Rusia este cea care ar trebui să prezinte scuze pentru încălcarea spațiului aerian al Turciei, a declarat joi președintele turc Recep Erdogan, la două zile după ce aviația turcă a doborât un avion militar rus în apropierea graniței cu Siria, transmite Reuters.
„Cei care au violat spațiul nostru aerian sunt cei care trebuie să-și ceară scuze. Piloții și forțele noastre armate pur și simplu și-au făcut datoria, care constă în a răspunde încălcărilor regulilor de angajare militară. Cred că aceasta este esența”, a spus Erdogan, citat de canalul de televiziune american CNN.
Președintele rus Vladimir Putin criticase Turcia pentru că nu a prezentat scuze după ce aviația turcă a doborât marți dimineață un bombardier rus Su-24 care participa la operațiunile aeriene lansate de Rusia în sprijinul trupelor regimului de la Damasc, la nord de Latakia (nord-vestul Siriei), în apropiere de frontiera cu Turcia. „Nu ne-a fost prezentată nicio scuză de la cel mai înalt nivel al Turciei și nici propuneri pentru despăgubiri sau promisiuni de pedepsire a autorilor crimei comise”, a spus Putin, citat de agenția de presă rusă TASS.