Tineretul Social-Democrat își alege sâmbătă liderul în cadrul Congresului, prilej pentru președintele PSD, Liviu Dragnea, să spună că ziua de sâmbătă este importantă pentru Partidul Social Democrat, pentru că „se va naște un lider”.
„Astăzi e un moment important pentru noi, pentru că astăzi se va naște un lider, pe care eu o să îl ajut foarte mult. Vreau ca împreună cu el și cu ei (tinerii social-democrați — n.r.), în 2016, să pregătim o nouă generație de lideri în partid, un partid care se modernizează, un partid care se transformă și care să vină în fața oamenilor cu o ofertă serioasă și cu oameni credibili, cu foarte mulți tineri”, a spus Dragnea înainte de începerea Congresului Tineretului Social Democrat.
De asemenea, acesta a susținut că, la viitoarele alegeri locale și parlamentare, va exista în PSD un procent covârșitor de candidați tineri.
„Vor fi oameni tineri, vor fi păstrați și mulți dintre cei cu experiență, dar anul 2016 e un an în care tinerii trebuie să înceapă să participe la evoluția viitorului lor, trebuie să înceapă să își scrie propria pagină de istorie”, a subliniat Liviu Dragnea.
În cursa pentru şefia TSD, deținută până acum de cântărețul Mihai Sturzu, erau înscrişi înainte de Congres trei candidaţi: deputatul PSD Gabriela Podașcă, fostul viceprimar al Sectorului 6, Gabriel Petrea, şi vicepreşedintele TSD, Andrei Tinu. Înainte ca Tinu să-şi anunţe candidatura, Dragnea spunea despre Podaşcă şi Petrea că ambele variante „sunt bune”.
UPDATE Andrei Tinu a anunțat sâmbătă, în cadrul congresului, că renunță la candidatura pentru funcția de președinte TSD și că îl susține pe Gabriel Petrea.
Sturzu i-a cerut sâmbătă lui Liviu Dragnea să se suspende din funcție până la rezolvarea problemelor juridice pe care le are.
Mihai Sturzu le-a vorbit, în cadrul reuniunii, tinerilor social-democrați despre necesitatea unei schimbări de mentalitate și viziune politică la nivelul partidului, amintind că președintele PSD figurează pe site-ul ÎCCJ, lucru care nu onorează partidul.
De asemenea, Sturzu i-a cerut sâmbătă lui Liviu Dragnea să convoace și un congres al Partidului Social Democrat.