Dolarul a înregistrat, în perioada 3 – 7 ianuarie, pe pieţele internaţionale, cea mai mare creştere săptămânală din august 2010 până în prezent, raportat la valutele partenerilor comerciali majori ai SUA, ca urmare a publicării datelor privind expansiunea sectorului serviciilor americane în decembrie (cea mai mare din ultimii patru ani), respectiv crearea de locuri de muncă în aceeaşi lună (avans peste aşteptări).
Indicele Dollar, care măsoară evoluţia monedei americane în raport cu şase valute majore, printre care euro şi yenul, a crescut cu 2,7% la Intercontinental Exchange Inc., ajungând, vineri, la 81,129 puncte, de la 79,028 în 31 decembrie. Creşterea săptămânală este cea mai mare înregistrată după data de 13 august.Raportat la moneda unică, dolarul a câştigat 3,6% săptămâna trecută, înregistrând, vineri, un curs de 1,2907 unităţi/euro. Totodată, dolarul s-a apreciat cu 2,5% faţă de moneda japoneză, consemnând un curs de 83,15 yeni.
Analiştii sunt de părere că dolarul este, în prezent, o monedă mai atractivă, în special raportat la euro, date fiind fundamentele economice americane.