Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a apreciat luni seară într-o emisiune la Realitatea TV că în primul tur al prezidenţialelor va obţine 35% din voturi, iar premierul Victor Ponta – 36%, iar în turul II de scrutin se va mobiliza toată lumea şi va câştiga el alegerile, cu o prezenţă mai mare decât în primul tur.
Întrebat la Realitatea TV, ce scor crede că va obţine în primul tur de scurtin, acesta a răspuns că pentru el estimează 35%, iar pentru Victor Ponta 36%.
Iohannis şi-a arătat disponibilitatea totodată pentru mai multe confruntări publice cu premierul Victor Ponta.
De asemenea, acesta a dezmințit zvonurile referitoare la o eventuală retragere a sa din cursa prezidențială.
„Sunt candidatul ACL, rămân candidatul ACL și am de gând să câștig președinția”, a spus Klaus Iohannis.
Liderul PNL a mai afirmat că se așteaptă ca, între cele două tururi de scrutin, toți foștii lideri liberali, inclusiv Crin Antonescu, să se mobilizeze și să îi susțină candidatura. El a exclus, în schimb, orice negociere cu candidații eliminați în primul tur, pentru o eventuală susținere în turul al doilea.
„Eu nu mă bazez pe voturi dirijate de politicieni, pentru că nu cred în așa ceva. Eu mă bazez pe voturile alegătorilor. Nu am de gând să fac negocieri complexe cu vreun politician, eu mă bazez pe voturile alegătorilor (…), fiindcă alegătorul nu urmează politicianul pe care l-a votat în primul tur, dacă acela iese din competiție. Alegătorul vede că rămân doi politicieni și se hotărăște, pentru unul sau pentru celălalt. Și de data aceasta este foarte simplu, unul este de stânga și eu sunt de dreapta”, a explicat președintele PNL.