E sărbătoare în Biserică. ”N-am venit să stric, ci să plinesc legea”

Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului este sărbătorită de Biserică la 1 ianuarie. Tot  astăzi îl sărbătorim pe Sf. Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, un adevărat stâlp al Bisericii, fiind un nume de referinţă în istoria creştinismului universal.

Este cel care a alcătuit o Sfântă Liturghie ce-i poartă numele şi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.

La 1 ianuarie, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a primit tăierea împrejur, act care confirma legământul poporului israelit cu Dumnezeu, pe de o parte ca să împlinească legea, cum însuşi Mântuitorul spune în Evanghelie: „Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să plinesc” (Matei 5, 17), iar pe de altă parte pentru a arăta fără tăgadă că a luat trup adevărat, iar cei necredincioşi să nu aibă temei să susţină că Hristos cu nălucire S-ar fi născut.

„Împlinindu-se opt zile de la Naştere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea, cum spune în Evanghelie: ‘N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc’, pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovaţi şi robiţi de dânsa să-i facă liberi, precum zice apostolul: ‘A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere’; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat şi să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut”. („Vieţile Sfinţilor”)

Nu se cădea Lui să rabde acea rană a păcatului, ca unul Care era fără de păcat şi dătător de lege, tăierea împrejur în Vechiul Testament fiind rânduită în chipul Botezului şi al curăţirii păcatului strămoşesc.

Mai mare smerenie a arătat Hristos, Mântuitorul lumii, în tăierea împrejur decât în naşterea Sa. Pentru că prin naştere a luat asupra Sa numai chipul omenesc, iar prin tăierea împrejur a luat asupra Sa chipul păcătosului, suferind ca şi un păcătos rana cea rânduită pentru păcat.

Deci, a voit ca să primească tăiere împrejur, începând înainte de a pătimi pentru noi, şi gustând acel pahar, pe care voia să-l bea până în sfârşit, grăind pe Cruce: „Săvârşitu-s-a”.

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, s-a născut în Cezareea Capadociei, într-o familie nobilă, care a dat Bisericii slujitori şi cărturari renumiţi, câţiva dintre ei fiind trecuţi în rândul sfinţilor.

A avut patru fraţi şi o soră, Sfânta Cuvioasă Macrina, sărbătorită la 19 iulie. Petru, fratele său mai mare, a fost episcop al Sevastiei, Grigorie a fost episcop al Nissei, iar Navcratie a fost pustnic şi făcător de minuni.

Studiile le-a făcut în Cezareea, la Constantinopol şi la Atena, unde a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Grigorie de Nazianz.

Din Atena, Sfântul Vasile s-a întors în Cezareea unde a înfiinţat o şcoală de retorică. În anii următori a făcut o lungă călătorie pe la toate mănăstirile din Egipt, Palestina şi Sinai, s-a închinat la Mormântul Domnului şi a primit botezul în râul Iordan, după obiceiul din primele secole creştine.

Când s-a reîntors în Cezareea Capadociei, Sfântul Vasile a fost hirotonit preot de episcopul Cezareei, Ermoghen, şi s-a retras la o mănăstire din Pont, unde a dus o viaţă de asceză şi rugăciune.

După o vreme, venind din nou în Cezareea Capadociei, a fost hirotonit episcop.

În această calitate a început o pastoraţie pe care a dedicat-o îndeosebi celor nevoiaşi, organizând renumitele azile, spitale şi case de educare a celor căzuţi moral, toate grupate sub denumirea de „Vasiliade”.

Scrierile sale conţin lucrări de dogmatică: „Contra lui Eunomiu” sau „Despre Sfântul Duh”, lucrări ascetice: „Regulile vieţii monahale”, „Despre judecata lui Dumnezeu”, comentarii: „Omilii la Hexameron”, numeroase cuvântări şi epistole.

A plecat din această lume la vârsta de 45 de ani (333-378), păstorind Biserica lui Dumnezeu 8 ani, 6 luni şi 16 zile. (sursa: „Vieţile Sfinţilor” – paginiortodoxe.tripod.com)