EXCLUSIV. Drulă e de acord cu Ciucu: „PSD și AUR au blat”

Cătălin Drulă își face campanie cu numele lui Nicușor Dan.

EXCLUSIV. Drulă e de acord cu Ciucu: „PSD și AUR au blat”

Cătălin Drulă își face campanie cu numele lui Nicușor Dan.

După ce Ciprian Ciucu a declarat că se teme de un blat PSD-AUR la alegerile pentru Primăria București, Cătălin Drulă a declarat în exclusivitate pentru Cotidianul că este de aceeași părere. „PSD și AUR au blat de când a apărut AUR în politica românească”.

Totodată, candidatul USR a făcut din nou apel la numele lui Nicușor Dan.

„Dar asta arată care e miza acestor alegeri. Fie mergem înainte pe drumul început de Nicușor Dan, fie pierdem tot ce am câștigat anii aceștia.

Nicușor Dan a făcut ordine în bugetul orașului, a scos caracatița PSD din Primăria Generală și a oprit mafia imobiliară. Noi suntem singurii care vrem să ducem mai departe aceste lucruri”, a spus acesta, pentru Cotidianul.

Reamintim că Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria București, a declarat miercuri că se așteaptă la un blat PSD-AUR.

„S-a mai întâmplat, nu ar fi o noutate. Sunt unii oameni care nu învață nimic din propriile greșeli. Pe sub masă s-au dat drumul la niște discuții. Nu am probe, dar am informații, care îmi vin din diferite surse, și mă aștept la acest lucru.

Discuțiile există, fiecare încearcă să-și potențeze capitalul de negociere în raport cu celălalt. Vor fi mișcări, dar, în final, se vor duce în favoarea PSD. Așa a fost și în trecut”, a declarat acesta.

Întrebat joi în Gorj despre acest subiect, Sorin Grindeanu, liderul interimar PSD, a respins scenariul invocat de Ciprian Ciucu.

„Am văzut tot felul de teorii ale conspirației în ultimele 24 de ore. Nu o să comentez ce spune Ciucu, el este în campanie electorală în acest  moment și face declarații de toate tipurile, dar nu o să declar în fiecare zi, dar în fiecare zi, cum că PSD nu face nicio alianță cu AUR”, a spus Sorin Grindeanu.

FOTO: Cătălin Drulă / Facebook

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Drula si acolitii sunt ca niste c..ve (politice) geloase pe barbatul care se uita dupa alte femei 🤣🤣 In ticaloasa lor coalitie nu e niciodata iubire, casatoria e din interes, iar divortul e iminent. Politica lor e un bo.del. Nicusor, copilul infiat la ordin, va primi o casa de protocol din mila statului si tot din banii nostri, desi nu a facut nimic bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate