Despre Transilvania

În calitate de geograf și mai presus de toate că român, așa cum am scris de altfel și în cartea „Românii și România,” mă preocupă trei probleme naționale majore: Reîntregirea țării, Consolidarea românismului în Transilvania, și Confrații de peste hotare. Unii critici mă acuză că sunt depășit și nu țîn pasul cu evoluția lumii. Dacă a fi român e considerat un sentiment depășit, atunci admit că sunt depășit. Eu am rămas în primul rând român și mă gândesc la România!
***
În conjunctura internațională de azi în care statele naționale sunt atacate și frontal și pe la spate, mă întreb: cum ar arăta această lume dacă nu ar există țări sau state naționale? Cum ar evolua omenirea dacă oamenii nu ar fi grupați în națiuni? Globalistii ar găși imediat răspunsul: omenirea ar fi condusă de marile corporații, oamenii ar deveni consumatori mulțumiți să existe,
și noua lume ar trăi în pace și armonie. Ce să spun! Viață fără de moarte… ca în povești. Mai rămâne să descoperim elixirul tinereții și am realizat raiul pe pământ! Au încercat și comuniștii, și ce s-a ales de ei?

***
Să revenim cu picioarele pe pământ și să ne concentrăm pe națiunea noastră, pe locul pe care îl ocupă România pe harta lumii, pe evoluția și împlinirea noastră ca destin. Desigur, în prezent facem parte Uniunea Europeană și respectăm minoritățile, dar nu considerați că ar fi cazul să ne respecte și minoritățile pe noi? Cum reacționezi dacă în țara ta intri într-o primărie și funcționarul nu știe românește sau intri într-un magazin și nu ești servit pentru că vânzătorul cică nu înțelege limba română? Se întâmplă în regiuni dinTransilvania și guvernanții noștri, mai globaliști decât papa, au uitat ce sunt. Ei s-au îmbrăcat deja în sacouri moderne, dar pe dinăuntrusunt goi; goi sufletește. Unde e cămașa românească?
***
Revin la Transilvania care e leagănul nostru geto-dacic; leagăn pe care s-au suprapus și unii unguri. Istoria e de-acuma bine cunoscută, iar eu nu doresc să înrăutățesc relațiile dintre noi și maghiari indiferent dacă aceștia se consideră unguri sau secui. Doresc doar să stabilim adevărul și să încercăm să ajungem la o bună conviețuire. Și cred că se poate. Mă întreb totuși: cum e posibil ca minoritarii noștri să refuze să învețe și să vorbească românește?

Cum e posibil că autoritățile să închidă ochii la atitudinile anti-românesti din secuime și din alte zone ale Transilvaniei?
Cum e posibil că statul român să permită Budapestei să cumpere proprietăți întinse din pământurile noastre? Cum e posibil ca unele companii ungurești să achiziționeze întreprinderi întregi din țară noastră?

Cum a fost posibil să fie retrocedate proprietăți care aparțin de drept statului român? Cum e posibil ca secuii să-și facă propriile legi și prin măsuri abuzive să-i îndepărteze pe români din zonele dominate numeric de ei? Cum e posibilcă reprezentanții noștri să fie atât de inconștienți încât să nu-și dea seama ce urmăresc cei care ne manipulează? …Asemenea cazuri sunt multe și românii ardeleni se simt abandonați de București. Să acceptăm că unele măsuri locale se încadrează în prevederile legilor UE, dar cum se face că Budapesta știe să profite de aceste legi și ai noștri nu știu sau se fac că nu știu?
***
Între timp, guvernul de la Budapesta a înțeles că Uniunea Europeană nu acceptă modificări teritoriale și și-a schimbat tactica. Deocamdată, Budapesta nu mai cere să mute granița peste noi; încearcă să cucerească Ardealul în mod subtil lingvistic, cultural și economic. Vecinul Orban a mizat totodată pe o pretinsă prietenie cu Rusia și dacă Putin ar ieși învingător (de unde și din ce?) speră probabil să-i iasă și lui ceva din Transilvania. Nu-i de glumă domnilor. Prea de multe ori am întors obrazul și ne-am lăsat palmuiti. E cazul să punen și noi piciorul în prag! Personal, nu am nici un gând ascuns împotriva ungurilor, dar ei continuă să aibă asemenea gânduri. Deși împărtășim același destin geopolitic, nu ne putem considera amici decât dacă Budapesta renunță la iredentism și dacă ungurenii și secuii noștri își elimină din suflet gândurile ascunse. Vor putea începe prin a învăța și vorbi limba româna. Până când își vor schimba atitudinea trebuie să rămânem în alertă. Este ceea ce am făcut eu în America.
***
În timp ce eram la Washington redactor la postul de radio Vocea Americii, Congresul SUA a organizat mai multe sesiuni și dezbateri pe teme Est-europene și românești. S-a discutat, între altele, clauza Națiunii Celei mai Favorizate și s-au abordat probleme etnice. Ungurii americani au sărit ca arși și s-au plâns că sunt persecutați de români. În acele condiții am intervenit personal, am depus mărturie orală  și am trimis mai multe memorii scrise despre situația din Transilvania. Depoziția orală a fost scurtă și a fost urmată de câteva întrebări la obiect. Analizele pecare le-am prezentat în scris sunt tipărite în arhivele legislativului American (U.S. Congressional Records) fiind disponibile publicului.

Primul studiu a fost tipărit la dată de 18 iulie 1979 în urmă dezbaterilor din Comisia pentru Finanțe a Senatulului și are titlul „The Western Boundary of România, Transylvania and the Hungarian Minority”. Un alt studiu a fost prezentat la 12 iulie 1982, în Subcomisia pentru Comerț a Camerei Reprezetantilor, și se intitulează „Minorities and State Boundaries: The Case of Transylvania.”

În aceste studii analitice, documentate și cu note bibliografice, am prezentat cu argumente istorice, geografice și culturale situația Transilvaniei și atitudinea iredentistă a Budapestei și a unor grupuri maghiare din țară. Și am menționat că ungurii noștri au fost primii comuniști din România și că s-au înscris în partid pentru a se răzbuna pe români. Așa cum am afirmat la vremea respectivă (în 1979 și 1982), partea ungară se plângea de fapt pentru că își pierduse o parte din privilegiile pe care le avusese când partidul comunist, dominat de maghiari, controla Transilvania. Când au pierdut majoritatea și au intrat în rând cu toată lumea au început să se plângă de discriminare. De remarcat că între cei care au depus depoziții au fost și reprezentanții Departamentului de Stat care au declarat că, orice ar face guvernul român, minoritatea maghiară se plânge.

În încheiere voi menționa totuși un lucru încurajator. Imediat după prima audiere a venit la mine un cetățean american de origine maghiară, refugiat în America după revoluția din 1956, care depusese și el mărturie în acelaș grup cu mine, și care mi-a spus pe un ton calm și sincer.
Aveți dreptate, Ungurii transilvăneni au fost printre primii comuniști din România…

I-am strâns prietenește mâna pe care mi-o întinsese! Să le întindem și noi o mână vecinilor unguri din țară și de peste hotare. Cred că următorul pas le aparține!

Nu este totuși prima oară când le întindem o mână amicală și ni se răspunde cu indiferență și răceală. Atitudinea noastră poate fi considerată chiar un semn de slăbiciune.

Profesorul Sorin Ilieșiu, român ardelean născut la Baia Mare, și care a cunoscut atrocitățile comise de maghiari împotriva ardelenilor în timpul celui de Al doilea război mondial, a lansat demersuri de reconciliere încă din 2013 când era senator. Unul din demersurile sale, „Petiție  pentru reconcilierea româno-maghiară,” a fost trimis liderilor români și maghiari și lansat în spațiul public la 15 martie 2021, dar a rămas tot fără rezultat.

Mă întreb ce așteaptă secuii și ungurii? În 1940 i-au așteptat pe nemți. Acum îi așteaptă probabil pe ruși. Să nu uite că rușii i-au mai „eliberat” de două ori în acest secol: în 1945 și în 1956!

Prof. Dr. Nicolae Dima, USA, 17 Iulie 2025