Mezzosoprana franceză Karine Deshayes a fost premiată recent la Festivalul „Victoires classiques”, de la Nantes.
Karine Deshayes a crescut într-o atmosferă saturată de muzică. Tatăl ei era cornist profesionist şi a cântat de multe ori la Opera din Paris. Graţie lui, de la 12 ani, a asistat la spectacole lirice. A început să studieze vioara, dar profesorul de solfegiu i-a descoperit o vibraţie specială şi a îndreptat-o către canto. A studiat muzicologia la Sorbona, a participat la concerte cu Raina Kabaivanska, Lucia Valentini Terrani… A obţinut Premiul I la Concursul „Voix d’or”, în 2001, apoi la „Voix nouvelles” în 2002 şi a ajuns în finala de la „Operalia”, concursul fondat de Placido Domingo. După apariţia la acesta din urmă a fost angajată la „Grand-Théâtre” din Bordeaux pentru „Cenerentola”, rol interpretat în februarie anul acesta şi la Nantes. A cântat la Toulouse, la Bordeaux, la Avignon. Dar momentele marcante ale carierei, consideră Karine Deshayes, au fost rolul „A doua doamnă” din „Flautul fermecat” de Mozart, la Festivalul de la Salzburg din 2005, sub bagheta lui Riccardo Muti, şi debutul, un an mai târziu, la Metropolitan Opera din New York, în „Faust”. La audiţia pentru Metopolitan a fost chemată după ce Natalie Desay a recomandat-o dirijorului Bertrand de Billy. În 2013 va cânta din nou la New York, în Isolier din „Le Comte Ory”.
Între prima sa Charlotte din „Werther”, de Massenet, la Opera din Lyon, în ianuarie, şi primul Urbain din „Hughenoţii” de Meyerbeer, la Teatro Real din Madrid, în martie, începutul anului a fost frenetic pentru mezzosoprana franceză. Şi anul va continua, de la jumătatea lui iunie, cu Dorabella din „Cosi fan tutte” de Mozart.
Charlotte din „Werther” a fost o provocare şi un exemplu de perfectă adecvare a vocii de soprană II. Până acum, mezzosoprana nu cunoştea foarte bine muzica lui Massenet, iar partitura la Werther a fascinat-o. Faptul că este vorba despre o operă franţuzească, că a fost pusă în scenă de Rolando Villazon şi că a avut-o drept parteneră pe Anne-Catherine Gillet au fost motive în plus de bucurie.
Pe scena Operei Bastille, mezzosoprana a fost Cherubino din „Nunta lui Figaro”, realizată de Humbert Camerlo, în faimoasa punere în scenă semnată de Giorgio Strehler, montare ce a dat emoţii artiştilor care urmau să se confrunte cu faima spectacolului din 1973 de la Versailles, dirijat de George Solti, într-o distribuţie de clasă, cu Benjamin Luxon, Kiri Te Kanawa şi Ileana Cotrubaş şi cu Frederica von Stade în Cherubino. Dar, spunea Karine Deshayes, „dacă priveşti fără încetare în urmă, nu mai faci nimic”. Un rol pe care artista l-a mai interpretat la Lyon şi la Festivalul de la Lacoste, în 2003, în montarea lui Petrika Ionesco. Rolul, ideal pentru o mezzosoprană, este în acelaşi timp unul dintre cele mai cunoscute şi iubite de public şi presupune un efot scenic remarcabil. Cherubino este tot timpul în mişcare, „aleargă ca un iepure”, iar Karine Deshayes a avut chiar ghinionul unei rupturi musculare în actul al doilea, prestaţia ei scenică, în aceste condiţii, fiind criticată de un cronicar. „Când anumiţi jurnalişti nu ne pot reproşa nimic în plan muzical sau vocal, spunea Deshayes, găsesc mijlocul de a ne ataca pe plan fizic”. Mezzosoprana recunoaşte că este, ca toţi artiştii, sensibilă la critică, mai ales aunci când ea conţine observaţii constructive. „Trăim într-o lume în care imaginea are o importanţă capitală; în măsura în care opera este şi teatru, cântăreţii trebuie să confere cea mai mare credibilitate eroilor pe care îi încarnează”, afirmă artista. Ca toate mezzosopranele, Karine Deshayes a interpretat multe roluri în travesti, de la Sesto şi Cherubino la Siebel, Stephano Nicklausse, Romeo din „Capuleti” şi, la începutul acestei luni, Urbain din „Hughenoţii”, la Teatro Real din Madrid. Maniera de joc este diferită, mersul este altul, iar mezzosoprana se amuză de aceste schimbări de registru scenic. „Când Cherubino trebuie să se deghizeze în fată, rămânând totuşi băiat, mărturiseşte ea, e încă şi mai amuzant. Iar când Romeo îşi scoate sabia şi se luptă în duel, el se crede un pic Zorro, şi eu la fel! M-am întrebat adesea dacă într-o viaţă anterioară n-am fost muşchetar”. Travestiurile îi plac pentru că îi dau prilejul să confere forţă personajului, să-i dezvăluie toate faţetele, şi pentru senzualitatea pe care un timbru feminin o adaugă virilităţii comportamentului.
În rolul Cherubino
Karine Deshayes nu va cânta pentru prima dată nici Dorabella, deşi n-a evoluat prea des în compoziţiile lui Mozart. A mai interpretat de două ori rolul, o dată într-o montare IRCAM şi a doua oară la Festivalul de la Antibes, girat de producătoarea franceză de radio şi televiziune Eve Ruggieri. Nu este singurul rol realizat numai pentru un număr mic de spectacole. „La clemenza di Tito”, în care a cântat Sesto, a fost prezentată numai de două ori la Avignon. „Este puţin pentru a roda un personaj, pentru a-i aprofunda psihologia şi pentru a stăpâni unele pasaje, cum ar fi recitativul din marele final al actului I”, mărturiseşte mezzosoprana. Acelaşi lucru i s-a întâmplat cu Zerlina, cântată numai la Toulouse şi la Monte Carlo. Ar fi trebuit să participe şi la producţia de la Opera Naţională din Paris, pusă în scenă de Michael Haneke, dar a renunţat după primele repetiţii din cauza unor divergenţe cu regizorul, aflat la prima sa montare în teatrul liric, cu acel „Don Giovanni”. Deşi a cântat rar Mozart, artista este încântată de muzica lui ca o dantelă care obligă la perfecţiune. „Recitativele lui sunt formatoare pentru jocul teatral şi nu sunt deloc simple pentru că sunt scrise deasupra registrului vocii cu care vorbeşti. Să cânţi Mozart presupune o supertehnică, fără riscul de a-ţi altera vocea”, apeciază Deshayes, într-un interviu acordat lui Michel Parouty.
La începutul carierei, Karine Deshayes a fost catalogată de specialişti drept „o mică voce barocă”. Se întâmpla în ultimul an de studiu cu profesoarele Mireille Alcantara şi Emmanuelle Haim, când a participat la Festivalul de la Ambronay, într-un concurs de cantate, condus de Cristophe Rousset, cel care avea s-o pregătească mai târziu pentru rolul Anna din „Didone” de Cavalli. Imediat după termiarea Conservatorului, a fost aleasă de William Christie pentru „Zoroastre” de Rameau, pe care l-a dirijat la Londra. Tot el i-a propus un turneu cu „Israel în Egipt” de Haendel.
Un moment important al carierei mezzosopranei a fost anul 1998, când, în anul al treilea de Conservator, a fost angajată la Opera din Lyon, unde a rămas până în 2002. Amintirile din acea perioadă sunt minunate, mai ales că „la ieşirea din Conservator, n-ai deloc experienţă. Să fii alături de cântăreţi mai vârstnici, să-i vezi cum repetă, este excepţional”, explica artista. Şi tot la Lyon l-a întâlnit pe Ruben Lefschitz, care a ghidat-o în arta melodiei şi cu care îşi pregăteşte şi acum recitalurile.
Primele sale roluri au aparţinut repertoriului contemporan. A debutat în premiera mondială din 1989 cu „Oiseau de passage” de Fabio Vacchi. A intepretat apoi Iepurele şi Pisica din „L’Enfant et les sotilèges”, pusă în scenă de Philippe Sireuil. La sfârşitul primei sale stagiuni, a primit rolul Cherubino în producţia lui Jean-Pierre Vincent.
,.jpg)
În rolul Sibel (dreapta)
A urmat o altă premieră mondială, „Le premier Cecle”, de Gilbert Amy, în care a fost Clara (1999), a cântat apoi Clarina din „La cambiale di matrimonio” de Rossini, Stephano din „Romeo şi Julieta”, Cupidon din „Orfeu în Infern”, Rosina din „Bărbierul din Sevilla”, Marmiton din „Rusalka”. Acest rol i-a adus debutul pe scena pariziană în 2002, unde avea să interpreteze roluri mai mici, în „Juliette” de Martinu, şi în „Faust” (Siebel). Un personaj care i-a produs mari satisfacţii a fost Krista din „L’Affaire Makropoulos” de Leoš Janáček. „Regizorul Krzysztof Warlikowski a reuşit un lucru uimitor: să ne facă să existăm, chiar când nu cântam!”, îşi aminteşte artista. Anul trecut a fost Elena din „La donna del lago” de Rossini, la Palatul Garnier, un rol care i-a permis să lucreze în registrul acutelor, pe care nu-l folosise înainte.
Rolurile s-au înlănţuit cu o frecvenţă care nu i-a permis să-şi ia vacanţă până anul trecut.
Karine Deshayes se află în faţa unei noi provocări. „Carmen”, alături de Jonas Kaufmann (Don José) şi Ludovic Tézier (Escamillo), la Opera Bastille, din Paris, prevăzută pentru luna decembrie. Artistei i-au trebuit nouă luni să se hotărăscă să accepte acest rol. „E un personaj aşezat pe un piedestal şi pentru care există nenumărate referinţe”. Deja pe internet au apărut comentarii neplăcute în legătură cu prezenţa ei în acest rol, pe care intenţionează să-l abordeze într-un spirit apropiat de acela al Teresei Berganza.
Recitalurile şi înregistrările formează o altă dimensiune a evoluţiei artistei.
La casa de înregistrări „Zikg-Zag Territoires” i-a apărut un disc „Gabriel Fauré”, care a obţinut Premiul Academiei „Charles Cross” în 2009, şi pregăteşte acum un altul, „La Bonne Chanson”, cu acompaniamentul unui cvintet de coarde şi pian. Între timp, la „Naïve”, va apărea un album, „Songs”, cu arii din comedii muzicale semnate de Rodgers&Hammerstein, Leonard Bernstein, Gershwin, Michel Legrand, Sandrine Piau, Sebastien Droy… Karine Deshayes mărturiseşte că şi-ar dori să joace în comedii muzicale, dar consideră că nu are formaţia necesară, comparabilă cu cea a actorilor anglo-saxoni, chiar dacă a cântat o dată în opereta „La Perichole”
Luna aceasta a susţinut şi două recitaluri: unul „Fauré-Poulenc” şi al doilea în cadrulFestivalului „Printemps des Arts” de la Monte Carlo.
