Euro a urcat la un nou maxim al ultimilor cinci ani

Mugur Isărescu a declarat, joi, că spre deosebire de monedele țărilor vecine, leul românesc are o tendință de depreciere.

Euro a urcat la un nou maxim al ultimilor cinci ani

Mugur Isărescu a declarat, joi, că spre deosebire de monedele țărilor vecine, leul românesc are o tendință de depreciere.

Cotația oficială afișată vineri, la ora 13.00, de Banca Națională a României este de 4,6390 lei/euro, după ce euro a depășit oficial pragul de 4,6 lei miercuri și apoi a urcat la 4,6267 lei, în ședința de joi.

Nivelul de peste 4,6 lei/euro nu a mai fost atins în ultimii cinci ani și patru luni, din săptămâna 23-27 iulie 2012, când a fost atins și maximul istoric de 4,6397 lei/euro.

Deprecierea monedei naționale până peste pragul de 4,6 lei/euro a venit, miercuri, atât pe fondul incertitudinilor fiscale, cât și al mesajului de relaxare a abordării față de cursul de schimb, transmis de banca centrală, declara, pentru MEDIAFAX, miercuri, analistul financiar Claudiu Cazacu.

Referindu-se la posibilele evoluții în perioada imediat următoare, analistul a arătat că riscurile sunt „mai degrabă spre deprecierea leului decât spre apreciere”. „Tendințele speculative nu vor duce neapărat la o depreciere ultrarapidă, dar eventualele reveniri sub pragul de 4,6 vor mai fi doar temporare. De acum discutăm de un nou palier al cotațiilor – între 4,6 și 4,7 lei/euro”, a mai spus Claudiu Cazacu.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, joi, că spre deosebire de monedele țărilor vecine, leul românesc are o tendință de depreciere care este de durată mai mare, iar presiunea pe depreciere vine din deteriorarea balanței comerciale.

Membrii Guvernului au adoptat, în ședința de miercuri, ordonanța de urgență prin care este modificat Codul Fiscal, prevederile urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Suntem, după cum afirmă onor guvernul, țara cu cea mai mare creștere economică din Europa în acest an. Un adevărat tigru economic… În ce se vede această creștere? În scumpirea tuturor produselor, în scăderea salariilor și într-un leu slab și jigărit? Dacă este așa, credeți-mă: mi-aș dori să creștem ceva mai puțin economic. Măcar mai exportăm ceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.