Medicii de familie din mai multe judeţe ale ţării au anunţat că vor veni, miercuri, în Capitală, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii, pentru a-şi susţine colegii care discută normele din contractul-cadru pe 2010 şi pentru a acorda asistenţă medicală în patru corturi amenajate în Piaţa Revoluţiei."Vor fi amenajate patru corturi mari, de la Crucea Roşie, unde începând cu ora 9.00, oră la care încep negocierile la CNAS privind contractul-cadru pe 2010, vom acorda consultaţii gratuite pacienţilor care ne solicită acest lucru", au anunţat medicii de familie care au fost prezenţi, marţi, în faţa Ministerului Sănătăţii, unde reprezentanţii lor discutau problemele din contractul cadru pe 2010, conform Mediafax.
Medicii de familie nu au putut estima câţi colegi de-ai lor vor veni din ţară, miercuri, dar au susţinut că, "în mod cert, vor fi suficienţi".
Ei vor serba Ziua Mondială a Sănătăţii, acordând îngrijiri pacienţilor care le vor cere ajutorul şi, totodată, susţinându-şi colegii care negociază, pentru a treia zi, normele de aplicare a contractului-cadru pe 2010 şi contractele individuale.
Acţiunea începe la ora 9.00 şi este autorizată până la ora 18.00.
Reprezentanţii organizaţiilor medicilor de familie au discutat, marţi, timp de şase ore cu cei ai MS şi ai CNAS în legătură cu prevederile noului contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale in 2010, publicat în 1 aprilie, în Monitorul Oficial. Negocerile vor continua miercuri, la sediul CNAS, şi vor viza, punctual, normele de aplicare a contractului-cadru privind acordarea asistenţei medicale pe 2010 şi contractul individual semnat de fiecare furnizor de servicii cu Casa de Asigurări de Sănătate de care aparţine.
Dacă se va ajunge la un acord, medicii de familie vor relua, de joi, eliberarea reţetelor compensate şi gratuite şi a trimiterilor către specialişti.
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) a spus, joi, că prin normele la contractul-cadru privind acordarea asistenţei medicale în 2010 venitul cabinetului medicului de familie va scădea cu aproximativ 40% în condiţiile în care, în 2009, acesta scăzuse cu aceeaşi valoare la care s-a adăugat inflaţia. În aceste condiţii, medicii se tem că ar putea intra în faliment.
FNPMF şi Societatea Naţională de Medicină a Familiei (SNMF) au reclamat că reglementările din normele metodologice de aplicare a contractului-cadru pentru 2010 nu le sunt cunoscute.
Totodată, preşedintele SNMF a precizat că solicită autorităţilor alocarea a 12-15% din buget pentru asistenţa medicală primară, iar pentru cheltuielile unui cabinet cu 1.000 de pacienţi să fie alocat aproximativ 10.000 de lei pe lună. În prezent, pentru cheltuielile unui cabinet cu 1.000 de pacienţi medicii primesc mai puţin de jumătate adică 4.200 lei.
Liderii organizaţiilor reprezentative ale medicilor de familie au anunţat, în aceste condiţii, că, începând din 1 aprilie, nu mai prescriu reţete compensate şi gratuite.