Decizia Tribunalului pentru Piedone

Piedone a început săptămâna cum nu se poate mai prost. Fostul şef al ANPC Cristian Popescu-Piedone rămâne sub control judiciar. Tribunalul Braşov i-a respins luni contestaţia la măsura luată de DNA în dosarul în care este acuzat că a permis accesul unor persoane neautorizate la informaţii care nu erau destinate publicităţii. Piedone l-ar fi prevenit pe reprezentantul Hotelului Internaţional din Sinaia în legătură cu controlul pe care ANPC urma să îl facă la unitatea de cazare.

”În baza art. 213 C.proc.pen., respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, împotriva ordonanţei din data de 22.07.2025 a DNA – Secţia de combatere a corupţiei, emisă în dosarul penal nr. 42/1/P/2025, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpat. În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă petentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei. Definitivă”, a decis instanţa.

Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Si care e treaba asta cu control judiciar?? Au facut perchezitii au ascultat si asculta mai departe telefoanele familiei plus sofer, omul nu e criminal sau violent de ce vrea statul sa arate cat e de abuziv in loc sa rezolve problema in curte cu dosar si proces! Desigur treaba asta se putea rezolva printr-o amenda dar orice regim stalinist vrea sa dea puscarie supusilor amenda nu baga groaza in oameni.

  2. Exact care au fost informațiile nedestinate publicului? Că se fac controale ANPC? Orice fraier știa.

    Dar faptul că a cerut cu tupeu trei camere „țiplă” e OK? Auzi, funcționarul statului cere să i se ofere cazare in hotelul pe care-l inspectează. Corupție pe față, abuzuri și tot ce vreți. Vedeți declarațiile lui Anastasiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.