Acesta a rostit cuvintele vulgare în timp ce interpreta, într-o manieră personală, melodia „Doamne ocrotește-i pe români”
„Și dacă mai vreți Adealu/ Să v-o dea la m..ie/” a spus șeful Inspecției Fiscale a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești.
Legături cu lumea politică
Matei Dorin Falcă a ajuns șef al Inspecției Fiscale din cadrul DGRFP Prahova în urmă cu un an și jumătate. Până atunci el a deținut funcția de adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița.
Ascensiunea sa nu ar fi fost însă posibilă fără un sprijin politic. Presa locală din Argeș susține că Matei Dorin Falcă are legături cu actualul președinte al Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă.
Printre altele, Mînzînă este și președintele PSD Argeș. El a fost reclamat de către echipa PNL Argeș la structurile centrale ale PSD din cauza comportamentului său neadecvat.
În vară, președintele Consiliului Județean Argeș a fost acuzat de faptul că i-a adresat injurii unui consilier local liberal. „Când te-am cunoscut, erai limitat (să nu spun prost)” i-ar fi spus șeful PSD Argeș respectivului ales local. Totodată, Mînzînă, spun liberalii argeșeni, ar fi adresat deseori expresii jignitoare, aluzii sexuale și atacuri la persoane către cei pe care i-a considerat incomozi.
Director ANAF Arges , vezi titlu, mai apoi, sef D.G.F.P. Ploiesti !
Dupa nota 4 la geografie mai ai chef de alte discutii ! Bravo Cotidianul, bravo comentatorului,
si el furat de alte probleme, merci !