Intervenţie pe autostradă
Potrivit IPJ Constanţa, incidentul a fost semnalat în jurul orei 22.45, între kilometrii 160 şi 192 ai autostrăzii, pe sensul către Constanţa.
„Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Infracţionalităţii de Mediu au identificat, în localitatea Bărăganu, un ansamblu auto, din care se presupune a fi căzut deşeurile. Din primele verificări a reieşit faptul că transportul era însoţit de documente întocmite necorespunzător. Ansamblul auto a fost indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor”, au transmis reprezentanţii poliţiei.
Dosar penal şi verificări în desfăşurare
Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru colectarea sau transportul deşeurilor cu încălcarea dispoziţiilor legale, precum şi pentru neasigurarea încărcăturii pe durata tranzitării teritoriului României, conform articolului 66 din O.U.G. 92/2021.
Intervenţia pompierilor şi devierea traficului
Reprezentanţii ISU Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină după ce mai multe leşuri de ovine au fost găsite pe carosabil.
„La locul intervenţiei au fost găsite resturi de animale în urma sacrificării. Cazul rămâne în gestionarea poliţiei şi DRDP. A fost anunţat şi ANSVSA Constanţa. Cu ora 23.15 autostrada A2 între km 160 şi 192 a fost închisă temporar. Circulaţia a fost deviată pe DN3”, au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea.
Circulaţia, în continuare afectată
Traficul pe sensul către Constanţa rămâne închis până la finalizarea operaţiunilor de curăţare şi a cercetărilor efectuate de autorităţi.
Pe timpuri lesurile de la abator erau transportate la Protan pentru incinerare. Mai erau amatori de chilipiruri care subtilizau cate unul-doua kilograme de carne pentru vecinii din bloc. Dar cu punga de plastic pitita la brau.