EFECTUL P (17)

Opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House

EFECTUL P (17)

Opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House.

Oricum, logodna şi apoi căsătoria l-au depărtat rapid de legionari, în sensul că nu i se mai luau interviuri, fiind totuşi citat în continuare de către cei care-i făcuseră până atunci atâta reclamă. Era ca şi cum ar fi murit, dar memoria continua să-i strălucească.

Se spune de asemenea că în timpul rebeliunii ar fi ascuns o mulţime de oameni în casă. Adversarii săi afirmă că n-ar fi fost vorba decât despre rudele soţiei şi despre câţiva dintre susţinătorii săi din lumea ştiinţifică. Adevărul este greu de reconstituit după atâta vreme, mai ales că cei mai mulţi dintre cei care au fost sigur atunci în casa lui, astăzi nu mai sunt în viaţă, iar cei care pretind că s-au aflat printre adăpostiţii lui Poolo nu pot dovedi acest lucru în niciun fel.

Poolo însuşi nu s-a disculpat niciodată pentru perioada aceea, dar nici n-a înţeles vreodată reproşurile care i se aduceau.

(De pildă, am găsit într-o zi, cu puţin înaintea morţii sale, un articol deosebit de penibil în care, cu grandilocvenţa-i nesuferită, măgulea până la ridicol micimea unuia dintre mai marii acelor vremuri cumplite. „Şi ce-i de mirare în asta? s-a indignat el. Tu ai citit vreodată dedicaţia lui Harvey către Carol, a lui Machiavelli către Lorenzo de Medici Magnificul? Auzi – Magnificul! Până şi Thomas Mann îl numeşte nu ştiu câte secole mai târziu tot aşa… Au fost la Schwetzingen: am văzut baia în care cânta Mozart pentru ca o alteţă să se poată destrăbăla mai bine. Lucrurile astea nu trebuiesc dezgropate. Noi, geniile, am avut întotdeauna o faţă nevăzută şi foarte concretă pe care ne-am sprijinit aureola. Astea-s piesele dedicate exclusiv «fondului special». Nu-s exponate pentru arătat în expoziţii.” Bineînţeles, „noi, geniile…” Numai că în perioada aceea nu-i mai mergea nimic. Şi oricât minţea în public, pe el nu se minţea.

Se simţea ca un sportiv la sfârşitul carierei, la vârsta când abia începe să poată aprecia mângâierile faimei şi avantajele palpabile pe care le aduce succesul după el, dar când îşi dă seama că tot ce a făcut până atunci, aproape inconştient, a devenit acum o problemă irezolvabilă. Simţea că raiul prin care se plimbase, fără să aibă timp să-l admire, începea să-l refuze.

Dar, pe undeva, exista un reglator minuscul plantat subtil în creierul său, care-l oprea de la orice năzbâtie, cumva potrivnică vieţii sale de savant şi care-l şi prevenea, în clipele acelea, că ceva nu e în regulă. Cu toate acestea Efectul P dădea în continuare cele mai neaşteptate aplicări în industrie, după utilizarea lui în cauciucuri şi vopsele, fiind folosit în ceramică, textile, apoi în siderurgie, în fabricarea îngrăşămintelor agricole şi la producerea unor lianţi multifuncţionali pe care mulţi s-au grăbit să-i anticipeze ca fiind cvasiuniversali. Iar ultimul răcnet era că se vorbea că Efectul P ar fi capabil să stea la baza unor surse noi energetice.

Cei care au trăit anii aceia îşi mai aduc poate aminte că despre teoria relativităţii se vorbea mai mult în anecdote, profanii neputând pricepe mai mult din ea decât că nimeni nu este identic cu nimeni, că nimic nu este chiar de tot egal cu altceva, în vreme ce Efeotul P era considerat panaceu universal, reţeta la fel de misterioasă care putea face tot felul de minuni, minuni palpabile şi de aceea în măsură să mai atenueze din consecinţele neînţelegerii formulei propriu-zise. Poolo devenise diavolul pe pământ, capabil să zămislească din apă oţet şi din piatră belşug, în jurul lui circulau sute de povestioare care se deosebeau de cele despre ceilalţi savanţi prin aceea că în afară de partea mai mult sau mai puţin hazoasă mai conţineau şi o informaţie năstruşnică, în parte crezută şi de povestitor şi de cel care asculta. Savantul nu se mira de acest lucru nici în momentele sale de modestie. „E surprinzător, se uimea el doar, că minunile tehnice, rămase neexplicate pentru multă lume, nu sunt recepţionate ca ceva extraordinar de către copii. Aceştia nu se miră în faţa telefonului, de exemplu.”

Dar cum în accepţiunea vremii, Poolo era capabil să se folosească după voie de obiecte şi energii, cunoscut fiind ca o fire explozivă şi arţăgoasă, teama de aceste puteri pe care le-ar fi avut a luat forme aproape mistice.

Acest renume nu-i era necunoscut, iar faima care decurgea din el era tot ce-şi putea dori mai mult orgoliul său. Îi plăcea atât de mult să fie comparat cu diavolul, încât şi după mulţi ani, atunci când cucerea o femeie, îi spunea de regulă că Necuratul este în toate limbile de genul masculin, dar că la noi există şi expresia de Satana pentru un corespondent feminin al lui Belzebut. Această declaraţie stranie trebuia probabil să-i arate alesei momentului la ce grad înalt a crescut în ochii săi.

Hotărât lucru, orice, epitet îl măgulea cu condiţia să fie un superlativ. Şi, pe vremea aceea, de superlative nu ducea lipsă.

Şi, în cazul acesta, de unde tocmai atunci acea criză de neîncredere şi de pesimism, dacă nu din semnalele secrete ale minicalculatorului său din creier, semnale deocamdată detectate doar de el şi care-l avertizau că ceva nu e în regulă, că ceva neobişnuit pândea tocmai tezaurul său ştiinţific? Era ca şi cum cineva i-ar fi vorbit într-o limbă neînţeleasă din care pricepea, doar prin inflexiunile vocii, ameninţarea iminentă care îl pândea. Şi atunci se chirci în el însuşi şi se manifestă neprietenos faţă de cei din jur.

1. Dacă toţi sportivii ajunşi la epuizarea resurselor lor competiţionale ar fi trebuit să se sinucidă prin statut sportiv, Poolo, oricât ar fi crezut în clipele acelea în această comparaţie, nu ar fi abandonat niciodată şansa de a continua. Şi nu pregeta nimic pentru aceasta. În perioada aceea a fost într-adevăr capabil să arunce peste bord orice şi pe oricine numai pentru a-şi putea păstra el echilibrul. Tatăl meu, un avocat oarecare, avea să fie sacrificat în felul acesta de către el, pentru ca atunci, când totul părea pierdut, tot Poolo să-l salveze prin noii săi prieteni. Ceea ce nu l-a împiedicat zece ani mal târziu să-l sacrifice pentru a doua oară pe tatăl meu, de data asta povestind cine l-a scos data trecută pe bătrân la liman. Perfidie? Perversiune? Inconştienţă? Sau pur şi simplu dispreţ faţă de oameni? „El, savantul. El, geniul.”

2. Pe atunci a început să circule pentru prima oară zvonul că Poolo putea fi văzut în mai multe locuri în acelaşi timp sau că a inventat, dar îl ţine numai pentru uzul lui, un mijloc cu care se poate deplasa cu viteza gândului.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.