Alocuţiunea rostită de preşedintele român la întâlnirea cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti este un melanj, când preţios, când prolix, între stilul EBA şi cel baconschian, drapat şi asezonat de Traian Băsescu. Din această perspectivă ne este greu să credem că auditoriul select de joi dimineaţă, de la Cotroceni, a înţeles ceva când şeful statului a anunţat ritos că autorităţile în fruntea cărora se află de şase ani îşi propun ca 2011 „să fie, în politica noastră externă, ANUL ROMÂNILOR” (subl.n.). Explicaţia opţiunii respective este foarte greu de aflat. De altfel, am fi tare curioşi să ştim cum li s-a tradus diplomaţilor respectivi această propoziţie consecutivă celei citate mai înainte: „Acesta este motivul pentru care vom urmări cu precădere, în anul care tocmai a început, acele obiective de politică externă care au consecinţe directe şi practice asupra vieţii de zi cu zi a OAMENILOR”. În acest punct ni se pare firească următoarea întrebare: până acum, în regimul Băsescu, activitatea externă a României a vizat animalele ori alte fenomene sau evenimente ce n-au avut de-a face cu oamenii? Ca să nu mai vorbim de români…
Dincolo de poncife, truisme ori de fraze banale, sar în ochi şi celebrele de acum cacofonii „ebiste”, pe care, în mod surprinzător, „ochii MAE” le-au lăsat să zburde libere: … „se întâmplă CA CElor din comunităţile istorice”. De asemenea, ar fi fost de dorit să se evite exprimări ce pot părea preţiozităţi ori franglisme: „Iar cooperarea sinceră, în beneficiu reciproc, presupune deschidere, CONSIDERARE (subl.n.) faţă de interesele celeilalte părţi”. Sau: „Relaţia politică trebuie să se bazeze pe respectul reciproc şi pe luarea în CONSIDERARE a intereselor ambelor ţări”. Pe urmă, se calchiază din engleză ori franceză cuvinte care au un alt prim sens, normal şi obişnuit, în română: „În timp ce spaţiul euroatlantic încă se confruntă cu cea mai dură criză economică din ultimele DECADE”. Vorbitorul se referea, evident, la DECENII, şi nu la o perioadă de zece zile, aşa cum este consacrat cuvântul respectiv în limba română!
Însă ce este mai grav, fie din iuţeală, fie din ignoranţă, se comit şi erori ce pot avea implicaţii majore atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, alimentându-se tot soiul de teorii. Consacrând un amplu paragraf faptului că, în 2011, România îşi va „concentra atenţia şi asupra comunităţilor istorice româneşti din vecinătate”, vorbitorul spune, la un moment dat: „Ca obiective punctuale, subsumate acestei viziuni generale, voi aminti respectarea dreptului de a învăţa în limba maternă, acordarea de burse de studiu etnicilor români sau recunoaşterea României ca stat înrudit al persoanelor care VORBESC DIALECTE ALE LIMBII ROMÂNE” (subl. n). Aici se induce o idee neadevărată, chiar şocantă, întrucât este vorba, de fapt, de comunităţi de români din afara graniţelor actuale ale ţării ce se pot ÎNŢELEGE cu altele din alte regiuni ale României, întrucât ele şi-au conservat DIFERENŢELE DE GRAI ÎN CONDIŢII EXTREM DE GRELE, ÎNTRUCÂT MEMBRII LOR AU FOST SUPUŞI UNOR PRESIUNI DE TOATE GENURILE – politice, culturale, economice etc. Sunt, în fapt, diferenţe şi variaţii lingvistice zonale, dar nu fundamentale, aşa încât a vorbi despre dialecte ar duce la o discuţie oţioasă. Ca şi în trecut, lipsa unor consilieri prezidenţiali autentici şi calificaţi se face din nou simţită, iar preţul plătit este din ce în ce mai mare.
