Dracula – voievod şi vampir

Din 9 iulie până la 10 octombrie, Muzeul Naţional de Artă găzduieşte o incitantă expoziţie, organizată în colaborare cu Kunsthistorisches Museum Viena şi Schloss Ambras, dedicată elucidării relaţiei dintre domnitorul român şi personajul englezului Bram Stoker.

Expoziţia a fost organizată de muzeul vienez în 2008, cu prilejul aniversării a 111 ani de la publicarea romanului „Dracula” de Bram Stoker, şi conţine piese împrumutate de la muzee din Austria, Ungaria, Germania, Slovenia, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul Peleş, Muzeul Ţăranului Român şi Muzeul Cinegetic al Carpaţilor.

Piesa-vedetă este cunoscutul portret al lui Vlad Ţepeş, conservat, de peste 400 de ani, la castelul Ambras, prezentat prima dată, în original, în România.

Structurată în patru secţiuni, selecţia de piese se dovedeşte de un real interes la toate palierele. Prima parte, destinată să contureze personalitatea domnitorului Ţării Româneşti, etalează o serie de copii mai târzii după diferitele portrete ale lui Vlad Ţepeş, fie ele de aparat, cum este cel deja amintit, fie cripto-portrete, relevante pentru perceperea lui în epocă. Originalele din secolul al XV-lea s-au pierdut, dar există copii ale lor din secolul următor. Portretizat de istoricii germani de la jumătatea secolului al XV-lea drept un voievod crud, asemenea lui Irod, Nero sau Diocleţian, figura lui Vlad Ţepeş este atribuită unor personaje din scene biblice dramatice, cum ar fi Pilat, din panoul „Hristos în faţa lui Pilat”, provenit de la altarul mănăstirii franciscane din Viena.

O succintă evocare a luptelor dintre turci şi creştini în Europa de Sud-Est este menită să confere alte elemente edificatoare pentru completarea imaginii lui Vlad Ţepeş, în contextul unor influenţe culturale reciproce, chiar dacă negate de Occidentul european al vremii, între cele două mari tipuri de civilizaţie. Arme, portrete de sultani, obiecte de artă, armuri sunt învestite cu demonstrarea interferenţelor. Ca un plus de pitoresc, este expus un portret al Cameliei, fiica Sultanului Soliman Magnificul, cunoscută şi ca Sultana Mihrimah, fiică a vestitei Roxelana, realizat de un anonim veneţian.

Odată creat cadrul istoric real, expoziţia ajunge la întrebarea: de unde a pornit legenda vampirului Dracula. Răspunsul stă în egală măsută în culisele politice ale vremii şi în imaginaţia scriitorului Bram Stoker. Gravuri de epocă, scrisori pentru tratarea bolii vampirismului (înregistrate în secolul al XVIII-lea de la graniţa Imperiului Austriac până în Imperiul Otoman), cercetări lingvistice, literare, socio-culturale sunt puse în slujba definirii vampirismului, sinonim oarecum cu „nemorţii” sau „morţii vii” ai Evului Mediu occidental. Legendele erau creditate de rivalităţile politice dintre imperii, cel german de o parte, cele otoman şi rusesc, de cealaltă parte. În plus, figura populară a vampirului este transformată la începutul secolului al XIX-lea într-un gentleman, de către John William Polidori în „Vampirul”. Se adaugă astfel un substrat erotic, ce va deveni literă de lege în cinematografia dedicată acestui subiect. Apare şi femeia-vampir, imaginată de Sheridan Le Fanu, important autor irlandez de proză fantastică, în romanul „Carmilla” (1872). Li se adaugă părinţilor literari ai vampirismului picturi şi gravuri semnate de nume importante ale istoriei artei, precum Georg Höltz, David Teniers cel Tânăr, Goya, Alfred Kubin, ilustraţii ca în „Tratatul despre mestecatul şi clefăitul morţilor în morminte. În care se arată adevărata natură a vampirilor şi strigoilor din Ungaria”.

Devine clar că întregul Ev Mediu a lucrat din plin pentru a-i oferi lui Bram Stoker materialul necesar creării romanului său gotic, iar secolului XX, subiecte pentru un lung şir de filme horror de succes, ce au înflorit pe ambele maluri ale Oceanului.

În ultima secţiune a expoziţiei de la Muzeul de Artă, vizitatorii sunt aşteptaţi de imagini din filmele clasice ale genului, de la „Dracula” (1931) regizat de Tod Browning, care l-a făcut celebru pe Bela Lugosi, la „Dansul Vampirilor” al lui Roman Polanski (1967), sau „Nosferatu the Vampire” al lui Werner Herzog (1979), cu un alt actor celebru pentru acest rol, Klaus Kinski.

Şi ca un bonus, în fiecare zi va rula în expoziţie pelicula „Nosferatu – Simfonia groazei”, o capodoperă a cinematografului expresionist german, realizată în 1922 de Friedrich Wilhelm Murnau, cu Max Schreck în rolul titular.

Să adăugăm un impresionant catalog, cu studii de specialitate, cu multe imagini, de foarte bună calitate grafică şi tipografică, şi cu un aparat critic atent elaborat, care ne readuce la dimensiunea culturală fermă a expoziţiei „Dracula – voievod şi vampir”.