
Ianis Hagi a fost un jucător apreciat și de presa scoțiană și de fanii lui Glasgow Rangers până la urâta accidentare la ligamente care a necesitat intervenția chirurgicală și un stop din activitate de nouă luni.
La revenirea pe teren, Ianis nu a mai putut avea aceeași evoluție, iar acest lucru l-a costat scump. Scoțienii l-au trimis sezon trecut în La Liga, la Deportivo Alaves, unde Hagi junior a fost titular în primele trei jocuri, fără a demonstra ceva deosebit, după care a fost retrogradat pe bancă până în ultimele etape.
Evident, Alaves nu a dorit să activeze clauza de cumpărare și jucătorul a revenit la Glasgow. Unde antrenorul Philippe Clement nici nu vrea să audă de Ianis, deși acesta a fost cu naționala României la EURO, în Germania și a avut evoluții decente. Pentru el Hagi nu intră în planuri și trebuie scăpat de el.
Drept urmare, l-a trimis la echipa a doua, unde în amicalul cu Derby County românul a reușit într- oră un hat-trick, cu un gol fabulos de la 16 m la vinclu și cu o lovitură liberă de generic TV. Această evoluție nu a rămas fără urmări, rețelele de socializare ale clubului fiind luate cu asalt de către fani, care susțin că este o nebunie această dorință de a scăpa de Hagi, care e mai bun decât mulți alți jucători din lot.
Același lucru îl susține și presa scoțiană care nu înțelege cum nu poate fi acordată nici o șansă unui jucător care iubește clubul și vrea să rămână, având și multă calitate care ar putea fi în folosul lui Rangers. Însă un posibil răspuns la această aversiune față de Hagi oferă publicația online Rangers Review. Aceasta susține că este temă ca Hagi să nu joace pentru că la un anumit număr de meciuri susținute automat intră în practică o clauză secretă, conform căreia Ianis ar urma să primească o mărire de salariu.
ar fi dat tata Hagi niste bani prin presa,sa-i laude progenitura,poate ‘laudat’ii creste cota la turci,cine stie ?
Astia nu fac echipa de suflet ci echipa cu oameni care dau goluri care ataca nu „construiesc” la nesfarsit la mijlocul terenului cu spatele la poarta adversarului si cand se intorc pierd mingea!
Pe Hagi Jr il plang fraierii. Omul isi ia salariul si isi vede de casa lui. Mai bine facea foamea la o echipa din Romania in timp ce altii ii rupeau picioarele?
Adevarul este ca Ianis trage ponoasele(antipatiile) datorita scurtimii mitale ale lui taticu si a artcolelor desantate a presei de doi bani.Baiatul nu are nicio vina .
Ha, ha! Nu-i în prima ichipă a lu’ Glasgow ș’ pintru că tac-su nu-i la Naționalâ să-l convoace ș’ să-i criască(artificial) cota… Ori trajem la aceiaș’ căruță, ori…
De prost!….