Cătălin Ivan este fruntaşul PSD-ist care urmează să fie măcelărit. Liviu Dragnea şi Rovana Plumb au sărit simultan la beregata lui Ivan. Un interviu care a supărat tare de tot.
O nouă victimă de „serviciu”
Cătălin Ivan este următoarea „victimă de serviciu” din PSD. Europarlamentarul social-democrat a mişcat în front şi a fost unul dintre cei doi care au votat contra excluderii lui Mircea Geoană şi Marian Vanghelie. De atunci, i s-a pus gând rău. Şi vineri, în talk-show-ul Sandrei Stoicescu, Ivan a aflat în direct că nu mai este purtător de cuvânt al PSD şi nici lider al grupului europarlamentarilor PSD. Mesagerul a fost – cine altcineva – decât senatoarea de Voluntari, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele. După primirea mesajului, s-a trecut la nivelul superior. Pregătirea excluderii din PSD a lui Ivan.
După o discuţie cu Ponta, Rovana iese la atac
Sâmbătă, într-o relativă discreţie faţă de media, s-au desfăşurat lucrările Comitetului Executiv Naţional al Organizaţiei Femeilor Social-Democrate. Înainte de manifestarea propri-zisă, a avut loc o întâlnire separată dintre şeful PSD, Victor Ponta şi şefa femeilor pesediste, Rovana Plumb. Unde dna Rovana a primit indicaţii clare care s-au tradus prin următoarea formulare: „Cerem mâine CExN al PSD să ia o atitudine şi o poziţie fermă de sancţionare a lui Cătălin Ivan, care prin afirmaţii publice, fără a exista discuţii în PSD, a atacat două dintre colegele noastre, pe Gabriela Firea şi Viorica Dăncilă, care şi-au făcut pe deplin datoria, iar organizaţia de femei a PSD solicită sancţionarea lui Cătălin Ivan”. Evident, Rovana Plumb nu a specificat ce sancţiune va propune, menţionând că va solicita una „dură”. Mai pe româneşte, excluderea.
Contactat de Realitatea TV, Cătălin Ivan a precizat: „mă surprinde, pentru că nu am avut nicio discuţie cu dna Rovana Plumb. Nu cred că colegii din ţară vor da curs acestor idei. Nu am ieşit împotriva partidului cu absolut nimic, deci nu înţeleg de ce ar fi sancţiuni nici măcar uşoare, d-apăi dure. Nu ar avea nicio logică să fiu exclus”
Dragnea loveşte şi el
Două ore mai târziu, a ieşit la atac împotriva lui Cătălin Ivan şi actualul număr 2 din PSD, Liviu Dragnea. „Cătălin Ivan este un puşti obraznic, cu cheiţa întoarsă de Vanghelie, şi care din păcate nu a reuşit să înţeleagă ce a început în PSD. În PSD a început un proiect de reformă profundă care va face din acest aprtid cel mai modern partid din România (…) Nimeni din PSD nu mai acceptă să se trezească câte un vorbitor pe la televizor şi să atace pe cineva din partid. Faptul că şi-a permis să atace colege de-ale noastre – e ceva inacceptabil”, a declarat Dragnea, care şi el a avansat teza conform privind sancţionarea lui Ivan, duminică de către CExN
Ivan a ieşit şi cu o replică la Dragnea. „Sunt uimit, pentru că nu ştiu unde sunt jignirile. Eu am proprietatea termenilor şi cei şapte ani de acasă mă obligă să nu jignesc niciun coleg de partid. Niciodată nu voi jigni şi nu am jignit pe cineva din partid, cu atât mai mult o colegă sau colege cu care am lucrat”, a spus Ivan, care consideră că prin unele expresii, Dragnea l-a jignit pe el. „Poate obraznicia vine din faptul că nu sunt de acord cu propunerile sale. Dar într-un partid democratic ai voie să ai şi alte opţiuni, există mai multe viziuni, mai multe curente, mai multe păreri. E o dezbatere, nu putem să fim toţi de acord, şi aici suntem mai multi în categoria obraznicilor (…) Vreau să-l întreb pe Liviu Dragnea dacă am fost puşti şi în 2012 când am luat apărarea celor 7,4 milioane de români care au votat la referendum în plenul Parlamentului European în faţa doamnei Viviane Reading? Sau acum, când am negociat toate funcţiile importante şi PSD are o influenţă în PE şi datorită priceperii şi muncii mele şi a relaţiilor personale pe care le am în PE? Nu prea se potriveşte <puştan> cu aceste lucruri concrete şi ştiute de tot partidul pe care le-am făcut pentru partid şi implicit pentru domnul Dragnea, care face parte din conducere şi care atunci mă felicita?” a adăugat Cătălin Ivan.
Ce l-a supărat pe Dragnea
La prima vedere, atacul lui Dragnea se înscrie pe linia pornită de Rovana Plumb. Totuşi, Dragnea avea şi un motiv în plus să îl atace pe Cătălin Ivan. Un interviu dat de acesta pentru Stiripesurse.ro, interviu din care prezentăm următorul fragment: „Inteleg de la dl Dragnea ca mai intai am pierdut alegerile din cauza lui Ion Iliescu, apoi ca Facebook-ul ne-a jucat feste si de-asta nu am luat noi mai multe like-uri decat Iohannis si am pierdut in turul 2. Acum inteleg ca presedintii de Consilii Judetene, sau presedintii de organizatii sunt problema, nu mi-e foarte clar. Eu cred ca, din pacate, in loc sa privim cu demnitate rezultatul alegerilor, sa tragem concluziile si sa construim mai departe, nu facem decat sa ne acoperim de penibil. Nu presedintii de Consilii Judetene au fost problema, nici pe departe. S-au facut greseli foarte mari, greseli individuale in echipa strategic din jurul lui Victor Ponta si acolo ar trebui sa cautam vinovatii, nu in alta parte.
Desi nu am fost de-a lungul timpul de acord cu Oprisan, se pare ca acum nu am cum sa nu fiu de acord, pentru ca este foarte logic ce a spus. Daca tot vorbim de un principiu, cred ca trebuie sa vorbim de acelasi principiu pentru toti membrii partidului, deci nici dl Liviu Dragnea n-ar avea cum sa fie, conform logicii sale, si vicepremier si presedinte executiv la partid”.