Europa nu mai pricepe nimic

Reuniunea G7 din Canada putea foarte bine să nu mai aibă loc. Președintele Donald Trump s-a reîntors la Washington cu o zi mai devreme și i-a lăsat pe liderii europeni, pe premierii Canadei, Australiei și Japoniei cu ochii în soare, tolăniți în fotolii, liberi să admire penele din coifurile șefilor de trib din rezervația în care au fost primiți.

Premierul britanic Keir Starmer a pozat cu o față preocupată ce pare să trădeze că nu înțelege cu adevărat ce se întâmpla, mai-mai ca Nicușor Dan cu mâinile încleștate pe pupitru căutând din priviri confirmarea președintei Republicii Moldova. Cancelarul Merz s-a întâlnit cu Donald Trump și a declarat că au avut un alt ”schimb deschis de opinii” privind Ucraina – în traducere, o altă neînțelegere privind Ucraina. Premierul Italiei, Giorgia Meloni, și-a dat din nou ochii peste cap în stilul caracteristic, după câteva șoapte la Ureche din partea președintelui Emmanuel Macron.

Cu câteva zile înainte de întâlnire din rezervația canadiana, cancelarul Friedrich Merz a anunțat că se opune fuziunii dintre Commerzbank și banca italiană UniCredit, vorbind chiar de o preluare ostilă din partea italienilor. Motivul a fost explicat de președintele Commerzbank, fostul șef al Bundesbank, Jens Weidman – o asemenea fuziune ar putea echivala cu mutualizarea datoriilor în UE, un pas care ar duce către o Europă ceva mai unită, ceva ce Germania nu dorește. Merz nu vede cu ochi buni nici proiectele europene cu Franța pentru dezvoltarea unui nou avion de luptă european sau a unui nou model de tanc, asta datorită concurenței acerbe dintre ”campionii naționali” in industria apărării. Iar asta aproape garantează că nu vor exista ”campioni industriali europeni”. Dispute există și între Franța și Marea Britanie, Parisul mergând până la a lega acorduri de securitate de cotele de pescuit din Marea Mânecii.

Un alt lider european care se autoamăgește în privința vitalității proiectului UE este șefa Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, care a scris recent un articol despre euro ca monedă globală, asta chiar în timp ce guvernele Italiei și Germaniei se ceartă din cauza a două bănci.

Marea Britanie, Germania și Franța au propus recent coborârea drastică a pragului stabilit pentru cumpărarea petrolului din Rusia pe piețele internaționale și aveau nevoie de acceptul G7. Pragul actual a fost stabilit în 2022, la 60 de dolari barilul, într-un moment în care cotațiile internaționale erau de circa 100 de dolari pe baril, pentru ca Rusia să fie privată de aceste venituri. Prin crearea unei flote fantomă de petroliere, Rusia a ocolit cu grație sancțiunea. Acum, când prețul petrolului a coborât la aproape 60 de dolari barilul, aliații europeni vor o coborâre a plafonului la 40 de dolari.

Donald Trump a preferat să revină la Washington, însă nu înainte de a declara în fața presei că eliminarea Rusiei din G8, în 2014, a fost ”o mare greșeală”. ”Nu spun că Rusia ar trebui să fie parte acum dintr-un grup G8, pentru că s-au întâmplat multe. Dar a fost o greșeală. Obama nu l-a dorit pe Putin, iar liderul țării tale, marele lider al țării tale nu l-a dorit nici el pe Putin”, i-a spus Trump premierului canadian Mark Carney, trimițând o săgeata către fostul premier liberal Justin Trudeau. ”Putin nu ne era inamic atunci. Dacă aș fi fost președinte, acest război nu s-ar fi întâmplat. Dacă aș fi fost membru al G8 atunci, acum nu ar fi fost război”. Ulterior Trump, a părut deschis și la ideea ca China sa devină parte a Grupului celor mai dezvoltate economii ale lumii, alături de Rusia.

Presa acreditată la întâlnire s-a străduit să arate că președintele Trump a părăsit reuniunea G7 din cauza unor decizii urgente privind războiul dintre Israel și Iran. Asta a susținut și președintele Macron. Trump i-a tăiat-o scurt: ”Greșit! Habar nu are de ce mă întorc la Washington, nu are legătură cu o încetare a focului. Este ceva mult mai important. Fie că o face intenționat sau nu, Emmanuel nu pricepe niciodată”. Plecând mai devreme spre Washington, Trump nu a mai avut programata întâlnire cu Volodimir Zelenski, așteptat la summitul G7 pe 17 iunie.

Lumea devine multipolară. Donald Trump are dreptate că, fără Vladimir Putin și Xi Jinping, nu prea pot exista reuniuni cu adevărat importante în mediul geopolitic al secolului 21. ”Ce ar fi daca s-ar anunța o reuniune G7 și nu s-ar prezenta nimeni? Sau dacă persoana care contează cel mai mult ar pleca? Ce a rămas cu adevărat în urma Summitului G7 din Canada sunt fotografiile cu liderii europeni tolăniți pe o canapea. Liderii europeni sunt cei mai mulți din acest format, mai vin și cu președinta Ursula von der Leyen și presedintele Consiliului European, Antonio Costa. Cu toate acestea, europenii contează cel mai puțin. Demonstrezi că ești lider prin acțiuni, nu prin vorbe și simboluri. Adevărații lideri vorbesc cu alți lideri, nu despre ei înșiși, așa cum facem în Europa”, scrie Eurointelligence.

 

Recomanda 14

13 Comentarii

  1. Cel care le știe pe toate cu exactitate, dar majoritatea după ce s-au întâmplat, poate ne spune de ce Zelenski a părăsit Ucraina , dar mai ales când se va întâlni cu Bibi ?! 😉

  2. Închiderea Urmuzului nu va fi iertată de China, indiferent de cine sunt cei vinovați de acest nou gest cămătăresc ! 😎

  3. Europa n-are nevoie de SUA. Masca.riciul isi dovedeste infant.etilismul, dupa ce le-a pus taxe vamale americanilor sa le plateasca la imp.orturile pe care nu poate sa le fabrice. Hahaha, $2 mlrd pe zi, zi de zi, 365 zile pe an !

  4. Obișnuință la caposii la nivel decizional european și global. Când au priceput, când au mers pe aceeași linie fara abateri? Niciodată, de când e lumea și pământul! De ce ar merge acum când setea de a conduce etern o tara, o entitate europeana sau globală creste mai ceva că producția de iepuri de prăsilă?
    P.s. Lazarus a vorbit despre mucul aiurit și infect in parlamentul european, spunandu-le in fata că au plasat un președinte, acum trebuie și premier. Nu e bășcălie.

  5. 1- PRETUL PETROLULUI daca ...ORMUZ se inchide ❤️❤️❤️ USA castiga/UE pierde ! spune:

    MISHTEAUX e UN GENIU PRE-informational … verdictul oricarei A.I: pe pre-textele lui in TIMP !

    ” Trump i-a tăiat-o scurt: ”Greșit! Habar nu are de ce mă întorc la Washington…”

    -> PRETUL PETROLULUI salveaza temporar FED-ul 😐
    IQ~160

    („sub ochii lor va spun ce, ulterior 🙁 , cu tris-stete constat ca: … nu-ntelegeti !” 🙁 👽)

    PS: Pentru MACRO-ECONIMISTII, dintre voi … va avea LUMEA nevoie de PETRO-DOLLARI (proaspat tipariti 😉 ) daca
    USA reuseste „MAGIC” sa ridice PRETUL PETROLULUI 😉 prin cauza IRAN 😀 ?
    i-ar prinde TAMAN ACUM bine USA-ei sa vanda DOLLARI proaspat-tipariti … nevoilor de CASH ale tarilor cumparand din cauze „yrano-oudeice” PETROLUL mai scump ? 😀

    SOCOTITI si vedeti ce i-ar fi USA mai convenabil : PACEA-n IRAN insa cerinta de PETRO-DOLLAR tiparit mica
    sau RAZBOI in IRAN si cerinta de ÖPETRODOLLAR mare ?
    Va duce bybylik ? -> Cei cu REAL IQ>155 gandesc …altfel ! SINCER!

  6. Atita timp cit tarile lumii nu se inteleg intre ele si fiecare vra sa-si unfle muschii dupa cum cred ei ca ar fi bine ,liniste si pace nu va exista niciodata.Presupun ca pana la urma un razboi atomic ii va linistii pe toti si atunci isi vor da seama de greselile facute de ei .

  7. VINE: un MEGA-TUN, petrolier, pe BURSE ... de toata admiratia non-geniilor ! Ve-ti fi uimiti ! SINCER 🤫❤️🤞 spune:

    CAND A PRICEPUT VREODATA CEVA ?

    PS: Mai tinwti minte avertisemntul CLAR si PROPHETIC -> „OCHII PE BUTELIE” al celebruölui REAL PROPHET MISHTEAUX ?

    Ce invata UE din explozia NORDSTREAM …altceva decat c-a devenit, la mana USA: DEZ-INDUSTRIALIZATA si …maldarele de EURO devin ZERO fara ceva vandabil in spatele lor ! UE nu-si mai poate garanta VALUTA azi
    cum o facea cand era
    INDUSTRIAL in FORMA !

    Precis doar putini inteleg din ceele de mai sus ! Nu doar MACROECONOMIE ci li s-a ante-spus prin aluzia la „BUTELIE” informational-GRATIS de „noi” c-o vor belly –si-acum o au belita dez-orient-ati !

    FARA PETROLUL din golf UE … e si fara gaz-ul si PETROLUL rusilor !
    Mai viseaza la PETROL la 45 EURO daca USA via Irsael dupa „ochii pe butelie” 😉 😀 le inchide si petroliul arab !

    ADIO EURO … 🙁 ?
    IQ~160

  8. Crezi că au priceput ceva vre-odată ?? Nu bre,. Au fost finanțați și șantajați de licurici.. acu licuriciul are altă treabă și nu mai e interesat de ukran,, unde ieuropenii sunt implicați pîn la nas.. Acu au de dus un război impotriva rusiei singuri, atunci cînd deja in trei ani și-au pușcat rezervele… Sunt in plop și plopul in aer,. Mizerabili..

  9. Ha, ha! “Liderii ioropiani” îs la fel di lideri pricum-i “olingpicu” în țara lui…

  10. De la stinga la dreapta in poza, marii sefi de trib Cirnat Oparit, Fish&Chips si Bagheta Rumenita au fumat pipa pacii (cu mult hasis !) iar marele manitou Ratoi Portocaliu a zis ca el are treaba, ca se duce sa vineze citiva bizoni iranieni !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.