„Singura problemă a lui Strauss-Kahn este relaţia sa cu femeile”, scria în iulie 2007 corespondentul „Liberation” la Bruxelles, Jean Quatremer. „Prea insistent, el ajunge deseori aproape de hărţuire. Este un lucru cunoscut de presă, dar despre care nu vorbeşte nimeni (suntem în Franţa). Or, FMI este o instituţie internaţională unde moravuruile sunt anglo-saxone. Un gest deplasat, o aluzie prea clară şi esti devorat de presă. După Jacques Attali şi fastul sau care l-a costat preşedinţia BERD, Franţa nu-şi poate permite un nou scandal. (Attali, preşedinte al BERD între 1991 şi 1993, a fost acuzat de presa că a amenajat sediul băncii contra unei sume mult prea mari, oferită unui arhitect cu care era prieten, dar şi că avea note de plată exagerate la restaurantele londoneze-n.red).
Peste patru ani, la 15 mai 2011, Jean Quatremer revine pe blogul său pentru a mai aminti cum DSK a fost fotografiat, cu câteva zile înaintea presupusei agresiuni sexuale conducând un Porsche Panamera. Maşina de lux apartine lui Ramzi Khiroun, consilier de imagine atat al lui DSK, cel care, in 2007 cerea măsuri împotriva „Liberation”. Khiroun se ocupă şi de imaginea lui Arnaud Lagardere, un mare patron de presă implicat şi în industria de apărare, care ar putea cumpăra Realitatea TV.
Pe 13 iulie 2007, „Financial Times” oferă următorul portret al lui DSK.
„Domnul Strauss-Kahn este un Comeback Kid al Franţei. Dărâmat de acuzaţii false privind mânării financiare, complet depăşit de Segolene Royal în campania prezidenţială din Partidul Socialist, săptămâna trecută carismaticul politcian de 58 de ani apărea curat.
Aceasta a fost înainte ca Sarkozy să lanseze o lovitură clasică. Decizia spaniolului Rodrigo Rato de a se retrage din funcţia de managing director al FMI a oferit preşedintelui francez o neaşteptată oportunitate de a înfige un alt tricolor pe o instituţie internaţională.
Politician până în măduva oaselor, Strauss-Kahn are în comun cu preşedintele abilitatea şi sarmul, persuasiunea şi captarea auditoriului. Dacă va fi ales, ar deveni al patrulea francez care să conducă o mare instituţie internaţională, după Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, Pascal Lamy, şeful Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi Jean Lemierre, directorul BERD. Nu e deloc rău pentru o ţară aflată într-un declin pe termen lung.
Dar în timp ce domnii Trichet şi Lamy reprezintă latura ascetică a vieţii publice, afabilul Strauss-Kahn este un socialist de şampanie, cu o soţie celebră, recunoscut pentru abilităţile sale şi filozofia-i politică flexibilă. A primit recunoaşterea internaţională şi admiraţia anglo-saxonilor în timpul ministeriatului de la Finanţe, în perioada 1997-1999, când a eludat în mod inteligent manifestul socialist şi a privatizat Credit Lyonnais, Air France şi France Telecom.
În 1999, cariera sa părea compromisă. Acuzat că a falsificat facturi de 84.000 de euro, cu ani în urmă, când era avocat, el a demisionat şi şi-a susţinut nevinovăţia. După doi ani de bătălii in justitie, a fost exonerat, însă a avut nevoie de mult timp pentru a reveni.
Va putea oare Strauss-Kahn să-şi transfere cu uşurinţă şarmul şi la Washington. În Franţa s-a iscat o dezbatere, după ce Jean Quatremer, corespondentul „Liberation” la Bruxelles, a scris că „singura problemă reală” a lui DSK este pasiunea sa pentru femei. Unii ziarişti au considerat că Quatremer a trecut dincolo de „linia galbenă”, dincolo de care jurnaliştii nu scriu de vieţile private ale politicienilor.
Jean-Christophe Cambadelis, un confident al lui DSK, a negat că acesta ar fi un afemeiat, descriindu-l mai degrabă ca „mediteranean”. Cu toate acestea, se consideră ca DSK este bine pregătit intelectual şi politic pentru job-ul de la FMI. Domnul Sarkozy apreciază aceste calităţi, care ar fi unul dintre motivele pentru care şi-a transferat rivalul pe ţărmul celălalt al Atlanticului.”
Apropierea dintre Nicolas Sarkozy şi DSK evocată de „Financial Times” i-a adus multe beneficii actualului locatar de la Elysee.
În celula sa de 13 metri pătraţi, DSK are timp să mediteze şi la rolul său de curea de transmisie în jocurile de mare miză dintre socialişti şi gaullişti. Unele dintre afacerile în care a fost implicat DSK i-au netezit drumul spre presedintie lui Nicolas Sarkozy.
În 1999, Strauss-Kahn (ministru al Finanţelor în guvernul socialist Lionel Jospin) a intrat în posesia unei înregistrări în care fostul secretar general al partidului gaullist vorbea despre finanţarea ilegală a campaniei electorale, prin acordarea unor contracte cu statul unor firme de construcţii. Scurgerea către presa a informaţiei a dus la eliminarea lui Alain Juppe, marele rival al lui Sarkozy, de pe scena politică. Acesta a fost condamnat la 18 luni de închisoare şi suspendarea pentru zece ani din viaţa politică, pedepse reduse apoi. (Ulterior, Nicolas Sarkozy l-a recuperat pe politicianul Juppe, care acum este ministru de Externe).
La fel, candidatura lui DSK pentru a reprezenta partidul la prezidenţiale l-s scos din cursă pe Laurent Fabius, din nou un contracandidat periculos pentru Sarkozy. Actualul preşedinte nu a avut de înfruntat decât o victimă sigură-socialista Segolene Royal. Astfel îşi explică presa franceză de stânga nominalizarea lui DSK în fruntea FMI, ca recompensa pentru mâna de ajutor dată noului preşedinte.
Adepţii teoriei conspiraţiei, care până nu demult îl demonizau pe directorul FMI, îl văd drept victimă unui complot menit să opreasca reformarea FMI în favoarea statelor emergente, a unui control mai dur al companiilor financiare, a unei distribuţii mai echitabile a veniturilor şi a unei implicări mai mari a băncilor centrale în stoparea creşterii preţurilor.
„A invoca un complot este ridicol”, scrie acelaşi blog al „Liberation”. Nu este nevoie ca oficinele sarkoziste să contacteze CIA, FBI şi NYPD, cu complicitatea grupului Accor (care deţine Sofitel) pentru a provoca căderea lui DSK, aşa cum o arată o altă afacere, cea a lui Tristane Banon care a fost descurajată să depună plângere împotriva lui DSK. Aşa spune mama sa, o fostă aleasa din partea socialiştilor, apropiată de fostul ministru de Finanţe. E drept că sunt oameni care cred că Bin Laden trăieşte cu Elvis Presley şi Michael Jackson pe o insulă din Pacific…”
„Vinovat sau nu, DSK îşi va încheia cu siguranţă cariera sa la FMI şi în Franţa. Procesul care va urma va dura şi va scoate multe la lumina-procurorii americani sunt duri-aşa că DSK nu va ieşi neatins nici în Franta, nici în lume. DSK iese din joc în cel mai rău moment pentru zona euro, care nu reuşeşte să iasă din criza datoriilor suverane. Or, el a administrat cu mare talent FMI-ul şi toata lumea este de acord cu asta. Nu mai trebuie să spunem că plecarea sa inevitabilă va lăsa un mare gol”, încheie blogul „Liberation”.
