Mihai Răzvan Ungureanu, nominalizat pentru funcția de director al SIE, nu a putut fi audiat marți în Comisia parlamentară de control a serviciului.
Ședința Comisiei de Control a SIE nu a mai avut loc după ce PSD a ales să nu se prezinte la audierea lui Ungureanu și astfel nu a fost întrunit cvorumul.
„PSD nu a venit. La ora 17.00, în plen, vom vedea ce se întâmplă mai departe. Vom cere plenului să ia la cunoștință că nu s-au prezentat colegii noștri”, a declarat liberalul Mihăiță Calimente, președintele Comisiei.
„Avizul de la comisie era consultativ, dar era importantă audierea, având în vedere situația din jurul țării – Grecia, Ungaria, Ucraina. Pentru PSD nu contează lucrurile astea. Mi-au zis că vin și apoi au boicotat. Nu mi-au dat nicio explicație. I-am sunat, unul n-a răspuns la telefon”, a mai spus președintele Comisiei.
Înainte de intrarea în şedinţă, Mihăiţă Calimente a declarat că plenul este suveran în acest caz, iar avizul comisiei este consultativ.
„Avizul este consultativ, plenul este suveran. Chiar dacă n-ar fi cvorum şi nu se poate ţine şedinţa, în plen se poate cere ca numele domnului Răzvan Ungureanu să fie supus votului”, a spus Calimente anterior.
Şedinţa Parlamentului pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca director al SIE este programată marţi, la ora 17.