Liviu Dragnea a transmis, joi pe Facebook, un mesaj cu ocazia celebrării Zilei Europei, precizând că 9 mai are o însemnătate cu totul aparte pentru români. Totodată, Dragnea a făcut referire și la mitingul PSD de joi de la Iași.
„9 mai are o însemnătate cu totul aparte pentru români, care sărbătoresc astăzi data la care România și-a proclamat independența de stat, devenind, în cuvintele ministrului Mihail Kogălniceanu, o națiune de sine stătătoare. Celebrăm totodată, alături de țările din întreaga Europă, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite asupra Germaniei naziste, care a încheiat războiul pe continent, dar și momentul istoric în care a fost pusă piatra de temelie a Uniunii Europene – Familia din care facem parte de mai bine de 12 ani și de al cărei viitor trebuie să avem grijă împreună. De Ziua Europei, vă urez tuturor La mulți ani! Ne vedem la Iași!”, spune liderul PSD, fără a face nicio referire la summit-ul de la Sibiu, care are loc tot azi.
Înainte de a guița turbat , pregăteşte-te să dai față-către-față cu ruşii , cu invincibila Armată Roşie – cea etern biruitoare şi cinstită . Ca să arăți întregii lumi cât eşti de „erou” , de voievod . De greucean corcit cu pleşi burțoşi şi liiceni venali , apucători . Cu cărtărăşti cu bot ciochistic , ascuțit (făcut pentru activitați specifice !) . Cu tizmăneni spioni , trădari – fugăi de colo până colo (ca dihorii) . Cu porci-intelectuali de ghedeseu şi alți bucheri solomonari , abjecți (zăcaşi în troaca mincinoasă , de douăjdoiari) .
Te asigur : vei fi biruitor , măreț . de neînfrânt ; ca zeii olimpieni , ca prometeii !!! Te vei scălda în glorii multe , de neşters .
Adică îți vei mânca ouăle . Nu alea pe care le-ai achiziționat din galantar .