Dîncu, cu temele nefăcute

„Ora Guvernului” care trebuia să aibă loc luni, în plenul Camerei Deputaților, urmează să fie reprogramată la o altă dată, după ce…

De (A.C.)
Dîncu, cu temele nefăcute

„Ora Guvernului” care trebuia să aibă loc luni, în plenul Camerei Deputaților, urmează să fie reprogramată la o altă dată, după ce…

„Ora Guvernului” care trebuia să aibă loc luni, în plenul Camerei Deputaților, urmează să fie reprogramată la o altă dată, după ce ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile Dîncu, a transmis o scrisoare Biroului permanent al acestui for legislativ în care cere două săptămâni să se pregătească, transmite Agerpres.

Dâncu a anunțat pe Facebook că prezența în plenul Camerei Deputaților, la „Ora Guvernului”, care ar fi trebuit să aibă loc luni, la ora 16,00, a fost amânată. ”Vă voi ține la curent cu privire la data la care a fost reprogramată dezbaterea privind Programul Național de Dezvoltare Locală”, a scris Dîncu pe Facebook.

Potrivit unor surse din Biroul permanent al Camerei, Vasile Dîncu a solicitat amânarea dezbaterii deoarece nu a avut timp să se pregătească pentru întâlnirea cu deputații. Dezbaterea va fi amânată pentru o săptămână sau două, au precizat sursele citate.

Vasile Dîncu a fost invitat la ”Ora Guvernului” de grupul PSD.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.