În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –ENERVANT sau cum s-a descurcat Maestrul Doctor Gustav R. Propp în scorbură și ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în si bemol minor. Apărută la Editura Junimea în 2020
19.
Nu, la capătul celălalt nu este nici Edi, nici Doctorul Glach, nici Comisarul Rudiger Budy-Kolbar. E vocea surescitată – întotdeauna enervant de surescitată – a lui Isabel, soacra surorii lui Gusti.
– Felicitări, se pornește uraganul Isabel, ai devenit pentru a treia oară unchi!
Ce să răspunzi la așa ceva? Isabel l-a enervat din prima clipă de când a cunoscut-o: Isabel nu poate spune nimic fără să-și dea importanță, de parcă ar transmite cel mai extraordinar mesaj referitor la viața omenirii. Tot timpul ai impresia că ți se adresează o actriță într-un rol al unei tragedii antice. (În cadrul familiei, Gustav nici n-o numește Isabel, ci Antigona. Odată, copiilor le-a scăpat acest apelativ, dar Isabel nu numai că nu s-a supărat, ci s-a simțit chiar profund măgulită. În fața copiilor nu e bine să spui ceva ce n-ar trebui să iasă din casă!)
– E băiat? îngână cel devenit pentru a treia oară unchi.
– Păi, știm de cel puțin trei luni că e fată.
„Săraca soră-mea, a treia fată”, gândește Gustav și spune (ca să spună ceva):
– Și cum a fost nașterea?
Mai bine n-ar fi întrebat. Pe Isabel nu e bine s-o întrebi nimic fiindcă răspunsul grav, sub forma unui nesfârșit monolog al Antigonei, te face de fiecare dată să te cutremuri. De plictiseală. Nici să te refugiezi în timpul acelui recital în propriile-ți gânduri nu e indicat. Iată, acest apel telefonic este cea mai bună dovadă că și o veste care nu aduce nimic malefic nu este de dorit! Isabel, desigur, l-a sunat pe mobil, așa că Gustav pune aparatul pe brațul larg al fotoliului și se enervează. Din când în când, ia telefonul în mână și spune „Da” sau „Zău?” sau „Ca să vezi…”, dar realizează că evenimentul îl va obliga să o viziteze pe soră-sa, să o asculte pe nevastă-sa în legătură cu atențiile pe care le vor duce, să intervină la cine știe cine („Că pe tine nu te refuză niciodată nimeni!”) etc., etc.. Toate corvezile care, fără îndoială, îi vor modifica singura ordine adevărată. Iar Antigona își recită în continuare rolul. După zece minute – de fapt, după doar cinci – Gustav nu mai rezistă, ia în mână aparatul și vrea să spună că tocmai lucrază la un dosar deosebit de greu, sperând să termine convorbirea. Dar aude că „fetița s-a născut sub baremuri”, așa că are nevoie de… Bineînțeles! Bineînțeles că nu există să nu apară și o solicitare.
– De ce? întreabă fericitul a treia oară unchi.
– Cum „De ce?” Vorbele Antigonei ating maximum de dramatism.
– N-am înțeles cum se cheamă medicamentul de care are nevoie pruncul.
– Nu-i medicament. E doar un supliment, dar e foarte, foarte, foarte important.
– I l-a recomandat medicul?
– Tu n-auzi că e foarte important?! Medicii nu recomandă decât…
– Bine și pentru când e nevoie de suplimentul acesta? încearcă să prevină Gustav un nou torent de vorbe.
Degeaba!
– Pentru când?! Pentru primele zile de după naștere! Și nepoțelul Elisei a trecut prin asta și i-a făcut foarte bine. Torentul Antigonei nu poate fi zăgăzuit. Fericitul de trei ori unchi așază din nou telefonul pe brațul fotoliului și renunță să întrebe nici cine e Elisa, nici pentru ce este indicat suplimentul minune și nici de ce ar trece nou-venita pe lume prin ce a trecut nepotul Elisei. Și iarăși, din când în când, ia telefonul în mână și spune „Da” sau „Zău?” sau „Ca să vezi…”. Isabel – Antogona strigă suficient de tare în microfon pentru ca zvonul vocii să-i răzbată și de la distanță. Gustav se gândește la ale lui. Când consideră că îi ajunge, o întrerupe și o întreabă cum își imaginează că poate face rost de preparatul acela duminică seara. Inițial, Isabel – Antigona nu sesizează întrebarea și își continuă cu aceeași înflăcărare monologul. După ce Gustav revine, se oprește și exclamă:
– Vai, dar tu nu înțelegi că e vorba de micuța ta nepoată?! Chiar nu înțelegi?! Păi, că pe tine nu te poate refuza nimeni nici duminică seara și nici altădată! Tu chiar nu…
– Ascultă: eu nu sunt nici farmacist și nici fabrică de suplimente medicale! O să mă ocup și de asta! Doctorul Propp întrerupe convorbirea, scoate din sertarul unu stânga sus lista cu prioritățile concrete urgente, notează suplimentul pentru… Pentru cine, că nici n-a întrebat cum o s-o cheme pe a treia sa nepoată, o să afle de la soră-sa, întrucât sigur o să existe și un nume, că întotdeauna ce nu are nume nici nu există ori fetița există, vrea să sublinieze cu carioca neagră, dar își dă seama că n-a reținut din monologul Antigonei cum se numește suplimentul. O s-o întrebe tot pe soră-sa, subliniază cu carioca neagră, își notează și pe biletul din portofel, încuie lista în sertar.
Se reașază în fotoliu, vrea să se gândească la ieșirea din scorbura copacului din coșmar, dar privirea i-a rămas fixată pe telefon (asemenea limbii ce nu se poate dezlipi de carie): cine o să-l sune din nou? Edi Portal sau Isabel? Telefonul tace și Gustav își spune că inconștienta societate de la Noul London s-o fi săturat să-l apeleze cât timp a ținut telefonul ocupat Antigona. (Probabil că ei își imaginează că Propp a ținut intenționat linia ocupată. Până la urmă și tiradele nesfârșite ale Antigonei pot fi folositoare…, deși nu poți să anticipezi cum reacționează cineva când simte că i-ai închis telefonul în nas… Mai ales că nu e vorba doar de Portal, ci și de ceilalți de la masa lui. Și… și cine știe cine mai pierde acum vremea la masa aceea?) Bun, nu mai e căutat (cu consecințe imprevizibile…) de cei din Pădurea Stromberg, dar cum de nu mai insistă Isabel? Gustav vede că nu se mai poate concentra asupra scorburii din vis, așa că se scoală total nemulțumit din fotoliu și se duce să cineze. Soția n-a îndrăznit să-l mai întrebe încă o dată când vrea să mămânce și sigur stă singură lângă masa pusă, copiii fiind deja în camerele lor. Iar mâine începe o nouă săptămână cu toate problemele notate și cele ce se vor mai arăta neanunțate. Gustav își consultă ceasul: să sperăm că măcar în seara aceasta nu mai apare nimic care să conturbe singura ordine adevărată sau… sau cât a mai rămas din ea.
20.
Luni
În noaptea de 4 spre 5 iunie, Doctorul Gustav R. Propp, obosit de atâtea gânduri, a adormit buștean și n-a mai visat nimic. Din păcate, lipsa viselor nu i-a scos din memorie scorbura din coșmarul din noaptea de 2 spre 3 iunie. Din păcate… Chiar dimpotrivă: abia trezit, Gustav se simte parcă și mai tare prizonier în copacul în care nu înțelege cum naiba a putut fi atât de inconștient – atât de prost – să intre. Înseamnă că, de fapt, în vis e alt om, dacă în stare de veghe n-ar intra niciodată într-un spațiu atât de imprevizibil. E limpede: Gustav din vis nu este Gustav treaz, Gustav mereu atât de prevăzător. (Dacă n-ar fi conștientizat toată viața nenumăratele primejdii printre care i-a fost hărăzit să navigheze, ar fi ajuns unde a ajuns? Multă lume se tot plânge de ghinioanele pe care a trebuit să le suporte, dar acei oameni n-au fost atenți la provocările posibile, care de atâtea ori se dovedesc nu numai posibile, probabile,ci chiar reale. Gustav se uită în jur și vede și ceea ce nu are cum să vadă din dormitor: casa exact așa cum și-a dorit-o. Da, el a ajuns unde a ajuns fiindcă a fost mereu atent, asemenea căpitanului corăbiei obligate să navigheze printre stâncile cele mai dușmănoase. A fost tot timpul atent și, iată, a ajuns cu bine la liman. Și nu la orice liman, ci la limanul visat!) E cât se poate de limpede: acel inconștient Gustav din vis – din coșmar! – nu poate fi una și aceeași ființă cu Gustav din viața reală, care, dacă evită ceva, apoi acel ceva este tocmai spiritul de aventură. Aventurierii care mor în patul lor nu sunt decât rare excepții!
Ajuns la acest punct, Gustav simte că i-a căzut o piatră de pe inimă. Nimeni nu ar putea combate logica acestui raționament! Doar că, deja în baie, constată că limba i se întoarce obsesiv și în continuare la măseaua cariată. Întotdeauna, după ce s-a trezit, s-a liniștit izbutind să iasă din situația din coșmar. Mai repede sau mai încet. Dar întotdeauna! Acum inconștientul din vis se infiltrează solid în responsabilul Doctor Gustav R. Propp. Acesta știe că soluția va veni când nici nu se va mai aștepta și că lucrul cel mai bun este să se ocupe de nesuferitele treburi notate în agendă și copiate pe biletul din portofel. „Constatând soluția că nu mai este personajul principal, întotdeauna este ea cea care cedează”.
Ia să vedem! La tribunal, speța „atât de complicată” nu i se mai pare atât de complicată și, drept urmare, mai obține la bară „o victorie á la Maestrul Doctor Propp”.
O sună pe nevastă-sa să vină cu mașina. Așa cum am spus, Gustav nu-și ia răspunderea de a se urca la volan, un lucru ce implică riscuri enorme. (De câte ori nu a trebuit să apere în instanță nefericiți care au dat de bucluc, fără a fi vinovați? Omor din culpă sau, în cel mai blând caz, pagube materiale însemnate. Ca să nu mai vorbim de povara că ai nenorocit pe cineva, poate chiar pe cineva la care țineai mai mult decât la tine însuți. Nu, Gustav consideră – cu argumente infailibile – că taxiul este infinit mai sigur, deși nici taxiul nu este foarte sigur! și chiar și mai ieftin. Mașina întotdeauna trebuie dădăcită, dusă la mecanic, spălată etc.. Însă Doamna – și mai nou fata – s-au obișnuit cu gândul că mersul până la colț este obositor pe jos. Și uite, acum, Doctorul Propp trebuie să piardă vremea la service, fiindcă soția are convingerea că Maestrul are o altă prestanță în fața analfabeților de acolo. Ceea ce, bineînțeles, iată, tocmai se demonstrează.) Mă rog, de data asta, se nimerește că o să meargă împreună la școala fetei pentru a vedea ce mai vrea profesoara de geografie. Da, dar în mașină, în drum spre service, limba îi umblă iar la măseaua bolnavă. Și strâmtoarea din scorbură îl terorizează chiar și când ar trebui să-l enerveze în primul și în primul rând că șeful atelierului nu e de găsit, fiind plecat pentru câteva zile după piese speciale în capitală. Adică nu în capitală, ci undeva nu departe de capitală. Iar mecanicul care-l servește întotdeauna se află la spital. Ăilalți nu prea știu cine e Maestrul, așa că le spun soților Propp să aștepte, la fel cum așteaptă și ceilalți clienți. Aceasta este situația revoltătoare care ar trebui să-l enerveze în primul și în primul rând pe Gustav, dar nici în acele clipe nu scapă de senzația că se adâncește tot mai mult în scorbura din copac. De fapt, situațiile din viața reală nu sunt niciodată atât de greu de depășit. Gustav îl sună pe șeful, acesta îl roagă respectuos să i-l dea la telefon pe Costel, iar Costel lasă totul baltă, se uită la ce are mașina Maestrului și promite că în două ore Doamna poate să vină s-o ia. Până la urmă, povestea cu mașina nici nu e atât de rea: va merge împreună cu soția la liceul fetei și dacă profesoara de geografie va fi la oră, o s-o lase pe Doamna, că și așa va trebui să piardă vremea cele două ore până va fi gata mașina. Iar Doamna este maestră în a pierde nu două ore, ci oricât, mai ales că în jur sunt o mulțime de magazine. Sigur, Gustav își dă seama că există un oarecare risc să stea de vorbă mama cu profesoara, n-ar fi exclus să se ajungă la un punct unde va trebui să revină Maestrul pentru a soluționa o posibilă neînțelegere, chiar și o ceartă cu jigniri, dar poate că lucrurile se vor rezolva amiabil. Să sperăm!
Situațiile din viața reală nu sunt niciodată atât de greu de depășit ca un coșmar. Dar pentru a ieși din copac – pentru Dumnezeu! – cui să-i dea telefon?
