În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –ENERVANT(…) adică Vocalize în si bemol minor. Apărută la Editura Junimea în 2020
22.
Da, dar la Biroul de Avocatură Dr. Gustav R. Propp, a apărut un motiv de enervare cât se poate de real. Așa ceva este nespus de neplăcut, mai ales că acolo Maestrul trebuie să afișeze o mască severă, care să nu-i trădeze trăirile. Dar cum naiba să nu-ți trădezi trăirile când un grup de nemulțumiți vin în haită să te angajeze, se ceartă între ei, deși pretind că se află de aceeași parte a baricadei și se revoltă când aud că nu mai ai timp disponibil și pentru ei? Este vorba de o familie numeroasă – venită cu cățel și cu pucel – aflată într-o veche dispută pentru niște terenuri intravilane cu o altă familie numeroasă. Necazul este că adversarii fac parte din clanul vechi abonat la serviciile Biroului de Avocatură Dr. Gustav R. Propp, clan care pentru uimitoarele succese ale Maestrului e gata să intre și în foc pentru salvatorul lor. (Mai ales că sunt conștienți că vor avea din nou și din nou nevoie de Geniul Marelui Avocat.) Așa că degeaba au venit și ceilalți cu oferte extrem de generoase și cu rugăminți de la însuși bulibașa lor, Maestrul, care în limita timpului disponibil, nu refuză nici un client, de data aceasta n-are cum să-i accepte. Lucru destul de enervant, când te gândești ce i s-a oferit și, mai ales, ce s-a supralicitat pentru a-i reprezenta în instanță. Și lucru și mai enervant, dacă erai conștient că acest refuz îi va aduce lui Gustav și – Doamne ferește! – întregii sale familii răzbunări greu de anticipat. Și, deci, greu de prevenit. Dar cum să dea Maestrul cioara din mână pentru vrabia de pe gard? O trădare față de celălalt clan, clanul de pe urma căruia a câștigat enorm nu numai material, ci chiar și la nivelul diferitelor servicii obținute în locuri unde altcineva ar fi trebuit să aștepte cine știe cât – chiar și el! – o trădare față de „clanul lui” ar putea fi și mai periculoasă. E adevărat că au fost și cazuri când, prin interpuși, Maestrul s-a pus în slujba unor tabere opuse, dar în acele puține cazuri a existat posibilitatea fie a unor amânări fără sfârșit sau a unor împăcări pe cale amiabilă. Dar la ce rezolvare amiabilă te poți aștepta cu asemenea oameni?
Deocamdată, cei aflați în birou se ceartă între ei și fac o gălăgie care amenință să se transforme în bătaie. „Șefu`, dacă nu ne scapi de ăia, să știi că mergem peste ei și nu mai avem nevoie de nici o judecată, că judecata o s-o facem noi!”. Iar după modul în care se comportă chiar și între ei, amenințarea e cât se poate de plauzibilă. Însă asta nu e treaba Doctorului Propp. Treaba lui e să se vadă scăpat de scandalagii, înainte să-i distrugă biroul. Și să câștige timp. Așa că-i roagă să plece în scuarul aflat la doi pași distanță, să se liniștească pe băncile dintre pomi, să se mai gândească și să se pună de acord între ei și abia apoi să revină. „Dar vă repet, eu am atâtea cauze încât nu mai am timp nici să respir. Și nici n-am voie să mai angajez și alte spețe până ce nu se finalizează măcar câteva dintre cele de pe rol. Uitați-vă câtă lume așteaptă în anticameră! Dacă vă liniștiți, măcar veți avea un punct de vedere comun și peste o vreme – cine știe? – când o să veniți iar la mine, ne vom înțelege.” (Chestiunea asta cu amânatul, Maestrul Propp o cunoaște prea bine. Când se află în instanță în fața unui caz disperat, găsește întotdeauna motive de amânare. Păi, că nici nu-i greu să amâni o speță un an, doi sau timp de o viață, până ce procesul se stinge prin decesul uneia dintre părți. Iar moștenitorii – dacă există…- moștenitorii vor duce steagul mai departe un an, doi sau timp de o altă viață… Numai că în fața oricărei instanțe e mai simplu să-ți impui punctul de vedere decât în fața oamenilor dezlănțuiț în biroul său…) Până la urmă, salvarea vine de unde s-a așteptat mai puțin: doi dintre vlăjgani au ieșit să se bată afară, iar, mai întâi femeile, apoi și ceilalți, neîncetând să țipe, au plecat după ei. Uf!
Lucrurile astea se află repede și e limpede că în foarte puțin timp și cei din „clanul lui” o să fie la curent. Și, într-adevăr, n-a trecut nici un sfert de oră și însuși „bulibașa lui” l-a sunat să-i mulțumească pentru că „i-a dat afară” pe ticăloși. Abia sosită acasă cu mașina reparată, peste doar o altă oră, la domiciliul Avocat Dr. Gustav R. Propp a sosit o dubiță cu o jumătate de porc, mai multe navete de băutură și, printre ele, un plic. Da, pe de-o parte, incidentul s-a lăsat cu câștig și, ceea ce este cel mai important, cu evidența că oricând ar avea nevoie de ceva mai greu de obținut chiar și pentru însuși Maestrul Gustav R. Propp, vor apărea „din cer” ajutoarele apte să rezolve prompt problema. Pe de altă parte, însă, va trebui să treacă subliniat cu carioca albastru închis, adică la prioritățile probabile, amenințarea oricând posibilă a celuilalt clan. Maestrul Propp a trăit în mijlocul infractorilor de toate gradele și știe mai bine ca oricine de ce sunt aceștia în stare. Ce-i de făcut? Până să primească următorii clienți, hotărăște să-i facă pe scandalagiii rivali să creadă că, „după ce se va elibera un loc”, îi va lua pe ei sub valoroasa sa aripă protectoare. Problema e cum să le transmită acest mesaj, fără să afle „clanul lui”. Foarte grea problemă! Alții, pizmașii, că peste tot mișună perdanți pizmași, asistând la succesele aproape neîntrerupte la bară și la prosperitatea lui Gustav, pizmașii habar nu au prin câte trece invidiatul personaj.
Până una-alta, în cabinet intră următorii solicitanți și Gustav, deocamdată, n-are vreme să-și ducă mai departe gândul. De data aceasta, îl solicită un domn cărunt și unul mai tânăr, care pretinde a-i fi nepot. Bătrânul îi tot dă că viața lui este un roman și Maestrul cu greu poate să-l aducă la motivul venirii la cabinetul de avocatură. Omul s-a întors după douăzeci și trei de ani din fundul lumii, unde a fost deportat în timpul războiului și și-a găsit soția căsătorită cu altul. „Viața mea este un roman!” tot repetă bătrânul și doctorul Propp îl ascultă cât îl ascultă, apoi îl întrerupe și-i spune că întâmplări de acest soi au tot avut loc în decursul istoriei – nimeni nu tăgăduiește că n-ar fi întâmplări cumplite, chiar tragice – dar ele au tot avut loc. Păi câți prizonieri de război n-au venit acasă plini de dor și de speanțe și au găsit un altul în patul lor conjugal? Pe altul care avea acte în regulă! Că nu altfel era să pățească și Ulise…? Domnul cărunt recunoaște că nu-l știe pe acest domn Ulise, dar viața sa este un roman care – iată! – tocmai se transformă în tragedie. Domnul cărunt tot repetă că viața lui este un roman, iar Gustav se pomenește că și el tot repetă că astfel de întâmplări s-au tot derulat în decursul vremurilor. Până ce-și revine și, cum nu-i reușește nicicum să afle de ce a venit domnul cărunt la el, încearcă să afle de la tânăr. Acesta în mod normal ar trebui să se afle de cealaltă parte a baricadei, fiind nepotul petentului, dar dinspre ramura mamei, cea care, crezându-și bărbatul mort după atâta timp și fără să fi primit nici o informație, s-a căsătorit cu prima ei dragoste, un funcționar de la poștă rămas văduv. Problema care se pune – și motivul vizitei celor doi – este că soția bigamă nu este dispusă să-i returneze primului ei bărbat nimic din avere, argumentând că ea a avut grijă nu numai ca aceasta să nu se risipească, dar să și ajungă la dimensiunile actuale, mult – MUUULT! – peste ce a fost cu douăzeci și trei de ani în urmă. Și cine garantează că bărbatul, în atâta amar de timp, nu și-a făcut și el o familie pe unde a fost? Păi, n-ar fi și el bigam? În loc de aceasta, el, văzându-se în stradă, după ce a tânjit toată acea perioadă la momentul revenirii acasă și constatând că nu i se mai recunoaște trecutul, omul vrea să-și recapete măcar ceea ce i se cuvine din lucruri, dacă nevasta și căminul i-au fost luate. Tânărul, la rândul său, pretinde că și el are parte din patrimoniu – parte pe care nici n-ar solicita-o, dacă mătușa și mai ales noul ei soț nu l-ar fi dat pur și simplu afară, refuzând orice discuție în vederea unei soluții amiabile. Mătușa? Care mătușă? Da, mătușa, dar mai ales noul soț este diavolul! Doctorul Propp se surprinde că mai repetă de câteva ori că asemenea cazuri nu sunt deloc rare în vremuri tulburi și dă exemple din diferitele perioade ale istoriei. „Da, așa ceva reprezintă cazuri cumplite, vieți sfărâmate fără ca să fie neapărat cineva de vină, uri neîmpăcate și multă suferință.” „Viața mea, Domnule Doctor, este un roman” mai repetă domnul cărunt, în vreme ce tânărul sugerează să i se spună femeii că, după toate legile lumii civilizate, poate fi condamnată pentru bigamie și astfel presată, în mod sigur va mai lăsa din țâfnoșenia ei și nici diavolul de Edgar, că așa îl cheamă pe noul ei soț, nu-și va mai aroga atâtea puteri. Revenit la statutul său de Avocat Celebru, Maestrul nu permite nimănui să-i dea lecții cum să abordeze o speță, îl pune la punct pe tânărul sfătos („Dacă știi cum trebuie procedat, de ce ați mai venit aici?”) și îi expediază pe amândoi la una dintre stagiare pentru a întocmi aceasta un tablou concret folositor în instanță și la secretariat pentru hârtiile necesare și acontul pentru apărare. Și nu uită să le spună prin telefon asistentei și secretarei că cei doi trebuie să fie puși la punct ca să nu creadă că lucrurile ar fi atât de simple încât să poată să-și dea ei cu părerea! „Niște proști aroganți… Țineți-i o vreme în sala de așteptare!”. (Ordin executat: când iese din biroul său, Maestrul mai dă de ei șezând pe scaunele din anticamera spațioasă. Anticamera amenajată și ea somptuos pentru ca solicitanții să simtă – de la primul contact! – că nu au intrat într-unul dintre zecile de cabinete de avocatură, ci chiar în cabinetul Domnului Doctor Gustav R. Propp!)
Da, până una-alta, în cabinet au intrat și următorii solicitanți și Gustav, deocamdată, n-are vreme să-și ducă mai departe gândul. Și… și parcă, parcă, de undeva din străfunduri se face simțită și soluția ieșirii din scorbura din vis. Soluția! Din păcate, Maestrul trebuie să se concentreze pe cauza celor ce tocmai stau în fața sa, o cauză penală cu care nu te joci, iar după ce părăsesc și aceștia biroul, soluția ieșirii din scorbura din coșmar se face iarăși nevăzută.
Cum să nu te enervezi?
