S-a trezit şi „Evenimentul zilei” să dea cu maceta acolo unde clipă de clipă bagă sula puterea pedelistă, în frunte cu genialul său conducător, Traian Băsescu. Antena 3 şi realizatoarea revistei presei matinale, Anca Florea, au fost luate la refec. În organ. Astfel talentatul Horia Ghibuţiu a executat-o scurt şi aiurea pe fosta Doamnă Radio, căreia i se mai poate spune „Madam Revista Presei”.
Pe post de foaia Cotrocenilor, fosta bulină roşie se oţărăşte la Mama Revistei Presei Româneşti din audiovizual. Anca Florea pre numele ei. Când Horia Ghibuţiu gângurea primele rânduri în presă, medicul stomatolog răspopit la presa radiofonică Anca Florea ţinea un popor român ascultător cu urechile lipite de tranzistor. Zi de zi. La Radio România.
Erau momentele de după 1990, când tot ce însemna presă era pur şi simplu devorat. În anii în care la Radioteleviziunea Română, cum i se spunea instituţiei, erau subiecte şi persoane tabu, pentru Anca Florea şi pentru doar câţiva dintre colegii ei nu existau tabuuri. Un exemplu: vizita Regelui Mihai din 1992. La Radio România Actualităţi nu era agreat numele Majestăţii Sale. La Florea nu exista aşa ceva. Ba din contră! A fost printre primii acreditaţi la Palatul Cotroceni, a făcut emisiuni matinale la postul naţional public de radio al căror profesionalism nu poate fi pus la îndoială. Despre interviruile de la Radio sau de la TVR Interanţional, unde a fost redactor-şef sub directoratul regretatei Felicia Meleşcanu, ce să zică ceva şi cine?!
Şi atunci Florea era apucată. Între timp nu s-a făcut bine. O vedeţi, o auziţi, o înţelegeţi la Antenă. Uneori, e apucată ca de streche. Dar de aici până a apărea sub condeiul lui Ghibuţiu un text în care să citesc „show matinal de umplutură cum e Revista presei” e prea mult.
Un profesionist precum Horia Ghibuţiu ar fi trebuit să ştie un lucru simplu: cui nu-i place că Antena 3 e anti-Băse şi anti-PDL citeşte „Evenimentul zilei” sau dă pe Nasu’.
Aşa, Antena 3 şi Florea stau să moară după drumuri lungi prin orele dimineţilor televizate şi prin demontarea minciunilor puterii, iar Bulina, de grija celor două entităţi mai devreme amintite.
Horia pare că şi-a uitat desaga cu expresii savuroase la „Viva” şi comite una scurtă despre Anca Florea şi Antena 3 a ei: „Aici adoarme toată lumea, inclusiv producătorii, care, nevorbind în somn, nu-i pot şopti vedetei cât mai are de lălăit pentru acoperirea spaţiului de emisie”.
Dacă nu are cum să o apuce de subiecte politice, pentru că după aia se zice că Bulina e oficios, Horia o ia pe ocolite. Şi cu ce o trosneşte? „Ieri, însă, Anca Florea a spus ceva ce nu se poate spune, îndeobşte, «pe sticlă»: că elevii vor avea probleme stomacale dacă vor mânca mere după cornul şi laptele introduse de Adrian Năstase. În loc să improvizeze, riscând să facă poante de autobază, mai bine şi-ar vedea realizatoarea de cititul presei”.
La un tip educat, bine crescut, citit şi talentat precum Ghibuţiu, asta-i o glumă de ICAB. Precursorul vidanjorilor de la Apa Nova de azi. Păi Madam Revista Presei are, din nefericire pentru Horia, o coşcogeamitea licenţă în medicină. Ba îmi pare că a şi profesat. Dar chiar şi fără profesare nu contează. Aici Ghibuţiu a feştelit-o: el e pafaristul în probleme de medicină, Anca Florea e doctoriţă.
Horia pare să alunece pe nesimţite spre expresii de lexicul sus-amintitului ICAB: „Deşi, dacă şi-ar citi apometrele cu obiectivitatea cu care parcurge ziarele, Anca Florea ar găsi la avizierul din holul blocului o notă depreciativă din partea administratorului”.
După această notă ICAB-istică cu valenţe depreciative, cum spune clasicul în viaţă Horia, cu siguranţă de la Cotroceni la Bulină va veni o notă. Apreciativă!