Cătălin Ivan, fost europarlamentar și purtător de cuvânt al PSD, susține că virusul COVID -19 nu reprezintă un pericol. Politicianul spune că își asumă declarația și vine și cu explicații:
„Nu există pericolul epidemiologic numit CoVid-19. Acum pot să-mi asum această declarație cu toată responsabilitatea. Totul este o manipulare din cifre pentru a speria populația. Nu mă întrebați de ce pentru că nu reușesc să găsesc un raționament logic în favoarea acestei isterii artificiale.
Cert este că nu avem de ce să ne mai temem. Este oficial. Nici guvernul nu se mai teme. Organizarea alegerilor locale în plin presupus val doi de coronavirus este cea mai bună dovadă că totul este o mare înșelătorie.
Alegerile locale mobilizează aproximativ un milion de candiați în absolut toate localitățile din România. Dacă adăugăm doar familiile lor, câțiva prieteni și doi sau trei susținători, vom avea halucinanta cifră de 3, poate chiar 4, milioane de oameni care în decursul a două luni vor interacționa cu absolut toți ceilalți români pentru a-i convinge într-o direcție sau alta.
Dacă există CoVid-19 și se transmite așa de ușor, asistăm la cea mai amplă și eficientă imunizare în masă. Vom vedea cu câte victime.
Concluzia este că avem un guvern cel puțin iresponsabil, dacă nu mincinos, manipulator și ticălos„, scrie Ivan pe Facebook.
@Draki: spre uimirea ta,au murit mai putini acum comparativ cu 2019. Cauta surse oficiale pe net. Apoi, din cei 500.000 de morti la nivel mondial, asa-zis de la coronavirus, e greu de determinat cati, dar e clar ca majoritatea au murit din cu totul alte cauze.
Asadar, da, sa crezi in noul virus, el exista; referitor la cat de periculos este, se pare ca nu prea.