Sociolog de formaţie şi împătimit fotograf, olandezul Jeroen Bruggeman a străbătut Africa, de care este îndrăgostit, căutând şi imortalizând cu un aparat performant, dar şi cu tandreţe, umor şi ironie construcţiile ei specifice, oamenii, locurile. De fiecare dintre imaginile expuse la Muzeul Ţăranului Român până în 31 decembrie îl leagă, aşa cum ne mărturisea, o amintire. În periplele sale a fost însoţit de o tânără africană, menită să-i faciliteze relaţiile cu oamenii şi uneori să-l… apere. De cele mai multe ori, cei portretizaţi nu-şi dădeau acordul decât în schimbul unui onorariu. Odată acceptată formula, lucrurile s-au complicat. Numărul amatorilor a crescut, mulţi dintre ei dovedindu-se neinteresanţi pentru fotograf. Dar nimeni nu voia să piardă ocazia. În consecinţă, şi renunţarea de a-şi vedea chipul într-o fotografie trebuia plătită.
O a doua dragoste a lui Jeroen Bruggeman este România. A fost de mai multe ori în ţara noastră, are aici prieteni, a expus, în 2004, la Iaşi. Bucureştiul l-a atras prin contrastele sale între arhitectura veche şi noile blocuri de periferie, prin multitudinea reclamelor şi prin colţurile ascunse pe care, de cele mai multe ori, nici măcar bucureştenii nu le cunosc.
Alb-negru sau color, fotografiile sale au perfecţiunea cadrajului, a dozării luminii şi, mai ales, o putere evocatoare remarcabilă, izvorâtă probabil din interesul sincer penru înţelegerea locurilor şi oamenilor, pentru surprinderea esenţei.
Bucureşti, Pasajul englez
Tehnica folosită de fotograf este o îmbinare de modern şi secolul al XIX-lea. Aparatul de ultimă generaţie fixează imaginea răsturnată pe placă de sticlă, procedeu ce părea să fi dispărut cu totul din arsenalul fotografilor contemporani. Claritatea detaliilor conferă fotografiilor lui Jeroen aerul operelor lucrate pe îndelete, cu o perfectă ştiinţă a meşteşugului, de către un artist ce se lasă impregnat de aerul locurilor. De altfel, Bruggeman firmă că fiecare detaliu are „propria sa voce revendicativă, ca şi propriul mister, paradox sau vis”.
De un mare rafinament, imaginile alb-negru sunt adevărate caligrafieri ale peisajului, ale construcţiilor specifice fiecărei zone, de cele mai multe ori rurale, pe care a străbătut-o, iar oamenii capătă monumentalitate şi uneori un nobil hieratism. Fac pandant imagini color, unele dintre ele cu o scenografie atent construită, ca în „Munţi olandezi într-un studio african”, după moda de pe acest continent de a realiza portrete de studio pe un fundal pictat. Tânăra Papa Adama din Burkina Faso pozează întinsă într-un peisaj olandez cu vaci şi munţi. Ironia patronează o altă imagine, „Primirea ajutoarelor umanitare”. Într-un birou sărăcăcios, un fucţionar admiră o maşină jucărie, simbolizând automobilele luxoase pe care organizatorii şi le doresc şi, uneori, le şi primesc. Cea mai amuzantă imagine din expoziţie, de asemenea pusă în scenă de autor, este însă „Domni şi măgăruşi”, de fapt, dramatică reflecţie între aspiraţii şi realitate, între două lumi care n-au reuşit niciodată să fuzioneze cu adevărat.
Contrastele nu lipsesc nici din „poveştile” bucureştene, artistul reuşind să vadă cu ochiul prospăt al noului venit contrastele, dar şi frumuseţea locurilor. Din nou, excepţionala calitate a fotografiei înlătură aerul de imagine turistică pe care l-ar putea avea imaginile bulevardelor dinspre Piaţa Unirii, iar colţurile vechiului Bucureşti capătă valenţe poetice, ca în „Pasajul englez”, pe care locuitorii oraşului nu le mai percep dincolo de starea de delăsare a zonelor surprinse.
Centrul Bucureştiului
Sociolog şi antropolog, Jeroen Bruggeman s-a hrănit, ca fotograf, la şcoala avangardei interbelice. Bunicul său, Paul Citroen, era un reprezentant cunoscut al Bauhausului şi cofondator al Noii Academii de Artă din Amsterdam. El i-a dezvoltat nepotului pasiunea pentru fotografie. Iar „marea doamnă a fotografiei” olandeze, Eva Besnyö (1910-2002), artistă născută la Budapesta, formată în atmosfera avangardei din Berlin, a fost o altă importantă „profesoară” a lui Bruggeman.
Expoziţia este pusă sub semnul „Anului apropierii între culturii”, cum a fost declarat de UNESCO anul 2010. „Cu greu am fi putut găsi o manifestare în cadrul tematicii UNESCO propusă pentru acest an, în care să poată fi întâlnite expresii ale unor culturi atât de diferite, dar reunite de interesul cald, privirea inteligentă şi sensibilitatea artistică a unui olandez cosmopolit, aşa cum obişnuiesc ei să fie de mai multe secole încoace.
Deşi din punct de vedere istoric este greu de afirmat că România şi Africa s-ar fi influenţat reciproc vreodată, o confruntare de fotografii realizate în Bucureşti, cu unele din Africa, mai ales din zonele rurale, astfel încât contrastul este şi mai mare, conduce spre ideea diversităţii enorme a vieţii umane de pe planeta Pământ”, aprecia dr. Mihaela Varga, unul dintre organizatorii expoziţiei.
