Cele trei mari sindicate italiene au manifestat vineri la Roma în apărarea zecilor de mii de salariaţi care vor rămâne fără niciun venit din cauza reformei sistemului de pensii introduse de guvernul lui Mario Monti, relatează AFP, citată de Agerpres.
La manifestaţia organizată la apelul sindicatelor CGIL, CISL şi UIL au participat zeci de mii de persoane, care au blocat circulaţia în centrul capitalei italiene.
Sindicatele denunţă faptul că mulţi italieni care s-au pensionat mai devreme vor rămâne fără niciun venit din cauza măririi vârstei de pensionare, măsură introdusă de noua reformă a guvernului italian.
La rândul său, guvernul condus de Mario Monti acuză un „alarmism nejustificat”, asigurând că cei 65.000 de italieni care se află în această situaţie nu vor rămâne fără venit, sumele necesare fiind deja puse deoparte. Sindicatele resping cifra înaintată de guvernul italian, afirmând că „sacrificaţii” reformei sunt în număr de 350.000.
În spatele podiumului pe care au luat cuvântul liderii sindicali se puteau citi sloganuri precum: „Ajunge cu promisiunile”, „Alături de cei care rămân fără loc de muncă, fără venit şi fără pensie”.
Guvernul lui Mario Monti a adoptat în decembrie 2011 o reformă a sistemului de pensii care prevede creşterea numărului de ani de cotizare şi mărirea vârstei de pensionare.