Demisie la vârful Comisiei Europene

Timmermans fusese confirmat cu câteva ore înainte pe prima poziţie din lista unei coaliţii a social-democraţilor şi ecologiştilor din Olanda, pentru alegerile din 22 noiembrie.

De (R.C.)
Demisie la vârful Comisiei Europene

Frans Timmermans a respins pledoaria Poloniei în favoarea reformei justiţiei

Timmermans fusese confirmat cu câteva ore înainte pe prima poziţie din lista unei coaliţii a social-democraţilor şi ecologiştilor din Olanda, pentru alegerile din 22 noiembrie.

Comisia Europeană a anunţat marţi demisia olandezului Frans Timmermans din funcţia de vicepreşedinte, informează AFP.

Timmermans fusese confirmat cu câteva ore înainte pe prima poziţie din lista unei coaliţii a social-democraţilor şi ecologiştilor din Olanda, pentru alegerile din 22 noiembrie.

Atribuţiile sale privind politicile de mediu şi climatice ale Uniunii Europene vor fi preluate „temporar” de un alt vicepreşedinte al Comisiei, slovacul Maros Sefcovic, arată un comunicat al executivului european.

„Îi mulțumesc lui Frans Timmermans pentru munca sa pasională și neobosită de a face din European Green Deal o realitate. A fost un membru cheie al Colegiului meu de comisari. Datorită contribuției sale excelente și angajamentului personal puternic, am făcut pași mari în îndeplinirea obiectivelor UE de a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic și în direcția creșterii nivelurilor de ambiție climatică la nivel global. Contribuția lui Frans Timmermans la activitatea Comisiei și la proiectul european depășește acordul verde european. El a contribuit la modelarea multor inițiative ale Comisiei, într-un adevărat stil colegial”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Distribuie articolul pe:

19 comentarii

  1. Domnul Timmermans va fi , probabil, prim-ministru in Olanda, dupa alt „prieten” al nostru, dl. Rutte.Timmermans e o nulitate din puncte de vedere politic la el in tara, dar e ascultator si eficient pentru oculta UE dirijata de peste balta!Daca nu stiti ocupatia de baza a d-lui Timmermans, aflati ca a fost (si probabil mai este!) ofiter de informatii, adica securist de-al lor!Si de ala operativ, nu un sobolan de birou…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.