El este coşmarul vieţii noastre

Încă un an groaznic pentru majoritatea românilor se încheie în cîteva zile. Cu sau fără Coronavirus, românii ar fi dus-o la fel, deci ar fi prostesc să se arunce vina pe virusul ăsta despre care știm mai puține lucruri decît despre Gripa spaniolă sau Ciuma lui Caragea.

La noi, de ani de zile, dacă nu cumva dintotdeauna, răul vine tocmai de la cei pe care i-am ales să conducă țara! Există riscul ca această propoziție dramatică să devină o axiomă pe care s-o acceptăm nu ca pe ceva fatidic, ci ca pe o normalitate pe care, se pare, o dorim din toată inima, ca pe un mod de a fi, cu care vrem să ne identificăm. Un fel de masochism social, resimțit ca plăcere generalizată.

Din 2014, adică exact de acum 7 ani, coșmarul nostru este Klaus Iohannis, pe care noi, românii, l-am ales să fie Președintele țării, în ciuda faptului că erau numeroase informațiile despre implicarea lui în traficul de copii în timp ce era profesor (!), despre afacerile imobiliare cu acte false în timp ce era Inspector general școlar (!) sau despre uriașul tun imobiliar în favoarea FDGR cînd era primar al Sibiului (!) și s-a declarat succesor și moștenitor al organizației fasciste GEG.

Toate aceste lucruri erau cunoscute, ba, chiar, exact înainte de alegerile din 2014, Iohannis era subiectul unui dosar de incompatibilitate, „rezolvat prin achitare” de Livia Stanciu după ungerea lui Iohannis ca Președinte, motiv pentru care președinta ÎCCJ a fost numită judecător la CCR chiar din partea Președinției!

Toate aceste chestiuni sînt fapte, probate cu documente sau de notorietate publică, nu e vorba despre opinii din partea unor adversari sau cîrcotași.

Cu toate acestea, după 5 ani de la alegerea lui Iohannis ca Președinte, în anul 2019, tot noi am decis să-l realegem pentru încă un mandat de cinci ani. Nu e asta dovada masochismului social de care nu ne putem lipsi? Adică, după 10 ani cu Ion Iliescu, după alți 10 ani cu Traian Băsescu, era normal să cerșim încă 10 ani cu Klaus Iohannis?

Nu e blestem, căci, dacă ar fi, ne-am duce la un vraci să ne scoată demonii din creiere. Nu e nici destin, căci, dacă ar fi, am fi avut dintotdeauna conducători de teapa asta, or noi am venit în succesiunea unor mari domnitori, precum Mihai Viteazul sau Constantin Brâncoveanu, care și-au dat viața pentru destinul poporului pe care l-au condus.

Dar, atunci, ce este? Dacă am fi sinceri, ne-am uita în oglindă, ne-am uita în jurul nostru și am afla răspunsul corect. Nu e blestem, nu e destin, nu e nimic de acest fel. Este doar imaginea noastră, oglindită de felul în care gîndim.

Unii (Liiceanu, Cărtărescu, Chirilă, Pellea ș.a.) spun acum că se dezic de Iohannis, că acesta s-ar fi schimbat în ultima vreme și că acum a dat mîna cu „Ciuma roșie”. Nimic mai fals: Iohannis a fost așa din prima clipă a mandatului său și chiar cu mult timp înainte, poate că așa a fost dintotdeauna. Nu este el cel care i-a desemnat ca Premieri pe PSD-iștii Victor Ponta, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă? Nu! Despărțirea lui Liiceanu&comp de Iohannis nu ține de „Ciuma roșie”, ci are legătură strict cu despărțirea lui Iohannis de USRPLUS.

Așadar, Klaus Iohannis nu este altceva pentru români decît un coșmar pe care chiar românii l-au programat să dureze exact 10 ani! La sfîrșitul acestui deceniu, așa cum se prefigurează lucrurile, coșmarul nu se va sfîrși, ci va căpăta alt nume, poate mult mai hidos, căci loc de mai rău se găsește totdeauna.