Ion Iliescu şi Cristian Tudor Popescu s-au completat reciproc, luni, pe tema Mineriadei din 1990 şi a înăbuşirii manifestaţiei anticomuniste din Piaţa Universităţii – Kilometrul Zero al Democraţiei din România. S-au completat „reciproc avantajos”, cum se vorbea în limba de lemn a vremii, întovărăşindu-se întru convingeri. În Piaţă a fost o golăneală, e concluzia lor. Şi de atunci, şi de acum. Convingeri constante!
Strălucitul gazetar a vărsat – cu talentu-i incontestabil – încă un hârdău cu lături, la fel ca în 1990, pe feţele şi acum schimonosite de durere ale celor care au crezut în acel fenomen irepetabil care a fost Piaţa Universităţii. În opinia fostului reporter din grădina mare a lui Darie Novăceanu, „golanii” au fost un fel de cenaclişti de-ai lui Păunescu. În rest, „vomă”. De altfel, reputatul jurnalist foloseşte în mod curent acest termen ce defineşte regurgitarea gastroesofagiană a conţinutului stomacului şi duodenului.
„Piaţa Universităţii – un reflex al Cenaclului Flacăra” se intulează textul semnat în iunie 2010 de domnul Popescu. Este un arc peste timp care face legătura cu un altul, semnat în 1990 la cald. Acum a fost mai scurt. Atunci, în ’90, a dezvoltat. Intens. „Că pe 13 iunie a avut loc în Bucureşti o tentativă de lovitură de stat este un fapt a cărui negare nu poate fi discutată decât în termenii cretinismului sau candorii, după cum se exprima dl Răzvan Teodorescu”, scria reporterul de atunci în cel mai sinistru organ de presă al vremii, „Adevărul”. Culegerea de texte, de ieri şi azi, aici.
Dacă nici Cristian Popescu nu şi-a abandonat ideile şi nu şi-a cerut scuze pentru ideile şi scrierile de acum 20 de ani, Ion Iliescu, cel considerat capul răutăţilor de atunci, nu rămâne mai prejos. Pe principiul dacă minerii nu existau, trebuiau aduşi, Iliescu este la fel de convins ca şi acum 20 de ani. În „Adevărul” spune textual: „Minerii meritau mulţumiri!”.
Ion Iliescu, după cum remarcă Ziare.com, încă se mai răfuieşte cu liderul ţărănist Corneliu Coposu, decedat de mulţi ani. „De ce n-a ieşit domnul Coposu în faţa lumii, la Revoluţie, să spună: «Fraţilor, eu sunt ăsta. Mergeţi după mine!». Îl asculta cineva pe Coposu atunci? Spune că a fost şi el la Televiziune. O fi fost. Îmi reproşa că ar fi vrut să discute cu mine atunci. Păi ce să discute cu mine? Cine eram eu?”.
Întreaga argumentaţie a domnului Iliescu, aici.
