Rar mi-a fost dat să văd o intervenție atât de nătângă ca cea pe care a făcut-o persoana aflată în fruntea Ministerului de Externe.
Este vorba de dna. Oana Țoiu, care răstălmăcește Raportul Departamentului de Stat al Americii privind drepturile omului încercând în mod penibil să prostească opinia publică.
Deținătoarea portofoliului externelor interpretează CONDAMNAREA anulării alegerilor din 2024 din România, care apare în Raportul Administrației Trump, ca fiind de fapt o condamnare a interferenței Rusiei în alegeri prin intermediul unui „partid politic românesc”.
Ministrul de Externe minimalizează concluziile pertinente din documentul Administrației americane, reducându-i importanța la simple critici adresate Curții Constituționale: „Raportul face referire la criticile existente, nu este în sine o concluzie”.
Cuuum? NU ESTE O CONCLUZIE (!?)
Prin întreagă această frază, Ministrul de Externe, Oana Țoiu, ridiculizează și ia în derâdere importanța și seriozitatea Raportului Administrației americane privind încălcarea drepturilor omului în România.
În loc de recunoaștere și de inițiere a măsurilor de remediere, prin această abordare, aparent superficială, dar în fond premeditată, este pus în pericol însăși parteneriatul strategic dintre țara noastră și Statele Unite.
Dacă relația cu Washington contează pentru București, atunci actuala ocupantă a șefiei diplomației României trebuie demisă imediat
Asta e tara pe care ati vrut-o votand aceste lichele hamesite sa vina la ciolan,toapa asta [ si fff multi din actualul guvern ] nu erea angajata nici casiera la un market !