Duel Antonescu – Orban în media

Intrarea în cursa pentru şefia PNL a lui Ludovic Orban a declanşat totodată şi campania electorală în partid Crin Antonescu şi Ludovic Orban, aliaţii de anul trecut în bătălia contra fostului lider Călin Popescu Tăriceanu, sunt acum adversari. Cei doi au început un duel prin intermediul presei. Crin Antonescu a declarat la RTV că “estimez […]

Duel Antonescu – Orban în media

Intrarea în cursa pentru şefia PNL a lui Ludovic Orban a declanşat totodată şi campania electorală în partid Crin Antonescu şi Ludovic Orban, aliaţii de anul trecut în bătălia contra fostului lider Călin Popescu Tăriceanu, sunt acum adversari. Cei doi au început un duel prin intermediul presei. Crin Antonescu a declarat la RTV că “estimez […]

Intrarea în cursa pentru şefia PNL a lui Ludovic Orban a declanşat totodată şi campania electorală în partid
Crin Antonescu şi Ludovic Orban, aliaţii de anul trecut în bătălia contra fostului lider Călin Popescu Tăriceanu, sunt acum adversari. Cei doi au început un duel prin intermediul presei.

Crin Antonescu a declarat la RTV că “estimez că într-o confruntare cu Ludovic Orban aş obţine cam 90%”. “Dacă se va vota pe sistemul pe care îl cer – cu echipă, cu listă -, cred că am să obţin spre 75%, pentru că va creşte nemulţumirea celor care nu se vor regăsi pe această listă”, a mai spus Antonescu.

Atac la Orban şi la Tăriceanu

Antonescu a replicat dur la afirmaţia de duminică după-amiază a lui Orban, care a declarat că s-a decis să candideze pentru a apăra democraţia din PNL. Concret, Antonescu l-a acuzat pe actualul lui prim-vicepreşedinte că ar trage sfori în partid. “Dacă dl Orban crede că democraţia stă în faptul că se pot face cooperativele tradiţionale de la congrese, cu liste lungi scurte, atunci domnia sa trebuie să sară să o salveze. Eu nu cred că e o bătălie pe şefia PNL, ci pe maniera de a conduce PNL şi pe asumarea unor forme de identitate”, a mai precizat Antonescu.
Acesta a mai trimis săgeţi şi în direcţia lui Tăriceanu (fostul lider pare că nu este însă interesat de congres, fiind în aceste zile la Salonul auto de la Geneva). „Nu mai poate trăi partidul din zvon în zvon, din telefon în telefon al dlui Băsescu către vreun lider sau altul, dintr-o vizită nocturnă a unui lider sau altul, nu la Vântu, ci la Băsescu. Impresia aceasta de dubiu nu mai poate continua”, a spus Antonescu. După cum se ştie, în perioada formării noului guvern, surse din PNL au afirmat că Tăriceanu şi Orban ar fi avut o serie de contacte cu şeful statului privind o eventuală intrare la guvernare a PNL.

Orban vine cu momeala guvernării

Prima ieşire în media a lui Orban după anunţarea candidaturii a avut loc la RFI. El nu l-a atacat pe adversarul său, dar a fluturat din nou perspectiva PNL de a ajunge înainte de alegeri la guvernare, perspectivă respinsă categoric de Antonescu. ”Este posibil ca până în 2012 să apară din nou posibilitatea ca PNL să fie chemat la guvernare, cu atât mai mult cu cât se vede clar că actualul guvern nu este capabil să găsească soluţii potrivite pentru problemele cu care se confruntă societatea românească şi economia românească”, a spus Orban. El a adăugat însă că PNL condiţionează o accedere la guvernare de negocierea unui program care să cuprindă aşteptările, interesele şi aspiraţiile celor ce susţin partidul.

Primele reacţii din filiale

De la anunţul intrării în cursă a lui Orban, 8 lideri de filiale s-au pronunţat deja public. Trei dintre ei, cei din Sibiu, Arad şi Bistriţa-Năsăud, au lăsat de înţeles că delegaţii filialelor lor ar putea vota pe oricare din cei doi candidaţi. Pe de altă parte, liderii de la Vrancea, Buzău, Neamţ şi Vâlcea s-au declarat alături de Antonescu. În ceea ce-l priveşte pe şeful liberalilor clujeni, Marius Nicoară, el a afirmat că este bine că Orban candidează pe faţă şi că se elimină astfel riscul unor lupte de culise. Până în prezent nu a venit nici o reacţie de la filialele bucureştene. Orban controla majoritatea liberalilor din cele şase sectoare, dar în ultimul timp o influenţă foarte mare în Bucureşti o are primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, aliat al lui Antonescu.

Amneziile lui Antonescu

În intervenţia sa de la RTV, Antonescu a ţinut să explice susţinerea pe care a primit-o la congresul precedent de la Ludovic Orban. Versiunea lui Antonescu este următoarea: „Nu a fost acelaşi gen de sprijin ca acela pe care l-au dat Ion Iliescu şi Adrian Năstase lui Victor Ponta. Ludovic Orban a fost unul dintre cei 800-900 de oameni care au considerat că e mai bine să fiu preşedinte şi m-au susţinut, după cum l-am susţinut şi eu, în acelaşi mod, să devină prim-vicepreşedinte”. Afirmaţia lui Antonescu nu este întru totul reală. Toată lumea ştie că Orban este cel care a fost primul care a lansat atacul la preşedintele de până atunci, Călin Popescu Tăriceanu, şi că tot el a anunţat că nu mai candidează pentru a-i face culoar lui Antonescu. Mai mult, Orban a fost cel care a fost extrem de activ în campania lui Antonescu pentru şefia PNL.
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.