Germano iranian în vârstă de 18 ani, care a ucis vineri seară nouă persoane într-un centru comercial din Munchen și apoi s-a sinucis, și-a cumpărat pistolul semiautomat de pe deep web (așa-zisul internet ascuns, partea nevăzută a internetului) și s-a documentat temeinic în privința împușcăturilor în masă, a declarat duminică la postul B24 ministrul de interne bavarez Joachim Herrmann, transmite DPA, scrie Agerpres.
Potrivit lui Herrmann, în computerul tânărului se afla o copie a manifestului extremistului norvegian Anders Behring Breivik, care în urmă cu cinci ani a comis un dublu atac la Oslo și în insula vecină Utoya, ucigând 77 de oameni. Totodată, Sonbloy a călătorit „acum un an sau doi” la o școală din orașul Winnenden (sud-vestul Germaniei), scena unui atac armat în 2009.
Potrivit DPA, șeful poliției din Bavaria, Robert Heimberger, a declarat că tânărul nu și-a ales în mod special victimele și că tinerii pe care i-a ucis nu îi erau colegi de clasă. Heimberger a confirmat că Sonboly plănuia atacul de un an. La rândul său, procurorul Thomas Steinkraus-Koch a menționat că asasinul nu era motivat de vreo ideologie politică și că și-a ales victimele la întâmplare.
Totodată, procuratura germană a mai informat duminică că tânărul se afla sub tratament psihiatric pentru anxietate și depresie și avea medicamente în casă, dar nu se știe dacă le și lua, transmite EFE.