În urmă cu 70 de ani, corespondentul agenţiei Reuters, Doon Campbell, a fost primul jurnalist care a debarcat pe plajele normande şi, la numai 24 de ani, cel mai tânăr corespondent de război britanic acreditat să transmită ştiri şi reportaje despre asaltul aliat împotriva „Fortăreţei Europa”. A lucrat timp de 30 de ani pentru Reuters, relatând numeroase evenimente, precum asasinarea lui Mahatma Gandhi, în 1948. A decedat în 2003, la vârsta de 83 de ani.
Iată cum a relatat el debarcarea de la 6 iunie 1944 în volumul său „Magic Mistress – A 30 year affair with Reuters”, apărut în 2000, fragmentele fiind selectate chiar de Reuters şi transmise pe fluxul său de ştiri de vineri, când se marcau cele şapte decenii scurse de la acest eveniment crucial din Al Doilea Război Mondial. „În depărtare, zona noastră de debarcare apare ca o pată acoperită de negru şi cafeniu. Şalupa parcurge în zig-zag ultimele două mile, evitând obuzele care ne întâmpină. Peste tot sunt nave, una sau două în flăcări ori gata să se scufunde, altele lovindu-se de obstacole neprecizate, dar cele mai multe constituie o masă imensă ce mergea prin ceaţă spre coasta normandă . La 9h06 am atins Sword Beach (una din cele cinci plaje pe care a avut loc debarcarea aliată, la 6 iunie 1944 – n.n.). Rampa de debarcare lăsată este rigidă şi glisantă, cad în apa care-mi ajunge până la mijloc, înaintea plajei minate. Comandourile, cu faţa acoperită cu grăsime de camuflaj, merg în faţă. Mă zbat. Efectele mele militare s-au udat şi mă strâng teribil la umeri, reprezentând cu adevărat un mod de a te îneca uşor. Încă un pas înainte cu ajutorul unui caporal aflat deja în apă, un zdrahon, şi am pus în fine piciorul pe plajă. Un cimitir de nisip în care zac corpuri de soldaţi. Morţi sau răniţi sunt răspândiţi aproape peste tot, adesea fără un picior sau un braţ. Nisipul le bea sângele. În spatele meu, obuzele bateriilor de coastă ridică imense jerbe de apă. Vase mici se fofilează spre plajă, iar mai departe, o armada de cuirasate, crucişătoare, distrugătoare şi nave de susţinere pilonează coasta pentru a paraliza apărarea adversă. Inutil să cauţi să ajungi pe plajă prin salturi alături de comandouri, dintre care unele sunt echipate cu bicicleta pliabile. Pentru mine fiecare pas este un efort teribil sub greutatea efectelor militare care-mi creează probleme la spate. Ud tot, mi se pare că acum cântăresc o tonă. În timp ce comandourile continuă să avanseze şi se pun la adăpost printre copacii care mărginesc plaja, mă târăsc la adăpostul zidului unei grădini care duce la un câmp unde ajung într-o groapă de circa 180 de metri. Alături de mine sunt răniţi. În această groapă luptăm pentru supravieţuire, săpând în sol spre a ne realiza un adăpost pentru a fi mai puţin expuşi la tirurile continue ale tunurilor şi mortierelor. După fiecare proiectil care cade aproape de noi suntem acoperiţi de pământ, iar apa ne trece prin uniforme. Îi mulţumim, totuşi, lui Dumnezeu că ne aflăm în această groapă plină de nămol. În fiecare moment mai liniştit încerc să mă debarasez de efectele militare. Când, în sfârşit reuşesc, scot discret şi maşina de scris care a rămas intactă. Iau şi o foaie de hârtie şi încep să scriu la maşină. Dar nu am noroc: de fiecare dată când încep să redactez ştirea, un obuz de mortier explodează la câţiva metri sau loveşte fundul gropii. Clavitura mi se umple de nămol, iar literele se blochează. Smulg atunci o pagină de caiet de şcolar şi scriu câteva rânduri care încep astfel: «Într-o groapă, la câteva sute de metri în interiorul coastelor normande». Ele nu vor ajunge niciodată la Reuters. Abandonând groapa, mă strecor cu paşi mici până pe plajă, uneori mă târăsc sau mă ridic doar când cred că nemţii încearcă să-şi încarce armele….
Un ofiţer de marină, care face naveta între Normandia şi coasta engleză, acceptă să-mi ia micile bucăţi de hârtie jegoase pentru a le duce agenţiei. Îi dau cinci lire sterline. Nu l-am revăzut niciodată!”.
Aceasta este prima mărturie tulburătoare a primului ziarist care a ajuns pe coasta Normandiei în urmă cu 70 de ani.
