Dan Puric a acordat un interviu Jurnalului Naţional de marţi, pentru a vorbi despre 15 ianuarie şi Mihai Eminescu. Întrebat cine este pentru domnia sa Eminescu, actorul Dan Puric a spus: “El este un pisc. Ce a ieşit fără o pregătire istorică. E şi jenant să te gândeşti că Eminescu s-a sincronizat la cultura europeană. Eminescu nu s-a sincronizat. Eminescu tractează la nivel universal.”
Dan Puric a avut şi ocazia de a deveni Eminescu în piesa “Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!". Despre această experienţă, Puric a mărturisit: “Nu mi-a fost greu deloc. Mai mult m-a încurcat regizorul.”, urmată de o altă mărturisire: “Eu am avut această revelaţie, pe drum, când eram la Botoşani, că a fost asasinat. I-a deranjat. Atunci, ca şi acum. Şi acum îl asasinează în continuu.”
Pe parcursul interviului, Dan Puric a comis mai multe analogii: a identificat citirea critică cu doborârea şi profanarea de morminte (cu referire la prima tentativă din spaţiul cultural românesc contemporan de a scutura poezia lui Eminescu de osanalele care o făceau invizibilă – un număr de demult din revista Dilema care-şi permitea un ochi critic asupra receptării dăunătoare a textelor poetului); apoi actorul l-a comparat pe Eminescu cu Iisus şi pe “noi”, “poporul român” cu întreaga umanitate. Totul în cheie tragică. Iar întâlnirea sa cu Eminescu a găsit-o asemănătoare întâlnirilor poetului cu Veronica: „esenţă de îndrăgostiţi”. Şi pentru a depăşi relativul intimism, l-a numit urgent pe Eminescu “sufleorul conştiinţei naţionale”.
Interviul integral poate fi citit aici.
Vorbele domnului Puric nu sunt cel mai uşor de străbătut. Pentru aceasta, e recomandabilă însoţirea lor, în chip de cheie de lectură, de fragmente din diagnosticul pus de Andrei Pleşu actorului/fenomenului Dan Puric într-un interviu mai vechi din Adevărul.
“Suntem unici, persecutaţi de tot mapamondul, singurii creştini adevăraţi, speranţa lumii, gloria speciei! Asta e gândire de tip Becali. Domnul Puric n-ar trebui să facă posibile asemenea analogii (..) Domnul Puric îl imită, ca formulistică, pe Petre Ţuţea, care însă era originalul (…).Când declara vertiginos: „Sunt, înainte de toate, român, ortodox şi militarist. Trebuie să ne înmulţim ca sardelele, să îi lichidăm pe ruşi pentru că n-au ce căuta în Europa(…)!“, Petre Ţuţea ştia că joacă şarja ultimă, enormul. În sinea lui, râdea homeric. Dan Puric are aerul că rosteşte fraze asemănătoare, luându-le, candid, în serios, până la ultimul detaliu”. Interviul integral poate fi citit aici.
