Delir total! Cu prodecanul Facultății de Teologie!

Declarații șoc făcute de Vasile Răducă, prodecan al Facultății de Teologie din București, la Trinitas, radioul Patriarhiei.

De (I.R.)
Delir total! Cu prodecanul Facultății de Teologie!

Declarații șoc făcute de Vasile Răducă, prodecan al Facultății de Teologie din București, la Trinitas, radioul Patriarhiei.

Declarații șoc făcute de preotul Vasile Răducă, prodecan al Facultății de Teologie din București, la Trinitas, radioul Patriarhiei. Preotul a declarat că dacă o femeie rămâne însărcinată după un viol este posibil să-i fi plăcut. Nu este însă singura declarație controversată.

Emisiunea a fost difuzată pe 27 mai, la Radio Trinitas și a fost reclamată de ascultători. Site-ul paginademedia.ro a prezentat fragmente din emisiune.

Preotul: în Islam, femeia este considerată o lighioană care nu face altceva decât plăcere bărbatului

O femeie din Argeș întreabă ce să facă, pentru că fiica ei este în concubinaj cu un bărbat de origine musulmană.

Preotul Vasile Răducă răspunde:

„Aaa, vai de noi! (…) Doamnă, eu v-aș da două răspunsuri. Înainte de toate, rugați-vă… … rugați-vă la Dumnezeu ca fata dumneavoastră să termine cu această relație. Tânărul respectiv este de altă religie dar, credeți-mă, eu, ca român, gândindu-mă la istoria de 500 de ani în care românii au stat sub turci, am, doamnă, îmi pare rău c-o spun, am mari rezerve față de anumite forme de intimitate cu anumite persoane.

Vă rog să rețineți că, în Islam, femeia este considerată o lighioană care nu face altceva decât plăcere bărbatului, cât acest bărbat este capabil să aibă asemenea plăcere.

În Islam, femeia este gândită ca o ființă fără suflet. Bine ar fi, mi-aș dori din tot sufletul să știu că fata dvs. a găsit un român pe care să-l iubească, cu care să facă o casă, cu care să facă copii.”

Sexul cu prezervativ în viziunea lui: cei tineri nu fac altceva decât să se masturbeze

Ce spune preotul invitat în studio despre sintagma: „prezervativul este mai bun decât avortul”?

Preotul Vasile Răducă:

„În utilizarea prezervativului, nu facem altceva decât, cei tineri care fac lucrul acesta, nu fac altceva decât să se masturbeze, care este o practică dezgustătoare”.

În actul sexual, femeia primește ceea ce bărbatul este dator să-i ofere. Lichidul spermatic cuprinde o serie de substanțe chimice care neutralizează extrogenii pe care îi are organul femeii.

Femeia, spre exemplu, în perioada ciclului, este bombardată cu o cantitate extraordinară de extrogeni care sunt cancerigeni.

O relație firească, normală, în limitele normalului între bărbat și femeie, îi aduce femeii sănătate, altfel, ea nu este decât excitată, masturbată, pur și simplu, și, fie că, la un moment dat, are un acces și se duce la un bărbat care are cu ea o relație normală și-și părăsește soțul care, pe o perioadă de timp, n-a făcut altceva decât s-o masturbeze, scuzați-mi că sunt foarte dur.

Mai bine mai rar, dar cumsecade și să-i oferi soției ceea ce organismul ei are nevoie, din punct de vedere biochimic, decât să o masturbezi și să trăiești într-o succesiune de acte de masturbare de care să-ți fie, practic, scârbă și silă și rușine.

Sarcina după viol: poate fi vorba „de un viol la care ai consimțit și care ți-a plăcut să se repete”

Ascultătoarea întreabă: copiii proveniți în urma unor violuri sunt tot daruri de la Dumnezeu?

Preotul Vasile Răducă răspunde:

Sunt rarisime cazurile în care violul se soldează cu graviditate. Vă rog să rețineți, sunt rarisime cazurile când violul se soldează cu graviditate. Când se soldează cu graviditate, sunt mai multe cauze: fie că este vorba de un viol la care ai consimțit și care ți-a plăcut să se repete, fie că te-ai găsit în imposibilitatea de a face de așa manieră încât celulele germinale care sunt pe punctul de a se întâlni, să se și întâlnească și să fie fertilizat oul.

Drumul pe care spermatozoizii îl duc spre a întâlni ovocitul este un drum anevoios pentru spermatozoizi, care reușesc să penetreze peretele ovocitului la distanță de câteva ore – chiar 30 de ore – încât o persoană care a fost violată are suficient timp să meargă la medic, dacă vreți, la ginecolog, sau și ea, dacă e o persoană deșteaptă și, pur și simplu, prin măsuri igienice, să facă de așa manieră încât spermatozoidul să nu ajungă să atingă ovocitul și să realizeze fertilizarea.

Așa că ideea, cum am văzut-o de curând la cineva, că pruncii obținuți sau că o femeie are dreptul să avorteze fătul care s-a constituit în urma unui viol, nu este întemeiată și nu este acceptată de Biserică.

Vă rog să rețineți: când e vorba de viol, este vorba de un viol la care au consimțit persoanele respective sau sunt în imposibilitatea de a interveni, prin măsuri igienice, încât să facă de așa manieră încât spermatozoizii să nu atingă ovocitul, care stă acolo, așa, ca-ntr-o floare, în trompele falopiene.

(…) dacă s-a produs și așa, luați-l ca pe un dar a lui Dumnezeu.

Reprezentanții Patriarhiei și ai postului Trinitas s-au delimitat de afirmațiile preotului care a fost invitat în studio. Postul s-a ales cu o somație de la CNA

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Da măă, E religie de stat, fundamntalistă și bigotă,. Scrie in dogmatica ortodoxă română. Și gândește-te că ăsta e din cei mai culți,. mai cu vorbă apăsată,. Dar să vezi un popă ortodox din vre-o catedrală din careva sat mizer, cu o poolime căscată. Câte știe să zică minuni unul popă ortodox român gras, bețiv, curvar și excroc.. Acolo să vezi cultura religiei de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.