Scapă sau nu marii evazioniști. CCR chemată să intervină

Deputatul Ionel Dancă a calificat această lege ca fiind nocivă pentru oamenii cinstiţi din România.

De B C
Scapă sau nu marii evazioniști. CCR chemată să intervină

Deputatul Ionel Dancă a calificat această lege ca fiind nocivă pentru oamenii cinstiţi din România.

Deputaţii Stelian Ion (USR) şi Ionel Dancă (Forţa Dreptei) au anunţat, miercuri, că parlamentarii acestor partide depun sesizare la Curtea Constituţională împotriva legii prin care sunt dezincriminate anumite fapte de evaziune fiscală, act normativ adoptat cu o zi în urmă de Camera Deputaţilor.

„În realitate, este, de fapt, o lege care nu face altceva decât să-i ajute pe marii evazionişti din România. Ăsta este scopul principal. Al doilea scop este acela de a avea pârghii împotriva oamenilor de afaceri, a celor care fac afaceri corecte în România. Atacăm această lege, pentru că ea este cel puţin la fel de nocivă ca legea lui Rădulescu – „Mitralieră” din anii trecuţi (…), care propunea anumite amnistii”, a declarat Stelian Ion, la Parlament.

Potrivit acestuia, cei care au de gând să eludeze legea sunt stimulaţi şi scapă, dacă plătesc, de dosarul penal.

Deputatul USR a adăugat că există, totodată, argumente legate de neclaritatea legii. „Cei care încearcă să depună zilele acestea acele declaraţii pe factură îşi dau seama că acest site începe să se blocheze. De la 1 ianuarie când vor da buluc zeci, sute de declaraţii, e posibil să se blocheze. (…) Îi arunci pe cei care vor să facă afaceri în mod corect într-un risc major”, a argumentat el.

Deputatul Ionel Dancă a calificat, la rândul său, această lege ca fiind nocivă pentru oamenii cinstiţi din România.

„Este o invitaţie la hoţie pe care o face majoritatea PSD-PNL prin acest proiect de lege. Să ne fie clar tuturor, este, pur şi simplu, în firea PSD să încurajeze hoţia în România, de la corupţia în administraţia publică centrală şi locală, până la corupţia din zona afacerilor, contractelor cu statul pe care le patronează PSD-ul. (…) Acest proiect de lege introduce o amnistie a celor care fură între 100.000 de euro şi un milion de euro din taxele şi impozitele pe care ar trebui să le plătească la stat. Este un alt fel de Ordonanţă 13 în zona mediului de afaceri. Ceea ce nici Dragnea, nici Rădulescu – „Mitralieră” n-au reuşit, iată că reuşeşte să facă acum această majoritate condusă de Ciolacu şi Ciucă. (…) Este un abuz care trebuie oprit. (…) Aşteptăm ca magistraţii Curţii Constituţionale să constate încălcarea flagrantă a principiilor constituţionale în cazul acestei iniţiative legislative şi să oprească aplicarea acestei legi”, a afirmat Dancă.

Ce zice Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, miercuri, că, potrivit proiectului privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, adoptat de Camera Deputaţilor, nu scapă nimeni de închisoare, iar dezincriminarea faptelor nu există.

„Nu scapă nimeni de închisoare. În primul rând, nu iese nimeni din puşcărie. În al doilea rând, în proiectul meu şi al domnului preşedinte Nicolae Ciucă, nu ştiu dacă dumneavoastră ştiaţi, dar m-aş fi aşteptat ca presa să facă la momentul respectiv totuşi un caz din asta, DIICOT şi DNA nu mai aveau competenţe. DIICOT, care se ocupă de crimă organizată şi de grup infracţional organizat. Eu ştiu că, de obicei, la evaziune fiscală este un grup organizat. Sunt mai multe, că nu poate unul singur să facă toată evaziunea. Cineva s-a ocupat în trecut, şi n-am auzit pe nimeni, n-am auzit presa spunând că DIICOT-ul nu mai are competenţe. Noi am introdus acele competenţe. Am introdus majorări până la 15 ani pentru evaziunea la TVA, lucru care este şi la nivelul Uniunii Europene. S-a venit cu două amendamente de modificări. Nu iese nimeni din nicio închisoare, pentru că nicio lege nu este retroactivă”, a explicat Ciolacu, la Parlament.

Potrivit prim-ministrului, totodată, „dezincriminarea faptelor nu există”.

„Dezincriminarea faptelor nu există. Respectivul a încălcat legea, iar a doua oară când încalcă legea se duce la puşcărie. Eu nu sunt nici judecător, nici procuror. Eu nu am fost iniţiatorul şi este un amendament venit de la grupurile parlamentare. Nu sunt nici judecător, nici procuror, nu mă interesează să bag pe nimeni la puşcărie, fiindcă eu nu mă ocup cu aşa ceva, ci responsabilitatea mea este aceea de a face un buget sustenabil. Pe mine mă interesează banii pe care trebuie să ni-i dea înapoi, cu toate majorările”, a transmis premierul.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul iniţiat de liderii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale. Actul normativ modifică Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit noilor prevederi, va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă nereţinerea impozitelor şi/sau contribuţiilor.

De asemenea, vor constitui infracţiuni de evaziune fiscală şi se vor pedepsi cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: evidenţierea, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv electronice; executarea de evidenţe contabile duble folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv cele electronice.

Aceeaşi pedeapsă va fi aplicată şi pentru „folosirea de către contribuabil, cu rea-credinţă, a sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, în vederea creării aparenţei de legalitate a unor operaţiuni fictive sau disimulării circuitului tranzacţional real al bunurilor/serviciilor; utilizarea de aparate de marcat electronice fiscale care nu sunt conectate la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale, potrivit legii, sau alterarea aparatelor de marcat electronice fiscale pentru netransmiterea unor date fiscale sau transmiterea unor date fiscale nereale”.

În aceste cazuri de infracţiuni, „dacă până la expirarea unui termen de maximum 30 zile de la finalizarea controlului efectuat de organele competente, în urma căruia se individualizează un prejudiciu datorat bugetului general consolidat de până la 1.000.000 euro, prejudiciul majorat cu 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte”, au stabilit deputaţii.

În această situaţie, organele competente nu vor sesiza organele de urmărire penală.

De asemenea, tot în aceste cazuri de infracţiuni, „dacă până la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate”.

„Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceste condiţii este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda”, se mai prevede în actul normativ adoptat.

Totodată, „dacă ulterior primului termen de judecată şi până la judecarea definitivă a cauzei, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc cu o treime”.

Proiectul mai prevede că în cazul săvârşirii acestor infracţiuni „prin care s-a cauzat un prejudiciu care nu depăşeşte 1.000.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale, dacă în cursul urmăririi penale, prejudiciul cauzat majorat cu 25% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală”.

Distribuie articolul pe:

21 comentarii

  1. Intr-o tara normala ,cu o constitutie si legi normale ,nu ar mai fi nevoie, ca toata ziua sa se apeleze la acasta Curte Constitutionala.Din pacate Romania are o constitutie cu legi care pot ajuta infractionalitatea sau pe cei care comit fapte de coruptie,crime,consum de droguri,proxenetism,violatori de copii ,sau alte fapte nepermise intr-o tara normala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.