În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Enervant sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020
11.
Șeful familiei privește cât privește biletul cu prioritățile, după care consideră că i-a dat destul timp Soluției să iasă la iveală, soluției ieșirii din scorbură. Dar nu! Aceasta se încăpățâ-nează în continuare să rămână ascunsă. Asta nu s-a întâmplat niciodată! Asta este, da, asta este cel puțin foarte enervant!
Și iarăși revine pe fotoliu, și iarăși stă acolo multă vreme. Numai că și de data aceasta nu-și sparge capul să afle ce ar trebui făcut acolo, în adâncul scorburii, ci la ce i-a trecut prin minte când l-a întrerupt atât de nepotrivit soția. Și, oricât se străduiește, nu reușește să-și aducă aminte! Ce să-i faci? Asta e… Să vedem cine e mai încăpățânat: soluția căutată sau Gus-tav? Cine va ceda primul? Singura conduită eficientă într-o asemenea situație este să te prefaci că nu te mai interesează subiectul. E la fel ca și când te agasează o muscă: dacă începi să dai cu pliciul după ea, mai mult ca sigur că n-ai s-o nime-rești, iar ea, după ce ți-a scăpat, se va întoarce provocator în același loc, tot pe mâna ta. Dar dacă rabzi cât rabzi și aștepți momentul când musca se simte nebăgată în seamă și, deci, în siguranță, o lovești pe neașteptate. Gata: ai scăpat de ea! Așa că Gustav reveni la biletul rămas pe tăblia biroului. Văzând că se ocupă de cu totul altceva, perfida soluție îi va face în ciudă și astfel se va da de gol! Iar el o va înhăța din zbor.
Așadar: cele două puncte de la prioritățile concrete urgen-te, chiuveta din „baia mică” și faianța din baia mare sunt ca și rezolvate. Prin urmare, le încercuiește cu albastru. (Culoarea roșie o folosește doar pentru „problemele definitiv rezolvate”. (Deși „definitiv rezolvat” s-a dovedit de foarte multe ori doar „temporar rezolvat”…) Pentru cele „ca și rezolvate”, „aproape rezolvate” sau „în curs de rezolvare” folosește culoarea albas-tră, în timp ce pentru cele „amânate” creionul negru, fiindcă după ce vor fi și ele rezolvate sau în curs de rezolvare să poată șterge cu guma și să pună în schimb, după caz, carioca de cu-loarea potrivită. Mai nesuferite sunt problemele pentru care nu știe încă modul cum le va rezolva – acelea le subliniază cu creionul de culoare verde. Însă și mai nesuferite rămân pro-blemele care, deși atacate, necesită o revenire. Acelea sunt no-tate cu creionul maro, creion cu care e trecută și data când va trebui să revină ori prevăzut cu semnul întrebării data încă in-certă când va trebui să revină. Când folosește creionul maro, Gustav nu izbutește niciodată să nu se enerveze.
Astfel știe dintr-o singură privire ce-i rămâne de făcut. După ce a subliniat cu creionul verde punctul trei, vizita la școală și punctul patru, atelierul auto, două priorități pe care în mod sigur mâine seară le va putea încercui cu culoarea ro-șie, adică drept rezolvate, nemaifiind nimic notat la prioritățile concrete urgente, trece – în mod logic! – la prioritățile probabi-le, de fapt prioritățile posibile, cum le-ar numi alți oameni, dacă le-ar lua în seamă. Dar majoritatea oamenilor nu-și pierd vremea cu prioritățile posibile, fie că nu le depistează, fie din
pricină că își spun că prioritățile posibile tot nu pot fi prevăzu-te. „Da, le-ar zice Gustav, dar prioritățile posibile sunt tot tim-pul în jurul nostru, roiesc în jurul nostru și doar Dumnezeu ori norocul este cel ce ne apără de ele. Totuși, cineva prevăzător – ca, de pildă, Doctorul Propp – le va simți și se va feri de ele, cât va fi posibil. „Păi, când vezi că de pe streașina unui acoperiș dă să cadă o țiglă desprinsă, s-ar numi de-a dreptul «inconștien-ță» să treci pe lângă acel zid. Da, trebuie să fii cu ochii în patru, să mai privești și în sus…” Gustav n-a trecut pe lângă acel zid și poate de aceea mai e în viață. Da, e vorba de o listă cu priorități posibile întrucât prioritățile probabile nu sunt altceva decât tot priorități posibile. Ar fi un pleonasm să le delimitezi pe primele de celelalte. Sau dacă nu un pleonasm, se corectează Gustav, atunci un nonsens. Numai pentru persoanele de neiertat de superficiale prioritățile probabile nu sunt oricând și posibile! Treaba lor…
După prioritățile concrete urgente, în mod normal ar tre-bui să urmeze prioritățile concrete care nu sunt urgente, nu-mai că un lucru care nu este urgent nu reprezintă o prioritate! Logic! Așa că pe acelea, Domnul Doctor le trece pe o altă listă, pe lista „Planuri”, unde de asemenea sunt mai multe categorii: planuri apropiate în timp, planuri de perspectivă plasabile în timp și planuri de perspectivă ce nu pot fi plasate între anumite date, adică planuri ce urmează să fie atacate doar când se ivesc anumite condiții absolut necesare pentru a fi posibil a fi duse la îndeplinire.
Deci, Domnul Doctor, constatând că nu mai este nimic notat la prioritățile concrete urgente, trece, în mod logic, la prioritățile probabile, de fapt prioritățile posibile. Logic! Aces-tea sunt notate de la început cu carioca verde. Nu cu creionul verde, ci cu carioca verde! Pentru că prioritățile posibile, de-venite priorități probabile, pot apărea oricând, așa că necesită o atenție de durată, adică până ce evenimentul chiar se în-tâmplă și, atunci, ehei! atunci din priorități probabile devin prioritățile concrete urgente sau chiar foarte urgente!
Prima pe lista priorităților probabile este chiulul în con-tinuare al fiului, în ciuda convenției cu dirigintele clasei de a-i semna zilnic pe un bilețel prezența. De ce notat la priorități probabile și nu doar la prioritățile posibile? De ce? Fiindcă ta-tăl știe de ce-i este în stare odrasla. Gustav își consultă ceasul și constată că este o oră potrivită pentru a da un telefon, așa că îl sună pe dirigintele fiului. Acesta răspunde imediat. „Sper că nu deranjez foarte tare, spune Doctorul Propp, după ce se prezintă”. „Se poate, Maestre!?” vine răspunsul. Da, gândește Gustav, amabilitatea aceasta nu se explică decât prin aceea că profesorul are ceva pe conștiință și nu exclude ca într-un vii-tor ipotetic să aibă nevoie de celebrul avocat. Altfel, de ce să fie cineva atât de politicos, dacă nu are un interes punctual? „Nu vă supărați că vă deranjez duminica, o zi în care oricine are dreptul să se desprindă de treburile profesionale, vă de-ranjez pentru că…” „Dar, Domnule Doctor, nu mă deranjați deloc! Dumneavoastră nu deranjați niciodată!” „Mulțumesc mult pentru înțelegere! Voiam doar să vă întreb dacă peze-venchiul meu n-a făcut iarăși vreo boacănă.” „Nici vorbă! Păi, dacă era ceva de obiectat, v-aș fi scris pe biletul cu prezența, pe care vi-l trimit zilnic…” După ce încheie discuția, Gustav meditează cu ce culoare să încercuiască acest punct. Până la urmă, se decide la creionul maro, printre nesuferitele pro-blemele care, deși atacate, necesită o revenire. Când folosește creionul maro, Gustav nu izbutește niciodată să nu se enerve-ze. De data aceasta i se pare că are un motiv punctual pentru care să se enerveze: dirigintele, despre care a luat informații de la persoane competente, se spune că este un profesor bun, dar care nu refuză să ridice o notă contra bani. O fi adevărat? N-o fi adevărat? Cert este că se poartă suspect de politicos, aproape lingușitor, am putea spune, iar Maestrul Propp cu-noaște bine oamenii: cu Maestrul Propp toată lumea se poartă politicos, dar cei care întrec măsura duc întotdeauna cu ei o povară, un ceva ilicit. Așa că nu se miră niciodată când unul dintre aceia vine într-o zi să-l roage să-l reprezinte în instan-ță. Chiar așteaptă acea zi. Așa că de la acei oameni nu poți lua sută la sută de bun ceea ce-ți spun. Gustav, tot mai nemulțu-mit de răspunsul dirigintelui, hotărăște să se intereseze și de la directorul liceului în legătură cu conduita băiatului. Pentru că nu se poate, își spune, ca pezevenchiul să fi devenit brusc un elev model! Iar dacă lucrurile n-au ieșit încă la lumină, e clar că vor exploda cândva, cândva adică la momentul cel mai nepotrivit. Asta e ca și cu o boală: dacă nu iei măsuri din timp, poți avea oricând – când ți-e lumea mai dragă! – surprize gra-ve! Gustav notează în dreptul acestui punct: „directorul”. Mai mult nu trebuie să pună pe hârtie, e limpede de ce a scris „di-rectorul”. (Da, dar, în sinea sa, nu este convins că directorul va fi mai cinstit în răspuns decât dirigintele: ce, un director de li-ceu nu poate să greșească și el? Probabil că omul este conști-ent de acest lucru, așa că…)
Aici trebuie neapărat să facem o precizare: cu ani în ur-mă, Doctorul Gustav R. Propp a fost numit judecător și Preșe-dinte al Tribunalului. Numai că, după doar câteva zile, și-a dat demisia și n-a acceptat nici onoranta funcție de Diriginte al Baroului. După doar acele câteva zile și-a dat seama că orice funcție de decizie naște o mulțime de tentații, iar tentațiile sunt întotdeauna pasibil de a fi interpretate. Asta indiferent dacă te-ai lăsat pradă acelor tentații sau nu! Iar din interpre-tările răuvoitoare se pot naște și consecințe directe, nu numai simple zvonuri! Și cine să te creadă că n-ai pus botul la tenta-ții? Nu, Maestrul Propp și-a jurat să nu accepte niciodată vreo funcție: ca simplu avocat nu are nimeni ce să-i pună în cârcă și
– Slavă Domnului! – nu se poate plânge că n-o duce bine. (Da, dar în orice poziție te-ai afla, ți se poate înscena câte ceva. E adevărat, numai că Gustav a ales o poziție unde probabilitatea de a i se găsi o pată penalizabilă este mai mică. Nu imposibilă, dar mai mică! Este la fel ca și în exemplul cu țigla gata să cadă de pe acoperiș: dacă nu mergi sub acel zid, n-ai cum s-o pă-țești. Măcar din pricina acelei țigle desprinse…)
Mulțumit cu sine, Gustav își aprinde o nouă țigară și, sprijinit de speteaza „fotoliului său”, fumează din plăcere, din pură plăcere și nu pentru a-și stăpâni nervii. De unde se află, are priveliștea grădinii. Soția are dreptate, grădina oferă nu-meroase perspective, dar ar trebui îngrijită de un specialist. Doamna îl tot pisează cu subiectul acesta, dar niciodată nu es-te timp și pentru așa ceva. Și, până la urmă, deși atât de precis în tot ce face și gândește, lui Gustav îi place și vegetația cres-cută fără intervenția unui grădinar. Cel mai spectaculos ele-ment din grădină este un cactus uriaș care tocmai a înflorit. Ce specialist ar putea să creeze ceva mai frumos?
12.
După ce a stat o veșnicie admirând prin fereastră cactu-sul înflorit, ceea ce l-a făcut să uite măcar atunci de lista cu prioritățile de tot felul, Gustav își consultă ceasul de pe birou și compară rezultatul cu frumosul orologiu de pe perete. Ace-la pare cu cel puțin două minute rămas în urmă, așa că, of-tând, Domnul Doctor se scoală de pe jilțul din spatele mesei de lucru și mută minutarul orologiului cu două linii mai înco-lo. După care revine pe jilțul din spatele biroului și se uită mi-nute în șir în gol: nu, „singura ordine” n-a revenit. Și știe că nici nu va reveni până ce nu va găsi soluția ieșirii din coșmar. Soluția! Enervant!
Privirile-i coboară spre tăblia mesei unde tronează puți-ne obiecte, doar cele strict necesare, precum și câteva piese decorative. Aparent puține, în realitate destul de multe. (Deși dosarele cauzelor în lucru, precum și toate celelalte înscrisuri sunt încuiate în sertare. Chiar dacă nimeni nu are acces în ca-mera de lucru, e mai bine așa. Și mai liniștitor.) Precum a fost precizat, Maestrul Doctor Gustav R. Propp se înconjoară doar cu obiecte de cea mai bună calitate. Totul maiestuos, totul util, nimic kitsch. Pe biroul masiv, făcând parte dintr-o garnitură încastrată în marmură neagră, se află, în afară de ceas, un sfeșnic, o clepsidră, două vaze (într-una și-au găsit locul ideal creioanele, pixurile, cariocile, în cealaltă un cactus), busturile lui Solon și Socrate. O mapă, din piele, desigur tot neagră, cuprinde foi albe, un lăcaș pentru unelte de scris, precum și un calendar și un calculator (acestea două cu baterii). Pe fron-tonul biroului se află Enciclopedia Britanică. Tot ce mai înca-pe pe birou este o lampă făcând parte din aceeași garnitură din marmură cu ceasul, sfeșnicul, clepsidra și cele două vaze pe care le-am amintit. Și, pe un mic postament, telefonul fix.
Mai departe, între birou și fereastra din stânga, pe un pie-destal se găsește zeița justiției, Themis, legată la ochi. (O sculp-tură originală, adusă după o dispută acerbă la o casă de licitație din Madrid.)
În spatele biroului, tot peretele din dreapta este ocupat de biblioteca sculptată, ce adăpostește titluri cu cotoare sev e-re. În spatele sticlei se află și diplomele Maestrului, precum și două desene în peniță, reprezentându-l pe amfitrion. Peretele din față și cel dintre cele două ferestre din stânga sunt tapeta-te cu una, două, trei…, paisprezece tablouri străjuite de rame blonde.
În fața biroului se află și cele două scaune și măsuța la care iau loc doar clienții foarte importanți, adică doar foarte pu-ținii admiși să pășească în sanctuarul Maestrului. (Ceilalți clienți sunt programați la Cabinetul de Avocatură Dr. Gustav R. Propp. Acolo mobilierul este altfel ales: sobru, modern, cu mult nichel și sticlă. Bineînțeles că și în Cabinetul de Avocatură Dr. Gustav R. Propp pot fi admirate diplomele, dar acelea sunt doar cópii color. Și mai sunt și cele două încăperi ale Doc-torului Propp în chiar interiorul tribunalului… Cu toate acestea, nu e deloc simplu să apuci să stai de vorbă cu Maestrul.)
Și, desigur, fotoliul adânc, căptușit cu mătase roșie, ace-eași mătase ca și cea de pe scaunele din fața biroului, unde sunt primiți doar clienții foarte importanți. Este fotoliul unde Gustav a stat (de data aceasta degeaba) așteptând să găsească soluția salvatoare care să-l scoată din scorbura din vis. Soluția!
Ar mai fi de adăugat candelabrul uriaș cu țurțuri de cris-tal și lampadarul de lângă fotoliu. Mai mult nu încape în încă-perea spațioasă. Și nici nu e nevoie. Doar în spatele unui ta-blou se află seiful. Ăsta este un secret, dar nu e secret că întreaga locuință este apărată de cel mai modern sistem de alarmă, pe lângă sistemul clasic reprezentat de Miky, dulăul special dresat, singura ființă care are dreptul să stea în came-ra de lucru a maestrului când maestrul se află acolo. Dar nu-mai atunci, întrucât oricât de bine dresat ar fi, Miky, tot nu este decât un câine și nu poți niciodată ști când i se trezesc in-stinctele și dă iama printre lucruri!
Când maestrul nu este în biroul său, acesta rămâne încu-iat pentru toată lumea. Pentru absolut toată lumea, inclusiv pentru cei ai casei. Doar în fiecare dimineață de marți, doam-na Propp intră în sanctuar cu femeia de serviciu, cu aspirato-rul și cu cârpele de șters praful. Când se termină curățenia, doamna îi dă un SMS soțului: „Totul este în ordine”. (Adică în-căperea este din nou încuiată.)
Nimic nu este lăsat la întâmplare și ar fi și păcat ca fru-musețea de birou să nu fie întotdeauna pregătită să ofere „singura ordine”! Unica problemă, unicul gând frustrant este că un asemenea ambient excepțional nu este făcut cunoscut decât la puțină, foarte puțină lume. E ca și cum o femeie ar avea niște bijuterii extraordinare, dar nu le poartă în lume ca să nu tenteze hoții. De aceea și maiestuosul birou e atât de pu-țin vizitabil. Frustrant, foarte frustrant, dar mult mai sigur. Și mai este un lucru frustrant, biroul Domnului Doctor este exact așa cum și l-a imaginat în visele sale cele mai frumoase, dar ceva totuși îi mai lipsește: o baie atașată, o baie alături a lui și numai a lui. Adică să nu trebuiască să iasă pe coridor pentru a ajunge la baie. Când lucrează, Domnul Doctor trebuie să se concentreze, trebuie să se izoleze, iar dacă intră în „spa-țiul comun” se intersectează cu ceilalți, trebuie să răspundă la tot felul de întrebări, să spună, să zică… Gustav studiază pro-blema și este convins că o va rezolva. Doar cine nu-l cunoaște pe Doctorul Propp își poate imagina că acesta se dă vreodată bătut. Și meșterului bun la toate i-a oferit soluția unde să adauge acea mică încăpere. O va rezolva, însă nu acum: asta ar însemna spargerea unui zid, ceea ce ar necesita mutarea unor mobile (unde??), o harababură de cel puțin o lună. Nu, problema se va rezolva, dar nu în vreme ce are atâtea pe cap! Și când nu are Gustav atâtea pe cap?
