În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz – sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020
44.
În Sala 13 nu s-a ajuns decât abia la cauza 8 de pe avizier. Cabinetul de Avocatură al Doctorului Propp este interesat în cauza 14. În ritmul acesta – deși niciodată nu poți prevedea cât va dura o înfățișare – în ritmul acesta, Gustav apreciază că nu-i va veni rândul decât pe la patru după amiaza. Iar dacă Președintele va face o pauză de masă, s-ar putea ca lucrurile să se tărăgăneze până spre seară. („N-ar fi exclus ca frustratul Gudfrend, Președintele Complexului din Sala 13, să tărăgăne-ze intenționat lucrările, doar ca să-mi facă mie în ciudă!” gân-dește Maestrul.) Pe culoar, vizavi de intrarea în Sala 13, se află ușa de sticlă care dă spre o terasă folosită și iarna. Acolo este locul pentru fumat. Bineînțeles, acolo se află și Iudith, care stă de vorbă cu două persoane și urmărește cu coada ochiului când iese cineva din sala de judecată. Gustav îi face un semn cu mâna, femeia îi dă unui alt stagiar să-i țină țigara aprinsă și revine în clădire.
– Ați fost grozav, îi spune femeia. Adică ați fost ca de obi-
cei.
– De unde știi?
– Păi, toată lumea a urmărit pe telefoane ori pe tabletă ceea ce… Credeți că aici ați avut mai puțini spectatori decât în tot orașul? Ce spun eu „tot orașul”? Toată țara! Tot…
– Da, tot mapamondul… Că altă treabă n-are lumea… Gustav îi simte mirosul și o privește: Iudith nu pute a tutun, Iudith se află în mijlocul unui nor de parfum fin. Stagiara arată într-adevăr extrem de apetisant. Toți colegii – și nu numai – îl invidiază pentru această achiziție, întrucât tuturor li se pare firească o relație intimă cu un asemenea exemplar. Că ar fi și nefiresc să nu profite Maestrul Doctor Gustav R. Propp de așa o bucățică. (Singura care nu-și face asemenea gânduri este ne-vasta lui Gusti: ea știe prea bine că o amantă i-ar încurca soțu-lui ei „singura ordine” la care ține atât de mult. O relație extra-conjugală nu costă numai bani și timp, ci și o mulțime de mo-dificări în comportament, în organizarea vieții. Or, lui Gusti i-e groază de orice modificare a „singurei ordini”. Doamna cu-noaște mai bine ca oricine gândirea soțului ei.)
Maestrul îi reamintește stagiarei strategia pentru cauza 8 și revine în cabinetul său. Acolo televizorul este deschis în an-tecameră și nu numai secretara, ci și mulți alții urmăresc eve-nimentele din fața tribunalului: mașinile poliției și ale salvări-lor se mai târăsc prin mulțimea care nu dă semne că ar fi dis-pusă să se risipească.
– De ce nu pleacă lumea de acolo? face Maestrul și intră în biroul său. Acolo are vedere spre stradă. Stă în fereastra deschisă, cineva îl vede și îi face atenți și pe alții. Maestrul se retrage de la geam și se așază. Nu-i mai vede, dar îi aude: în gălăgia de afară nu poți să deosebești aplauzele de huiduieli. Huiduielile nu-i sunt adresate lui, ci unor combatanți și mai ales polițiștilor.
În fotoliu, masca de pe fața Maestrului cade, prin statuie începe să curgă sângele. Oboseala îl face să-și simtă toate „pie-sele motorului. Când trupul se face simțit este ca și când mo-torul automobilului dă rateuri”. Când își simte corpul, Gustav se autoanalizează pe îndelete, dar evită să consulte un medic: medicul este singura instanță cu care nu te poți tocmi! Oriun-de altundeva o poți face. Chiar și aici, la tribunal. Până și cu cel mai ciufut judecător, până și cu unul ca Gudfrend te poți toc-mi. Păi, că asta-i chiar esența meseriei de avocat. Dar când un medic competent pune un diagnostic oricât de îngrijorător, dar corect, n-ai unde să mai faci apel. Cel mult la Dumnezeu… A, și nici nu poți planifica momentul când „motorul” va da ra-teuri, boala vine când nici nu te aștepți, așa că n-ai cum să faci planuri pentru a te pregăti. Că și cei mai prevăzători oameni se îmbolnăvesc: nu fumează, nu beau, nu fac niciun fel de ex-cese și, spre uimirea proștilor, iată că și ei o pățesc!
Cine știe de ce, în mica lui încăpere de la tribunal, Gustav simte nevoia să „filosofeze”? Poate și pentru că jilțul din încă-perea de la tribunal a Doctorului Propp este nu numai impu-nător, asemenea întregului ambient menit să le arate celor ce intră acolo că pătrund într-un spațiu unde trebuie să fie impresionați și umili, jilțul din camera sa de la tribunal este nu numai impunător, ci și extrem de comod. Și, la fel ca pe foto-liul, „fotoliul lui” din camera sa de lucru de acasă, și timpul pe-trecut în jilțul de la tribunal îndeamnă la somn. Când se întâm-plă, nu des, să nu fie asaltat de clienți, Gustav s-a obișnuit să-și folosească pauzele dormind, de fapt, dormitând și considerând că astfel își redobândește energia. Numai că somnul din jilțul de la tribunal nu este prea odihnitor: chiar și când nu-l deran-jează nimeni, Gustav doarme iepurește, așteptând enervat să fie trezit. (Deși compară mereu somnul cu moartea, totuși îi place să doarmă. Când dormi nu mai ai niciun fel de provocări pe care trebuie să ai grijă să le rezolvi, întrucât atunci când dormi, degeaba vrei să faci ceva ce visul te împiedică să faci! Plus că, de obicei, în somn nu ai nimic de rezolvat, iar dacă to-tuși te surprinde un coșmar, atunci, după ce te trezești găsești rezolvarea și totul pare – și chiar este! – în ordine. Până la ur-mă, își spune, și pentru povestea sâcâitoare cu scorbura va gă-si, ca întotdeauna, soluția. Soluția! Iar atunci va dovedi încă o dată visul! Pe de altă parte, însă, când dormitează în jilțul de la tribunal, chiar și când încă nu este deranjat, se enervează pen-tru că ar putea fi deranjat.) Iar într-o zi ca asta, când Maestrul a fost și este un fierbinte subiect de presă, i se pare chiar ciu-dat că nu e solicitat. Foarte ciudat! Secretara e un cerber de nădejde și-i păzește ca nimeni altul liniștea. Dar, totuși…
Este trecut de ora douăsprezece și, cu toate că afară a păstrat masca impenetrabilă, oboseala îl răpune după ce și-a dat-o jos. Gustav ațipește, nimeni nu-i bate la ușă, zgomotele străzii nu numai că nu-l deranjează, dar chiar îl izolează, tele-fonul de pe masă tace, cel din buzunar vibrează neîncetat, parcă-i un masaj binevenit și Gustav adoarme. Și tocmai într-o împrejurare atât de încărcată de grave amintiri recente, se pomenește din nou în pădure, iar filmul intrării în scorbură se derulează exact la fel ca prima oară: Gusti s-a rătăcit în codru, observă un copac mai înalt decât cei din jur, vrea să se cațere până în vârf pentru ca de sus să poată găsi o cale de ieșire din pădure, dar observă la baza tulpinii o gaură mare, ca o poartă spre interior, pătrunde în locul tot mai îngust și tot mai întu-necos. La un moment dat nu mai izbutește să se întoarcă și simte în spatele său pe cineva. Acela tace la fel ca și telefonul apelat la orele cele mai imposibile de un necunoscut. Gustav se află în coșmar, dar se află și în încăperea sa de la tribunal, unde își amintește că a intenționat să-l roage pe comisarul Budy-Kolbar să afle cine îl șicanează cu telefonul. Gustav-cel-din-încăperea-de-la-tribunal chiar întinde mâna spre telefo-nul de pe birou, dar pe Gustav-din-scorbura-din-coșmar îl străfulgeră ideea că în spatele său nu este altcineva decât Edi, Eduard Portal. Vrea să se convingă și nu poate să întoarcă nici măcar capul, spațiul a devenit mult prea strâmt. „Cel puțin o să aflu de ce s-a întors Edi în țară, cu ce probleme se confrun-tă încât are așa o nevoie mare de mine și ce legătură are cu procesul BOSALA.” Așa că-l întreabă, dar celălalt nu-i răspun-de. Îi simte răsuflarea în ceafă, dar nu primește niciun răs-puns, chiar dacă repetă de mai multe ori întrebarea. „E clar! Nu trebuie să-l mai rog nimic pe comisar: iată cine mă tot de-ranjează cu telefoanele anonime! Am aflat asta, dar n-am aflat care este rolul lui Edi în…”
Sună telefonul și Gustav-cel-din-încăperea-de-la-tribunal se trezește. Până să ridice receptorul, se miră cum de, aflat în-tr-o situație atât de îngrozitoare, captiv în scorbura din coș-mar, nu și-a bătut capul să iasă de acolo, ci l-a preocupat Edi. „Când aproape de o săptămână visul ăla afurisit mă chinuie și nu găsesc remediul ca să…” La telefon este secretara. Asta în-seamnă că nu l-a trezit de pomană: secretara nu-i face legătu-ra decât dacă este vorba despre ceva serios. Despre ceva seri-os și urgent. Un lucru serios și urgent reprezintă de cele mai multe ori ceva neplăcut. Sau chiar foarte neplăcut. Gustav este aproape de un atac de panică: altădată când îi face legătura secretara, faptul i se pare firesc și-l recepționează ca atare. Dar când secretara știe că nu are permisiunea de a-l deranja decât într-un caz cu totul excepțional și totuși îl deranjează, n-are cum să nu se sperie: acela nu este un motiv de enervare, este mult mai mult!
– Scuzați-mă, aude vocea secretarei răgușită de tutun, un anume domn Rodriguez, cică locotenent-colonel, a sunat de mai multe ori. Spune că e urgent.
– Dacă tot mai tre…, dacă… fă-mi legătura! Maestrului nu-i place să recunoască faptul că a adormit. Doar cineva foar-te bătrân sau foarte lipsit de puteri adoarme la serviciu. Sigur, să se știe că ai dormit în cabinetul tău de la tribunal – și încă într-o zi atât de deosebită – poate fi interpretat și că ai nervi de oțel, dar poți fi catalogat și altfel.
– Și mai insistă și un oarecare doctor Waiss mai mult de-cât toți cei care… Păi, că de presă n-ai cum să scapi!
– Fă-mi legătura cu colonelul și, pe urmă, cu Waiss. Pen-tru ceilalți sunt extrem de ocupat.
Formulările „Un anume domn Rodriguez” și „Un oarecare doctor Waiss” sunt folosite de secretară la cererea Maestrului pentru ca să nu înțeleagă cei de față că respectivii ar avea o importanță specială în relația cu Propp.
– Bună ziua! începe Rodriguez și Maestrul apasă pe buto-nul 2, cel care face ca secretara să nu poată asculta convorbi-rea. Nu că n-ar avea încredere în secretară, deși niciodată nu trebuie să ai încredere necondiționată în cineva, dar odată, când nu și-a luat această măsură de prevedere și receptorul era pus pe difuzor, lumea din antecameră a putut auzi o dis-cuție cu un client, discuție ce a putut fi folosită de oponenți în instanță. Asta a fost îngrozitor de enervant, însă Gustav s-a în-vățat minte. De data asta nimeni n-a auzit ce a vrut locote-nent-colonelul Rodriguez (care nu e locotenent-colonel și nici nu-l cheamă Rodriguez). Și tot așa, nimeni n-a putut auzi nici ce i-a spus doctorul Waiss (care are titlul de doctor, dar nu-l cheamă Waiss).
Nici n-a terminat scurta convorbire cu doctorul Waiss, că ușa se deschide și în cameră se năpustește Eduard Portal, cu secretara încercând inutil să-l tragă de haină înapoi.
– Am chemat și gardianul, se scuză femeia, trebuie să vi-nă din clipă în clipă!
- Asta-mi mai lipsește, spune Maestrul. Secretara rămâne nehotărâtă în ușă. Ține-l pe gardian în antecameră și-l chem eu, dacă voi avea nevoie. Secretara iese și lasă ușa întredes-chisă. Închide ușa ca lumea! strigă Gustav. Ușa este închisă.
