Și DSP Botoșani a declanșat o anchetă în acest caz.
Directorul DSP Botoșani, Monica Adăscăliței, a spus că în acest caz a fost demarată o anchetă pentru a se stabili cu exactitate care a fost firul evenimentelor și cine se face răspunzător de această situație.
„Din discuțiile pe care le-am avut cu personalul din centrul de vaccinare din zona pietonală din Dorohoi, unde se desfășura un maraton al vaccinării, pacientul s-a prezentat cu buletinul pentru vaccinare, făcând declarația pe proprie răspundere în care a spus că nu a mai primit vaccin. Era exterm de aglomerat, erau buletinele în zona de registratură, posibil ca aici să fie scăparea, o să vedem la finalul anchetei, drept pentru care pacientul s-a îndreptat către zona unde se făcea vaccinul”, a declarat Monica Adăscăliței presei.
Conform acesteia, după ce i s-a administrat doza de vaccin, bărbatul a anunțat că el de fapt primise a treia doză.
„În același timp venise și colega din zona de registratură să confirme că după ce s-au introdus datele pacientului în platformă a apărut această situație”, a mai spus șeful DSP Botoșani.
Bărbatul a explicat, la Antena 3, de ce a recurs la acest gest și cum se simte după a treia doză.
„A treia oară nu știu dar parcă la a două nu prea m-am simțit bine. După rapel. Asta a fost maraton, n-are nicio treabă. Și l-am făcut și pe al treilea și mă simt mult mai bine. Al doilea a fost mai slăbuț.
Am trecut, poate a fost un pic neatenție și l-am făcut și pe al treilea. Poate un pic neatenție, că doar sunt atenți tot timpul. Nu știu, am avut noroc. Toată lumea te întreabă. da, i-am mințit, i-am mințit pe toți.
A două doză n-a fost de ajuns. Pentru mine e ok.M-am dus pe răspunderea mea, eu trag răspunderea. M-am vaccinat pentru a mă asigura că sunt mai ok, cu a două parcă nu a fost suficient. Și am făcut și a treia, și acum mă simt mult mai bine. În clipă aia am avut noroc și am fost injectat și pe urmă am recunoscut. Am lăsat declarație și la poliție.
Le-am cerut voie să fac a patra. Dacă e posibilitatea. Când va veni timpul.
Eram mai stresat înainte și mi-am revenit acum cu vederea, după a treia doză. Mă simt mult mai bine. Sunt om normal. Te simți mult mai bine. Eram stresat un pic că aveam probleme cu ochii. Și mi-am revenit acum cât de cât.
N-am furat, i-am mințit, atâta tot. Nu am profitat, am avut noroc. Ca la masă, ceri și a treia farfurie” a relatat bărbatul.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că persoana din Botoşani care a primit a treia doză de vaccin intenţiona să primească şi a patra doză. Gheorghiţă a explicat că acest lucru a fost posibil în condiţiile în care, din cauza adresabilităţii ridicate, cartea de identitate a persoanei nu a fost verificată în sistem.
Dar cand un general si-a dus toata familia la vaccinat, dece nu s-a facut galagie? Mare branza ca amaratul a mai facut o doza! Sunt, inca, milioane de romani care nu vor sa se vaccineze. GCS, sasul si gasca lui o sa-si bage-n cur vaccinurile ramase.