Decizia NATO privind Afganistanul

Într-un comunicat al NATO se mai anunţă că a fost aprobată şi continuarea contribuţiilor…

Decizia NATO privind Afganistanul

Într-un comunicat al NATO se mai anunţă că a fost aprobată şi continuarea contribuţiilor…

Update: NATO va continua misiunea în Afganistan şi după anul 2016, care are rolul de a pregăti, consilia şi oferi asistenţă forţelor de securitate afgane, a anunţat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Într-un comunicat al NATO se mai anunţă că a fost aprobată şi continuarea contribuţiilor financiare pentru susţinerea forţele de securitate afgane până la sfârşitul anului 2020.

Pe de altă parte, autorităţile de la Kabul s-au angajat să continue, cu sprijinul NATO, eforturile de consolidare a forţelor de securitate, pentru ca acestea să fie capabile să asigure securitatea populaţiei afgane, să respecte drepturile omului şi să acţioneze în conformitate cu constituţia afgană.

Agenția DPA relatase anterior că liderii NATO au decis sâmbătă să prelungească sprijinul acordat Afganistanului, oferindu-se să continue antrenamentul militar și asistența financiară acestei țări afectate de conflict.

„Suntem hotărâți să ajutăm forțele afgane să-și securizeze țara și să se asigure că ea nu va mai deveni niciodată un refugiu pentru terorismul internațional”, declarase secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cursul săptămânii, înainte ca liderii Alianței să se reunească vineri la Varșovia pentru un summit de două zile.

Mai multe națiuni participante intenționaseră inițial să-și scurteze prezența în Afganistan în acest an. Dar continuarea acțiunilor violente ale talibanilor le-a determinat să-și reevalueze planul, mai ales după ce insurgenții au ocupat și au administrat temporar capitala provinciei Kunduz anul trecut.

Președintele american Barack Obama a anunțat miercuri că țara sa va lăsa 8.400 de soldați în Afganistan în anul viitor, ceea ce încetinește retragerea planificată. El și-a motivat decizia prin situația „precară” a securității în țară.

Circa 13.000 de soldați din 39 de țări participă în prezent la operațiunea Soutien Resolute, dintre care aproape 1.000 provin din Germania.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.