ANAF nu reușește să colecteze datoriile mari. Fostul șef al instituției Gelu Diaconu susține că lipsa investițiilor, precum și frica personalului sunt motivele principale care au condus la funcționarea „la avarie“ a Fiscului.
Într-o declarație pe care ne-a acordat-o, Gelu Diaconu a declarat că ANAF va intra foarte curând în colaps, iar frica angajaților față de justiție îi face să nu ia decizii corecte.
„Eu am atenționat de acum 2 ani, când am plecat de acolo, că ANAF se află într-o criză profundă. Capacitatea administrativă a instituției a fost puternic afectată de ceea ce s-a întâmplat. Nu uitați că toți din vechea conducere a ANAF au fost subiecți ai unor dosare penale care, probabil, în foarte scurt timp vor fi dovedite a fi falsuri absolute. Această situație a creat o fugă de răspundere în luarea deciziilor cele mai potrivite. La această atitudine adăugați lipsa teribilă de resurse în asigurarea cheltuielilor de funcționare, dar mai ales în investiții. Nu s-a investit un leu în ultimii 2 ani în infrastructura IT, în softuri, iar programul de reformă a Administrației Fiscale derulat cu Banca Mondială s-a blocat. ANAF funcționează la avarie, este lipsită de capacitate administrativă“, a afirmat fostul șef al Fiscului. Gelu Diaconu apreciază că această situație critică va mai dura câțiva ani. „Cred că ne vom confrunta cu această situație cel puțin 3 ani, dacă nu vom asista la un colaps imediat. Spun aceasta pentru că, la nivelul anului 2015, noi ne aflam pe un drum parcurs în proporție de 60% în reformare, în digitalizarea operațiunilor de administrare fiscală. Astăzi, din punctul de vedere al infrastructurii IT, ANAF este la nivelul unei țări din zone subdezvoltate ale Globului“, a spus Gelu Diaconu. El pledează pentru o infuzie de bani pentru îmbunătățirea capacității de colectare a restanțelor la buget. „Noi cheltuim 50-60 milioane euro cu asfaltarea sau înlocuirea stâlpilor într-un oraș mort din România, dar nu cheltuim măcar 10 milioane euro în upgradarea soluțiilor informatice din ANAF. De exemplu, Olanda a propus pentru 2017 soluții software de circa 500 milioane euro, iar ANAF-ul lor colectează 88% din veniturile bugetului de stat. Nu poți să ții în stare de subdezvoltare o instituție atât de importantă, care este mai importantă decât mulți consumatori bugetofagi din zona guvernamentală“, a precizat Gelu Diaconu.
„….frica personalului sunt motivele principale care au condus la funcționarea „la avarie“ a Fiscului… toți din vechea conducere a ANAF au fost subiecți ai unor dosare penale care, probabil, în foarte scurt timp vor fi dovedite a fi falsuri absolute. Această situație a creat o fugă de răspundere în luarea deciziilor cele mai potrivite ”
In curind va exista raspunderea magistratilor . Cei care au luat decizii de trimitere in judecata nefondate, sa li se impute paguba rezultyata in urma impiedicarii luarii de catre ANAF a deciziilor corespunzatoare