În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Enervant– sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020
Cât timp a fost atent la ce să le spună jurnaliștilor, Maes-trul a izbutit să-și stăpânească nervii. Acum a redevenit Gus-tav și, privind atent la cei de față, se întreabă din nou dacă n-au rămas intruși în casă, și dacă a revenit Leonora, și dacă nu cumva mai sunt nepoftiți prin celelalte încăperi, și dacă nu s-au scos din casă lucruri, așa cum era să se întâmple cu ser-vieta, și cine a fost individul care i s-a adresat pe nume când i-a spus unde și-a lăsat inelul cu cheile, și…
Enervant de gradul II. Ar vrea să-și consulte biletul cu prioritățile concrete urgente, cele subliniate cu carioca neagră, devenite între timp priorități concrete foarte urgente, însă nu față de atâta lume – intimitatea îi este violată de numeroși oa-meni. În casa lui! Cum să scoată acum biletul și să -l consulte de parcă ar fi singur? Plus că s-a făcut târziu, la ora aceasta de obicei a terminat prânzul, așa că i s-a făcut foame. La ce mai stă toată lumea asta aici? I-a invitat cineva la masă? Oamenii stau cu pahare în mână de parcă s-ar afla la un cocktail. Stau în grupuri – grupuri, atât cât le permite spațiul și se întrețin voioși, iar din bucătărie vine miros de mâncare. Probabil de aceea îi este foame: uneori, când la tribunal dezbaterile se tă-răgănează nu simte foamea. Ce se petrece în casa lui? Parcă întrebarea i s-ar fi propagat în aer, vine imediat și răspunsul:
– Poftiți la o mică, la o micuță, la o modestă gustare în cinstea însănătoșirii iubitei noastre gazde, dar și în cinstea ce-lei mai tinere membre a familiei, care mâine va sosi de la ma-ternitate! Și nu în ultimul rând, poftiți să ne bucurăm de suc-cesul Domnului Doctor și mai ales că tocmai a scăpat ca prin urechile acului cu viață!
E bineînțeles vocea Antigonei plină cu tot patosul ei. Pa-tosul din vocea Antigonei e infinit! Asta îl aduce pe Gustav la enervarea de gradul III. Doar faptul că din bucătărie apar Le-onora, Doamna și încă două femei cu tăvi cu sandviciuri îl face să nu izbucnească iarăși: deci măcar este acasă și Leonora. Dar cine sunt celelalte două femei? Una este parcă o prietenă sau o rudă a soției, a mai văzut-o de câteva ori prin casă, deși în reședința Avocat Doctor Gustav R. Propp există o regulă ca-re limitează strict accesul străinilor. (Doar o singură dată au mai fost mai mulți oaspeți acceptați, atunci când soții au săr-bătorit douăzeci de ani de căsnicie. După experiența aceea, Gustav și-a jurat că lucruri de acest soi nu se vor mai repeta. Și, totuși, iată!…) Dar cine este cealaltă femeie care vine din bucătărie cu gustările? După filmul cu familia răpită și dusă către niciunde într-o dubă furată, își amintește și de o secven-ță cu o ucigașă travestită în chelneriță, iar femeia care nu știe cine este seamănă suspect cu acea actriță.
Își ia și el o farfurioară cu două sandviciuri micuțe, dar așa ceva nu poate înlocui în nici un caz un prânz! Isabel cere un toast și cineva începe să vorbească tare, apoi se aplaudă și altcineva vorbește tare și e aplaudat și el. Isabel a preluat cu totul șefia ostilităților și radiază de mulțumire. În același timp Fidelio dă drumul la televizor și butonează până ajunge la un meci de kickboxing. Hărmălaia este deplină, lumea se simte bine ori măcar se străduiește să se simtă bine, stagiarul Relu întreține societatea cu bancuri, se râde, doar dulăul, refugiat sub masă, pare la fel de descumpănit ca stăpânul său. Acesta, cu o a treia farfurioară – deși Doamna i-a atras discret atenția să fie mai reținut fiindcă „nu am avut timp să facem suficiente cumpărături, după ce pleacă oaspeții o să-ți fac o cină pe cin-ste!”, „Dacă n-o să mai aibă ce înfuleca, poate o să plece nai-bii!” îi răspunde tot în șoaptă – cu o a treia farfurioară în mâ-nă, decide să se retragă în „bârlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”, zicându-și că măcar acolo mai e unicul stăpân, că măcar acolo nu va permite nimănui să-l ur-meze. Acolo va putea să-și consulte în liniște lista cu priorită-țile concrete foarte urgente, și, în funcție de ele, va putea să ia o decizie. Când se află deja în ușă, în încăpere năvălește bă-trânul avocat Perce:
– Ce faceți? Nu vă uitați la televizor?!
– Pe ce program?
- Pe… Eu am venit cât am putut de repede…
- Hărmălaia se potolește brusc și, spre nemulțumirea lui Fidelio, Relu caută programul anunțat de avocatul Perce.
– Nu. Nu! se enervează acesta, mai caută!
„Bătrân senil și nervos!” gândește Fidelio și cam la fel gândește și taică-său, dar Gustav se întoarce din ușă și privi-rea îi rămâne agățată de femeia care seamănă atât de izbitor cu actrița în rol de asasină travestită în chelneriță.
– Ăsta-i, strigă Perce, în vreme ce un crainic anunță ceva într-o limbă străină. Pe burtieră apare Breaking News.
– Pune-l pe o limbă pe care s-o înțelegem și noi! Strigă mai mulți.
În sfârșit, Relu nimerește un program autohton și vorbe-le aceluiași crainic sunt traduse (cu destule opinteli). E sfârși-tul știrii, însă sensul informației poate fi înțeles.
– Nu-i de glumă! exclamă cineva.
Pe micul ecran apar „știrile externe” și, desigur, tot ca Breaking News: o manifestație de stradă dintr-o mare capitală se transformă sub ochii telespectatorilor într-un adevărat măcel.
– Doamne! strigă mai mulți, acesta-i sfârșitul lumii!
– Da, pentru astăzi este anunțată și o eclipsă totală de soare! strigă și Isabel. Cât e ceasul?
Au înnebunit cu toții, își spune Maestrul și, după ce îi lasă câteva clipe să se vaite, le atrage atenția că imaginile live de pe micul ecran sunt din alt colț al lumii. „Nu recunoașteți clădirea aceea mare, care apare mereu drept siglă a acelui stat?” Unii îl aud, alții continuă să se vaite. Bineînțeles corul este condus de Antigona. („Mă gândesc doar la sărăcuța care încă nici n-a ajuns acasă! Doar așa de puțin i-a fost dăruit în viață? Cu ce a greșit ea sau bieții ei părinți?”)
Gustav iese pe coridor. O pereche tânără se giugiulește și când îl văd se strecoară afară pe lângă el. Par să fi fost dintre tinerii jurnaliști care au pândit toată noaptea de pe terasa de vizavi. În rest, nu mai e nimeni pe coridor. Maestrul bagă che-ia în broasca ușii de la „bârlogul căptușit cu nerușinat de mul-te obiecte de patrimoniu”, bine că nu este cineva de față: nu ndă deloc bine să te vadă că ții încuiată o încăpere din aparta-ment. O sudoare rece îl năpădește: ușa nu a fost încuiată! A lă-sat-o el așa? Imposibil! Enervare de gradul III!
Înăuntru nu e nimeni și nici nu se vede că ar fi fost ceva mutat din loc. Se așază la birou, dar simte că trebuie să intre repede la baie. Să încuie sau să nu încuie camera de lucru? Nu, prima prioritate concretă foarte urgentă a devenit evident că trebuie să anexeze o baie oricât de mică lipită de camera sa! Dar dacă baia existentă este iarăși ocupată? Cu atâta lume străină în casă… Rotițele din capul lui Gustav se învârt acum prea repede și sar de la un subiect la altul. Să încuie sau să nu încuie pentru câteva clipe? Cine a fost cel ce l -a apelat pe nu-me, când i-a spus unde se aflau cheile? Cine a fost și cum de a știut unde se afla inelul cu chei? Și de unde a apărut și femeia care parcă a venit din serialul acela idiot, unde juca rolul de chelneriță criminală? Și ce a fost povestea cu avionul? (Tele-fonul vibrează, dar el vibrează aproape neîntrerupt…) Și cât de serios trebuie luate amenințările venite de la niște persoa-ne care nu se știe cât au fost de autorizate să-i transmită acele mesaje? Atâtea întrebări enervante au darul să se anihileze reciproc. Enervarea a scăzut la gradul I, fiind înlocuită de în-cercări de a afla răspunsuri logice.
Când iese din baie și vrea să reintre în camera sa de lu-cru, năvălește în coridor Fidelio:
– Tată, te caută toată lumea!
– Care „toată lumea”? N-au plecat nici acum?
– Au mai plecat dintre ei, dar au mai și rămas. Vino să te vezi pe televizor!
– Iarăși Perce?
– Nu, acum chiar că ești filmat live.
– Cum adică live?! Nu sunt aici?
- Vino să vezi!
