Horia Mihail şi Pianul călător se plimbă prin parcurile bucureştene
În timp ce Horia Mihail străbătea ţara încântând mii de spectatori cu muzica lui Beethoven şi cu măiestria sa artistică, cel de-al treilea pian călător aştepta nerăbdător, la sediul Radio România (instituţia ce îl va încredinţa spre folosinţă comunităţii locale din Tulcea), să plece şi el la drum spre destinaţia finală a turneului “Pianul Călător 2013”.
Înainte de a părăsi Bucureştiul, Pianul călător cu numărul 3 va face o plimbare prin parcurile Capitalei. De la Sala Radio, dacă primăvara va fi alături de noi, va poposi în foişoarele din parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, pe 13 şi 14 aprilie, unde, de la ora 17.00, vor avea loc două recitaluri în aer liber realizate cu sprijinul ArCuB.
Copii, părinţi şi bunici vor petrece o după-amiază de neuitat, în care muzica lui Beethoven le va însoţi plimbarea sau joaca. Cei mai curioşi dintre trecători vor putea vedea chiar momentul în care pianul călător soseşte în parc, este descărcat, montat, acordat şi apoi face pentru prima dată cunoştinţă cu pianistul Horia Mihail, pe care îl va însoţi, o săptămână mai târziu, în călătoria către o serie de oraşe din ţară în care nu există piane de concert performante, care să permită susţinerea unor astfel de evenimente.
„În spiritul dorinţei noastre de a oferi bucureştenilor produse culturale de calitate, ne-am alăturat cu entuziasm partenerilor de la Radio România Cultural în organizarea evenimentului Pianul Călător. Ne bucurăm că am putut susţine această iniţiativă şi sperăm ca publicul să fie cel puţin pe măsura talentului lui Horia Mihail”, spunea Mihaela Păun, directoare la ArCuB.
După ce se va plimba în parcuri, pianul se va întoarce la Sala Radio şi tot acolo va reveni şi pianistul Horia Mihail, pe 17 aprilie, cu un recital în care va interpreta sonatele “Patetica”, “Sonata Lunii”, “Appassionata” de Beethoven şi, pe 19 aprilie, “Concertul nr. 4 in Sol major pentru pian şi orchestră”, de acelaşi compozitor, pe care îl va interpreta acompaniat de “Orchestra Naţională Radio”, dirijată de Jin Wang.
EUROPAfest 2013 sărbătoreşte 20 de ani de muzică excelentă

20 de ani în care „jmEvents” a oferit publicului larg un festival care se remarcă prin muzică live, profesionalism şi eleganţă. Din anul 2005 “EUROPAfest” se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Alteţelor Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu.
În 2013, la ediţia aniversară de 20 de ani, EUROPAfest a pregătit fanilor multe surprize – 17 zile de armonie, bucurie şi emoţie cu artişti şi muzică de calitate din toată lumea, fiind aşteptaţi peste 300 de invitaţi din 52 de ţări şi 4 continente.
Directorul festivalului, Luigi Gageos, declara: ”Am creat EUROPAfest cu pasiune şi credinţa că putem reuşi. Încă de acum 20 de ani am realizat performanţă. Am gândit tot ceea ce am făcut ca şi cum ne-am fi aflat pe oricare dintre marile scene ale lumii. Chiar dacă a fost greu, într-o societate în continuă schimbare, era singurul lucru pe care îl puteam face. Rezultatele n-au întârziat să apară, EUROPAfest devenind unul dintre cele mai apreciate festivaluri, atât în ţară, cât şi pe plan european. Un lucru este cert, EUROPAfest a creat o imagine pozitivă României”.
Sub sloganul „It’s all about live quality music!”, festivalul reuneşte 4 genuri muzicale – jazz, blues, pop şi muzică clasică.
Festivalul va da startul maratonului de evenimente marca EUROPAfest pe data de 9 mai cu “Opening Concert – Ziua Europei”, organizat în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, şi se va încheia pe data de 25 mai cu “Gala EUROPAfest”, în care evoluează cei mai buni artişti. Cele două concerte se vor desfăşura la Teatrul “Odeon”.
Agenda EUROPAfest mai include o serie de evenimente atractive, în care muzica live e singura care contează. Fideli muzicii adevărate, organizatorii pun accentul pe calitate şi mai puţin pe comercial, lăsând ca sunetele de pian, contrabas, chitară, vioară sau prezenţa artiştilor să fie cele care captivează audienţa. Fiecare concert e o lecţie de viaţă, o trăire cu momente de magie şi atmosferă specială, pe care le iei cu tine dincolo de sala de concerte.
Oferta e bogată, seri de concerte care se îmbină într-un mod armonios cu jam sessions, caffe festival, workshop-uri şi master-classes.
Un program dens, cu recitaluri şi concerte, la Ateneul Român

Harpistul Ion Ivan Roncea, într-un recital la Ateneul Român
Recital extraordinar de harpă cu Ion Ivan-Roncea. În program: lucrări de Henry Purcell, Georg Friedrich Haendel, George Enescu, Mateo Albeniz, Claude Debussy, Isaac Albeniz, Mihail Glinka şi Fantezie pe teme din poemul simfonic „Vltava” de Bedrich Smetana, compusă de Hanus Trnecek. Sâmbătă, 13 aprilie, ora 19.00, Sala Mare
Concert cameral al Orchestrei “Philharmonia” a Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, sub bagheta dirijorului Nicolae Iliescu. Solist, Florin Croitoru. În program : Pastorale bănăţene, op. 65 de Doru Popovici, Concertul pentru vioară şi orchestră în Mi major de Johann Sebastian Bach, Serenada pentru orchestră de coarde, op. 22 de Antonin Dvorak. Duminică, la ora 11.00.
Recital de pian Sandu Sandrin, cu piese de Aleksandr Scriabin, Franz Schubert Frédéric Chopin. Duminică, 14 aprilie, la Sala Mare, la ora 19.00.
Recital de pian, Maria Diana Petrache. Invitat, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu. În program, compoziţii de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Gabriel Fauré, Johannes Brahms, George Enescu. Duminică, 14 aprilie, ora 19.00, Sala Mică.
Recital “Viva Verdi”

Soprana Simona Nicoleta Jidveanu
În cadrul manifestărilor dedicate bicentenarului Giuseppe Verdi (1813-1901), “Institutul Italian de Cultură” are plăcerea să găzduiască la sediul său, miercuri 17 aprilie 2013, la ora 18.00, un recital extraordinar susţinut de “Duo Spirituoso”, format din soprana Simona Nicoleta Jidveanu şi pianista Adina Cocargeanu.
Născută la Iaşi în 1982, soprana Simona Jidveanu îşi pregăteşte în prezent teza de doctorat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti sub îndrumarea prof. dr. Liviu Dănceanu. A obţinut licenţa în vioară în 2006 la Conservatorul “George Enescu” din Iaşi, iar în canto în 2009 la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa Maestrului Ionel Voineag. În 2011 a susţinut masteratul în canto cu teza “Expresivitatea vocală în stilul bel canto” la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A obţinut diploma de licenţă în bel canto cu rolul Violettei Valery în “Traviata” de Giuseppe Verdi. A cântat pe scenele de la Verona, Vicenza, Bologna, Milano, Amsterdam şi Viena.

Pianista Adina Cocargeanu
Născută la 26 mai 1985 la Constanţa, Adina Cocargeanu a susţinut examenul de licenţa în 2008, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti în pian (clasa prof. Delia Pavlovici) şi acompaniament (prof. Steluţa Radu). A studiat cu Arkady Sevidov de la Academia de Muzică din Moscova, Gerlinde Otto de la Academia de Muzică “Franz Liszt” din Weimar şi Constantin Sandu de la Academia de Muzică din Porto. În prezent este maestru-acompaniator la Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”, iar din iunie 2012, capelmaistru la Biserica Anglicană. De curând, a cântat împreună cu renumitul acordeonist şi bandoneonist francez Richard Galliano. Repertoriul său include opere pentru pian solo, pentru muzică de cameră şi concerte, de la baroc până la muzica contemporană.
Viaţa lui Wagner prin ochii personajelor sale

Pianistul Viniciu Moroianu
Filarmonica „George Enescu” organizează miercuri, 17 aprilie, la ora 18.30, cu prilejul anului Richard Wagner, o nouă ediţie a spectacolului “Confluenţa Artelor”, prezentat de Cristina Vasiliu.
Pornind de la tema “Wagner şi personajele sale”, spectacole marcante Wagner şi mari interpretări, pe parcursul a trei ediţii dedicate marelui compozitor, publicul spectator va putea afla lucruri inedite despre viaţa şi opera sa.
Acest eveniment special, pus în scenă de Cristina Cotescu, este presărat, pe lângă momentele de istorie prezentate de Cristina Vasiliu şi Eusebiu Ştefănescu, cu intervenţii muzicale ale Orchestrei Colegiului Naţional de Arte „Dinu Lipatti”, dirijor Andrei Ştefan Racu, şi ale interpreţilor: Viniciu Moroianu, Bianca Mărgean, Alexandru Petrovici. Îşi dă concursul “Corul Academic” al Filarmonicii “George Enescu”, dirijor: Iosif Ion Prunner.
Richard Wagner, prieten cu Friedrich Nietzsche şi protejatul lui Ludovic al II-lea al Bavariei care şi-a ornat un palat cu picturi reprezentând scene din “Lohengrin” şi “Tannhäuser”. Tot el este cel care a creat, în anul 1876, la Bayreuth, teatrul templu visat şi proiectat de el. Acest loc a rămas până în zilele noastre idealul wagnerian de operă, căci pentru cunoscutul compozitor german: „Limbajul sunetelor este începutul şi sfârşitul celui al cuvintelor, aşa cum sentimentul este începutul şi sfârşitul judecării, mitul – începutul şi sfârşitul istoriei, lirismul – începutul şi sfârşitul poeziei”.