Desigur că orice persoană își dorește să câștige mai bine, acolo unde lucrează. Probabil că nu există debutant care să nu viseze la o leafă mai mare chiar de câteva ori decât cea care îi este scrisă pe contractul de muncă.
Cu toate acestea, primele joburi presupun câștiguri mai reduse, iar tinerii ar trebui să înțeleagă unele principii de funcționare a pieței muncii, precum:
Primul job nu este despre salariu mare, ci despre valoarea pe care încă nu o poți produce
Un debutant, oricât de motivat ar fi, nu produce încă valoare imediată pentru companie. În primele luni, el învață procese, greșește, este îndrumat, consumă timp și energie din partea colegilor mai vechi.
Toate acestea sunt costuri pentru angajator, nu profit. Abia după 6–12 luni un tânăr începe să recupereze investiția companiei în el și să genereze valoare reală.
De aceea, companiile nu pot plăti din start un salariu apropiat de cel al unui specialist cu 5 ani de experiență. Nu este lipsă de respect, nu este discriminare, ci pur și simplu un echilibru economic.
Așteptările umflate nu apar doar din vina tinerilor
Mulți tineri nu își construiesc așteptările nerealiste pe fondul unor circumstanțe care țin atât de mediul în care au crescut, cât și de societate, în general:
– părinții le spun mereu „tu meriți mai mult, nu te mulțumi cu puțin”
– pe internet, circulă povești trunchiate despre adolescenți care câștigă mii de euro în IT
– influencerii vorbesc despre „salarii uriașe” fără să explice traseul până acolo
– facultățile, rareori, pregătesc studenții pentru realitatea economiei românești
Din această combinație, se naște cel mai adesea o așteptare salarială nerealistă: „Dacă sunt bun, de ce să nu cer direct 8.000 lei?” Ei bine, pentru că piața muncii nu funcționează pe baza dorințelor, ci pe baza valorii livrate.
Problema și mai mare: părinții care îi țin pe tineri acasă până când apare oferta ideală
O parte din vină o poartă și părinții care, din dorința de a-și proteja copilul, îl transformă într-un adult blocat. „Mai stai un an acasă, te angajezi doar când găsești ceva bine plătit.” Această atitudine, aparent protectoare, se transformă într-o capcană. De ce? Pentru că, un tânăr care nu intră în piața muncii pierde: ritmul real de lucru, disciplina zilnică, șansa de a învăța din greșeli, oportunitatea de a avansa, dar și încrederea angajatorilor.
Fără primul job nu vine al doilea, fără al doilea nu vine o promovare, fără promovare nu vin niciodată salariile mari.
Realitatea dură, dar incontestabilă: dacă nu începi de undeva, nu vei ajunge nicăieri
Salariile de cca. 8.000 lei net există, desigur, chiar și la început de drum, însă în câteva domenii foarte restrânse. Acestea sunt pentru oameni care știu să rezolve probleme, care iau decizii, care pot lucra independent, care aduc profit, nu doar prezență.
Iar abilitatea de a face toate acestea se formează în timp. Un tânăr de 20–22 de ani care refuză joburi entry-level pentru că „sunt prost plătite” riscă să rămână blocat într-un cerc periculos al așteptărilor nerealiste și al lipsei de experiență.
De asemenea, există și cazuri în care tinerii au oportunitatea de a câștiga extrem de bine, în industrii care necesită anumite compromisuri personale. Or, câștigarea cu ușurință a unor sume mari de bani, adesea în timp scurt, este la rândul ei periculoasă, pentru denaturează realitatea în viziunea tinerilor, dar mai ales le poate compromite imaginea pe întreg parcusul vieții.
În cele din urmă, tinerii ar trebui să înțeleagă faptul că piața muncii răsplătește valoarea, nu speranța. Iar valoarea se construiește în ani, nu în primul interviu.
Problema generală este lipsa de educație economică reală și așteptările alimentate artificial. Salariile mari nu apar la început, ci după ce ai demonstrat, după ce ai învățat, după ce ai greșit, după ce ai trecut prin proiecte complicate.
