Un condamnat la moarte din statul american Carolina de Sud, Brad Sigmon, de 67 de ani, a fost executat vineri de un pluton de execuție, o premieră în țară din 2010, transmite AFP.
El a fost condamnat în 2002 pentru că a i-a omorât în bătaie pe 27 aprilie 2001, cu o bâtă de baseball, pe părinții fostei sale partenere, iar după aceea a încercat să o răpească pe aceasta.
”Execuția a avut loc la ora 18.05 (23.05 GMT) prin pluton de execuție de trei persoane și a fost declarat decesul de un medic la ora 18.08 (23.08 GMT)”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a administrației penitenciare a statului, Chrysti Shain.
Este cea de a șasea execuție realizată în SUA în 2025, toate celelalte fiind realizate prin injecție letală, cu excepția unei inhalări de azot în Alabama, stat care a inaugurat în ianuarie 2024 această metodă până acum inedită și controversată, comparată de experții ONU cu o formă de ‘tortură’.
Însă un alt stat din sud, Louisiana, va relua execuțiile după o întrerupere de 15 ani, utilizând de asemenea inhalarea de azot, pe 18 martie.
Autoritățile din Carolina de Sud au fixat în urmă cu o lună data de execuție a lui Brad Sigmon. Legile statului fac ca scaunul electric să fie principala modalitate de execuție, dar condamnaților li se oferă alternativa morții prin injecție letală sau pluton de execuție.
Cei trei precedenți condamnați executați în Carolina de Sud din septembrie – după o întrerupere de peste 13 ani – au ales cu toții injecția letală. Însă Brad Sigmon a optat pentru plutonul de execuție în disperare de cauză, potrivit avocaților săi.
”Moartea lui Brad a fost oribilă și violentă. El a ales plutonul de execuție știind că trei gloanțe îi vor străpunge oasele și inima”, a reacționat într-un comunicat unul dintre ei, Gerald King.
”Însă este singura alegere pe care o avea, după ce cele trei execuții în acest stat prin injecție letală au provocat agonii prelungite și potențial apropiate de tortură unor oameni pe care îi iubea ca pe niște frați”, a adăugat el.
Today #BradSigmon EXCUTED BY FIERING SQUAD
🛑Warning Detail & Graphic during conferenceSigmon, a convicted double murderer, has been executed by firing squad – the first such execution in the United States since 2010, according to the South Carolina Department of Corrections.… pic.twitter.com/KVSmjwhgC8
— Ms_Harmony ツ (@Ms_Harmony58) March 8, 2025
Cam mult l-au tinut in viata din 2002 pana acum. Nici un pic de empatie pentru el. A primit chiar mai putin decat a meritat.