeza”.
Marmura Elenei Surdu Stănescu iradiază lumină
Cu excepţia celor câteva “Naturi moarte”, Corneliu Ionescu etalează o galerie compoziţii cu subiectul său preferat din ultimii aproape 20 de ani, Balerinele. Singure sau în grup, în poze delicate, purtând uneori un instrument muzical, ele înscriu pe pereţii sălii o friză graţioasă, sensibilă şi, nu o dată, colorată cu o nuanţă de tristeţe.
Le răspund din centrul sălilor alte figuri feminine, în marmură, alabastru sau teracotă, portrete neindividualizate sau metaforice, emanând calm, echilibru, un subtil dialog cu lumina, create de Elena Surdu Stănescu.
Corneliu Ionescu, Balerină
Corneliu Ionescu a fost asemănat, şi cum s-ar fi putut altfel, cu Degas. Asemănarea este însă numai la suprafaţă. Spre deosebire de Degas, pictorul român este un contemplativ. Balerinele lui sunt gracile siluete caligrafiind ideea de dans. Figurile sunt neindividualizate, picioarele nu au muşchi, sunt numai simboluri ale graţiei. Ele par să pozeze, cu anume decorativism, chiar atunci când par să danseze în sunetul muzicii izvorâte din instrumente. Niciun fel de efort, nicio încordare a torsului sau a gambelor. Tensiunea compoziţiilor este generată de asimetria dispunerii figurilor, de gama cromatică, când contrapunctică, alb-negru, ocruri şi rafinate succesiuni de griuri, sau de paleta incendiară în câteva cazuri, amintind de roşurile şi portocaliurile fovilor.
Armonie şi calm
De fapt, subiectul compoziţiilor cu balerine ale lui Corneliu Ionescu este graţia corpului feminin, ajunsă la desăvârşire în pozele decorative ale dansatoarelor. Rafinamentul, oarecum clasic, al picturii este punctat aluziv de umor, prin prezenţa Arlechinilor, şi ea discretă, pierzându-şi componenta de circ, de petrecere gălăgioasă.
Paleta incandescentă o regăsim şi în Naturile moarte, cu obiectele lor dispuse într-o combinaţie savantă.
Balerine cu Natură moartă
În pofida gamei cromatice calde şi uneori incendiare, lumea construită de Corneliu Ionescu cu pricepere, fineţe şi o desăvârşită ştiinţă a meşteşugului are o surdină. Este o lume ideală, în care suverane sunt graţia, contemplaţia, frumosul. O lume filtrată prin sensibilitatea artistului, cu diferenţe subtile de la o lucrare la alta care, în mod paradoxal, evită monotonia în spectacolul pictural cu variaţii pe aceeaşi temă.
Eleganţă şi forţă
Şlefuite ca nişte bijuterii, capetele de marmură ale Elenei Surdu Stănescu emană, la rândul lor, linişte, armonie. Formele sunt şi aici rafinate, dar răzbate din jocul planurilor în spaţiu robusteţe, generată şi de simplificarea formei tinzând către esenţă. Artista rămâne fidelă unei viziuni impregnate de raţionalitatea clasică, într-o epocă în care sculptorii încearcă toate experimentele posibile, în care volumul este de multe ori sacrificat în favoarea cineticii sau a conceptualismului. Elena Surdu Stănescu se păstrează în zona figurativului, dar nu neapărat a realismului. Figurile sale feminine sunt metafore, se metamorfozează în elemente ale naturii, cum ar fi Vântul sau Valul, îşi împrumută chipul Peştelui, îşi rotunjesc obrajii pentru a semăna cu Luna sau îşi modifică proporţiile pentru a suporta toate greutăţile lumii, ca în Cariatida totuşi atât de senină.
Corneliu Ionescu, Compoziţie
Marmura, perfect şlefuită, primeşte şi iradiază lumină, într-un dialog cu privitorul, cu lumea înconjurătoare. Iar micile piese în teracotă, şi acestea metafore poetice, învestind chipurile de femei cu toată esenţa vieţii şi a lumii, transmit căldura lutului ars. Există în ele o inedită combinaţie de elementar şi rafinament care le conferă universalitate.
Sculptoriţa ştie să surprindă şi să folosească particularităţile fiecărui material, să se joace cu alternanţele de suprafeţe finisate şi rugoase ale pietrei, să profite de preţiozitatea marmurei, să facă să răsune vocea bronzului, aşa cum ne putem aminti din expoziţiile anterioare. Şi, mai ales, are ştiinţa echilibrării volumelor, a planurilor pentru a obţine o structurare armonică a operelor.
Şi aici întâlnim dorinţa de calm, de frumos, de armonie. Aşa cum remarca la un vernisaj criticul de artă Adina Nanu, “este interesant de observat că temele cele mai mediatizate din realităţile interumane actuale – agresiunea şi violenţa îi sunt străine artistei”.
Peştele
Lumea ivită de Elena Surdu Stănescu este una a emoţiilor, a sentimentelor, a iubirii.
Graţie celor doi artişti, expoziţia de la “Simeza” este o oază de bucurie estetică în peisajul nu tocmai agreabil al Bucureştilor. Şi într-o lume care, nu numai la noi, şi-a pierdut în multe cazuri măsura.
Este probabil şi motivul pentru care operele lor au fost primite cu căldură şi cu aprecieri ale criticii în multe colţuri ale lumii.
Muzică şi dans
În afară de numeroasele expoziţii deschise de-a lungul anilor în Bucureşti, operele lui Corneliu Ionescu au fost etalate în personale la Paris, Roma şi Viena şi se alătură în colecţii particulare din Italia, Franţa, Germania, Austria, Suedia, Japonia, Elveţia, Canada, Chile, Turcia, Australia…
La rândul ei, Elena Surdu Stănesu a expus în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, dar şi în Italia, SUA, Grecia, Ungaria, Franţa, Yemen, Emiratele Arabe Unite, Egipt, Spania, Portugalia, India, Indonezia. De fiecare dată cu un remarcabil succes de public şi de critică.
