Să presupunem că la Serviciul de Investiţii din cadrul Primăriei Sibiu lucrează o doamnă pe nume Mihaela. Şi că doamna Mihaela este trimisă în delegaţie la Bucureşti, la Ministerul Dezvoltării Regionale, pentru a afla care mai este stadiul proiectului privind alocarea de fonduri pentru asfaltarea străzii Rîndunicii, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Cu o zi înainte de deplasare, doamna Mihaela îşi face delegaţie şi pleacă acasă pentru a-şi face bagajul. A doua zi este la Bucureşti, iar a treia zi este din nou la serviciu. La întoarcere, doamna Mihaela îşi decontează transportul, îşi încasează diurna şi merge la şeful ei direct ori chiar la primarul municipiului Sibiu pentru a-i da raportul. Fostul primar al Sibiului a fost în delegaţie la Bruxelles unde s-au negociat funcţiile de conducere din cadrul Uniunii Europene. Klaus Iohannis a fost la Bruxelles pe banii Administraţiei Prezidenţiale, adică pe bani publici, şi normal ar fi fost ca la întoarcere să dea raportul cu privire la rezultatele deplasării sale. Cum cui? Poporului, pentru că Poporul l-a ales şi, deci, el este şeful domniei sale. Era obligaţia lui Klaus Iohannis ca imediat ce a revenit în ţară să organizeze o conferinţă de presă în care să-i spună Poporului ce a făcut
în capitala Belgiei pentru el. A vorbit despre MCV, despre Schengen, despre fonduri europene ori despre vreo funcţie de comisar pentru ţara noastră? A negociat ceva ori a bătut scurt din călcâie şi a executat ordinele Angelei Merkel? A bătut cu pumnul în masă ori a tăcut? Mai degrabă a tăcut, iar acum s-a întors să mai tacă şi acasă. Mai degrabă n-a negociat nimic şi a făcut doar ce i-a spus cancelarul Germaniei, că dacă ar fi comis vreo faptă de vitejie şi ar fi obţinut ceva pentru România ar fi deschis gura imediat ce ar fi intrat în ţară, că doar vin alegerile prezidenţiale şi are nevoie şi de realizări, nu doar de tăceri profunde, pe care unii le interpretează, eronat, ca fiind semne ale înţelepciunii.
După ce a tăcut la Bruxelles, Iohannis s-a întors să tacă şi acasă
Klaus Iohannis a fost la Bruxelles pe banii Administraţiei Prezidenţiale, adică pe bani publici, şi normal ar fi fost ca la întoarcere să dea raportul cu privire la rezultatele deplasării sale.
Klaus Iohannis a fost la Bruxelles pe banii Administraţiei Prezidenţiale, adică pe bani publici, şi normal ar fi fost ca la întoarcere să dea raportul cu privire la rezultatele deplasării sale.
Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
O fi! Dar Ponta,Nastase Geoana,ar fi umblat mai multla borcanul cu miere.